"Ţara piere şi ei se tamponează cu maşinuţele la bâlci"

După succesul de care s-a bucurat primul roman al Laviniei Branişte, "Interior zero", şi în spaţiul de limbă germană, sub titlul "Null Komma Irgendwas", editura berlineză Mikrotext a publicat şi al doilea roman al tinerei scriitoare din România, "Sonia ridică mâna".  Traducerea strălucită, semnată şi de astă dată de Manuela Klenke, poartă titlul "Sonia meldet sich". Am mai vorbit la acest microfon cu autoarea, care semnează de altfel periodic şi eseuri în rubrica DW "Europa mea", despre această carte şi tematica abordată. Ce ştiu tinerii despre ceea ce s-a întâmplat la Revoluţie şi despre deceniile precedente sub comunism? Cât de interesaţi sunt ei de istoria recentă a României şi de ce este important să o cunoască? De ce? În primul rând pentru a înţelege mai bine prezentul. Pentru că, spune Lavinia Branişte, ar trebui "să ne fie clar de unde venim şi de ce lucrurile arată cum arată acum în România. Pentru că nu s-a tăiat nimic cu foarfeca atunci. N-am pornit-o de la zero, curaţi şi fără vină". Cu un extraordinar simţ al observaţiei, disecând parcă până şi lucrurile mărunte, printr-un realism câteodată aproape dureros, dar şi cu mult umor şi ironie, Lavinia Branişte, ea însăşi încă un copil în zilele fierbinţi ale lui '89, priveşte cu luciditate spre trecut, în încercarea de a desluşi prezentul. 

Cu aceeaşi minuţiozitate, autoarea surprinde în romanele ei stereotipuri în relaţiile de cuplu, în familie, pune degetul pe rana migraţiei şi relevă problemele cu care se confruntă un tânăr şi mai ales o tânără femeie în România şi Bucureştiul de astăzi. 

Nikola Richter, o foarte energică tânără editoare din Berlin, plină de idei, a iniţiat anul acesta un nou model de promovare online a noilor apariţii: Remote-Show-ul literar. Romanul "Sonia meldet sich" va fi lansat astfel pe 30 aprilie la orele 20.00, ora Germaniei (ora 21.00, în România) printr-un program bogat - sprijinit şi de Institutul Goethe din Bucureşti-, care dezvăluie nu doar o viziune mai amplă asupra universului literar al autoarei, şi ea de faţă, dar şi asupra României. Se va citi din roman atât în română cât şi în germană, vor avea loc discuţii, cu traduceri simultane, publicul putând interveni prin chat. Nu va lipsi nici cadrul muzical, invitat fiind DJ-ul George Pandrea din Braşov, şi nici un element ceva mai neobişnuit pentru o lansare de carte: live cooking. Aşadar se va pregăti live o specialitate foarte îndrăgită în România, necunoscută practic în Germania. 

Despre acest eveniment apropiat şi despre actuala situaţie din România am stat de vorbă, prin telefon de astă dată, cu Lavinia Branişte.

DW: Nu ne mai despart decât câteva zile de acest Remote-Show literar - o nouă formă de lansare online a unui volum. Cum ţi se pare ideea? 

Lavinia Branişte: Sunt foarte curioasă. La noi lansările sunt clasice şi simple: în general se intră pe Zoom cu autorul şi încă cineva şi se transmite live pe Facebook. Cam aşa au fost lansările în perioada asta în România. Chiar râdeam cu nişte prieteni că dacă stai pe Facebook după ora 18, încep să curgă lansările online. Sunt deci foarte curioasă cum va fi.

Am citit programul lansării online şi am văzut că prezentarea romanului tău, din care vei citi tu, în română şi traducătoarea, Manuela Klenke, în germană, va fi urmată de discuţii despre carte, după care cititorii germani au posibilitatea de a afla mai multe despre România. Va exista chiar şi un moment culinar. A fost invitat şi un DJ: George Pandrea din Braşov.

Muzica lui o regăsim şi în trailerul publicat pe site-ul editurii. 

Mi-a plăcut montajul făcut cu fragmente ale lecturilor noastre din roman şi fotografii. Fotografiile mele cu Bucureştiul mi s-a spus că ar fi cam triste, poate nu sunt tocmai ofertante pentru turiştii care ar vrea să descopere oraşul, dar ăsta e Bucureştiul meu...  

Cum e Bucureştiul tău? Cumva înţeleg ce vrei să spui. Eu sunt născută în Bucureşti şi am sentimente oarecum ambivalente faţă de acest oraş...

