Începerea școlii a stat și anul acesta sub semnul festivismului, al limbajului de lemn, al promisiunillor demagogice ale politicienilor în ceea ce privește viitorul învățământului românesc.
Președintele Klaus Iohannis nu a ratat ocazia să vorbească la festivitatea de deschidere a anului școlar la o școală din București despre proiectul său de suflet „România Educată“, ținut la macerat șapte ani în birourile de la Cotroceni și transpus la literă în legile Educației care au fost criticate încă din faza de proiect de specialiști în educație și de profesori: „după îndelungi și temeinice dezbateri, avem, în sfârșit, legi ale educației moderne, care transpun în practică viziunea proiectului România Educată“, a spus președintele. „Este o etapă esențială pentru a începe să rezolvăm problemele cu care se confruntă învățământul din țara noastră“.
În afară de consumul de droguri în școli, care va fi pus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), președintele nu a pomenit nici o altă problemă care macină învățământul din România. Nici discriminarea și bullyingul din școli, nici analfabetismul funcțional, nici subfinanțarea sistemului, nici slaba pregătire a unor cadre didactice, așa cum s-a văzut și la examenul de titularizare, nici că unii profesori ne pleacă de la catedră pentru a munci în alte țări chiar și ca îngrijitori de bătrâni sau copii, și nu doar pentru venituri mai mari, ci și din cauza faptului că în țară nu sunt respectați, nu au fost teme de reflecție pe care președintele să le aducă în fața