E aşa cam cum e în carte: canionul Calea Victoriei, asfaltul moale vara, când ţi se afundă picioarele în el. E sufocant, e agitat. Dar eu locuiesc acum de câţiva ani din nou acasă, la Brăila, şi mi-e dor de Bucureşti. Şi pentru că am fost aşa încremeniţi în ultima perioadă şi n-am mai ieşit mult. Am sentimente amestecate faţă de Bucureşti. Când sunt acolo prea mult e sufocant, când sunt la distanţă îmi lipseşte. Cel mai mult îmi lipsesc oamenii din Bucureşti. Nu atât oraşul în sine cât oamenii, prietenii. De fapt oamenii îl fac ceea ce este. M-am mutat înainte de pandemie deoarece aveam câteva rezidenţe în mai multe ţări – Germania, Austria, Elveţia – şi am lipsit cam doi ani, aşa încât n-avea rost să plătesc chiria degeaba. Planul meu era ca din Elveţia să mă întorc din nou în Bucureşti, dar a intervenit pandemia.

Nikola Richter, editoarea din Berlin, mă tot întreba cum stau cu romanul încă înainte ca el să apară în limba română. Abia aştepta să-l publice în germană. În România nu mă întreabă nimeni (râde) la ce lucrez sau cât mai am...

Îmi amintesc că ultima dată când ne-am întâlnit la Köln, unde fusese montat un spectacol la Freies Werkstatt Theater după primul tău roman "Interior zero", Nikola spunea că abia aşteaptă să publice noul tău roman în germană.  

La ce lucrezi în prezent? Am văzut că ai mai publicat un volum din ciclul pentru copii cu purceluşul Rostogol?

Am terminat toată seria. Vor fi şase titluri în total. Acum a fost publicat al patrulea volum. Urmează şi celelalte două. Vor apărea anul acesta câteva volume pentru copii: un roman, câteva albume. În rest mai lucrez la un roman, la povestiri, la un scenariu. Am început un proiect cu un regizor şi vrem să facem un docufiction. Eu scriu textul, care este ficţional şi această poveste ficţională este susţinută cu imagini de arhivă din anii 70 până 90. E povestea prieteniei între două femei, una româncă, cealaltă iraniană, care au fost colege la Medicină în anii 70, la Bucureşti, şi care păstrează această prietenie. Regizorul se numeşte Vlad Petri şi e foarte amuzant că în romanul meu „Sonia ridică mâna” apare un regizor cu acest nume. E o coincidenţă fantastică pentru că nu îl cunoşteam. Personajul a fost doar unul ficţional. Poate şi din acest motiv m-au contactat el şi producătoarea (râde). 

Am început să lucrez şi la un nou roman, dar este prea devreme ca să vorbesc despre asta. E să zicem inspirat de mediul de aici, de la Brăila.

Pandemia şi ceea ce a generat ea la nivelul societăţii joacă un rol în ceea ce scrii în momentul de faţă?

Nu neapărat. Mi se pare că s-a vorbit atât de mult despre asta şi e o temă atât de prezentă peste tot, până şi în vis – am început să şi visez, de pildă, că eram în tren fără mască şi m-a apucat o spaimă. Mi se pare că e atât de prezent subiectul încât nu mă inspiră – cel puţin în momentul de faţă. Am mai răspuns la interviuri, anchete referitor la cum mi-a fost mie în perioada asta.

Poate că şi aici e nevoie de o distanţă. În timp.

Da, probabil că da. Sunt convinsă că o să curgă multă artă pe tema asta.

Şi cum ţi-a fost în perioada asta? În ce măsură te afectează ceea ce se petrece în jur?

Eu şi înainte duceam o viaţă destul de izolată. În timpul primei carantine eram în Elveţia, la Zug, având o rezidenţă. Eram într-o fostă mănăstire, pe malul unui lac – şi oricum era totul foarte încremenit. Mi-a făcut bine că am prins primul val acolo, pentru că nu era aşa de poliţienesc ca în România, cu atâtea restricţii. Oamenii erau mai relaxaţi şi cu mai multă încredere în autorităţi. Dar bineînţeles că mi-am făcut tot spectrul de griji pentru cei de acasă. La sfârşit de iulie m-am întors în România. Ştiu că foarte mulţi au fost afectaţi, mai ales în zona de arte independente, performative. Teatrul este profund afectat. Pentru actorii, regizorii, scenografii care nu sunt angajaţi în teatru e groaznic. Pentru scriitori, totuşi, cred că mai puţin. Chiar am văzut recent că în colecţia „Ego.Proză” de la Polirom au apărut destul de multe cărţi de autori români, în timp ce, e drept, alte edituri s-au grăbit să reducă exact la capitolul literatură română, şi mi se pare o idee bună pentru perioada asta de criză, deoarece te uiţi mai întâi în propria ogradă, la tine acasă.

Mie îmi lipsesc mult sălile de teatru şi de cinema. Am văzut mult pe internet în perioada asta şi o serie de spectacole străine – la liber sau cu bilet. Ai acces să vezi online şi lucruri pe care altfel nu le-ai putea vedea uşor, cum ar fi un spectacol de balet din Amsterdam. Dar până la un punct. La un moment a fost prea mult, totul a început să mi se pară ireal parcă, neautentic. 

Sigur că în Brăila e altceva, nu ai oricum oferta din Bucureşti. Aici s-au închis şi ultimele două librării din oraş în vara trecută. Una s-a transformat în magazin cu haine la mâna a doua, iar cealaltă, care era în incinta Teatrului "Maria Filotii", s-a desfiinţat. A rămas doar librăria „Cărtureşti”, care este însă în mall-ul de la marginea oraşului. E singura care a mai rămas – la un oraş de 180.000 de locuitori. Prin „Cărtureşti” mi-am comandat, însă, cărţi online. În rest, întâlnirile cu cititorii au loc prin Zoom. Am avut şi întâlniri cu copii. Şi noul volum din seria cu Rostogol a fost „lansat” tot numai online.

Ce-ţi lipseşte cel mai mult în momentul de faţă?

Să mă-ntâlnesc cu oamenii, cu prietenii – lucrurile mici şi intime de care ne ferim acum. Cum spuneam, sălile de teatru şi cinema. Şi-mi lipseşte Bucureştiul. Dar mă voi întoarce.

Iar în ce priveşte impactul pandemiei asupra societăţii româneşti? Relaţiile interumane, relaţiile din interiorul unui cuplu, al unei familii joacă un rol important în romanele tale. 

În ce priveşte relaţiile dintre oameni, depinde foarte mult de cum erau ele înainte de pandemie. Cred că o familie sănătoasă şi bine închegată e un suport fantastic pentru un om în perioada asta, în timp ce o relaţie şubredă, o familie disfuncţională poate să facă chiar mult rău dacă eşti constrâns să rămâi în limitele ei. E important cum erau relaţiile înainte. Există multe discuţii despre violenţa domestică. Pentru mine e bine că sunt cu familia, deşi nu suntem tocmai pe aceeaşi lungime de undă în multe privinţe, dar ţinem unii la alţii.

Şi politic? 

Vedem acum cât de puţin le pasă guvernanţilor de problemele prin care trece populaţia. Recent a fost demis ministrul Sănătăţii şi se cunoaşte ce a urmat. Mă uitam siderată la cum se tamponează politicienii cu nişte maşinuţe la bâlci – aşa am impresia, că ţara piere şi ei se tamponează la bâlci cu maşinuţele. Totul e o luptă pentru putere, se sapă unii pe alţii şi atât. Sunt foarte rupţi de restul lumii, de oameni şi de ceea ce ar trebui să facă ei de fapt. E totul foarte meschin. Vedem cât de instabilă şi meschină e viaţa politică şi de ruptă de nevoile oamenilor, de oamenii de rând. Şi asta e foarte trist. Sigur, ştiam asta despre România dinainte, dar acum parcă a ieşit şi mai dureros la iveală. Citeam, de pildă, recent, că a crescut numărul deceselor non-Covid. Oamenii, de groază, nu se mai duc la spital.

Migraţia este o altă temă care te preocupă şi pe care ai abordat-o mai ales în primul roman, în "Interior zero". A influenţat pandemia şi această evoluţie? 

Mulţi dintre cei plecaţi s-au întors de la începutul pandemiei. În ceea ce-i priveşte pe tineri, am senzaţia că s-a mai schimbat puţin situaţia. Poate, între timp, cred mai mulţi că ar putea avea un impact şi acasă. Nu e deloc uşor să pleci, să te dezrădăcinezi, să te rupi de familie, de prieteni. Nu am date, e doar o senzaţie. Cred că tinerii au început să-i mai dea şanse României. Un pic mai mult în ultima vreme. Par mai implicaţi.

Scriitoarea și traducătoare Lavinia Braniște s-a născut în 1983 la Brăila. A studiat limbi străine la Cluj și București. Primul ei roman "Interior zero" a fost distins cu premiul "Nepotul lui Thoreau" pentru cel mai bun roman românesc al anului 2016. Volumul a apărut în 2018 în traducere germană la editura Mikrotext, cu titlul "Null Komma Irgendwas". Al doilea roman al Laviniei Branişte, "Sonia ridică mâna" a fost publicat în traducere germană de aceeaşi editură din Berlin în această primăvară cu titlul "Sonia meldet sich". 

Informaţii suplimentare şi bilete pentru Remote-Show-ul literar din 30 aprilie găsiţi pe site-ul editurii Mikrotext.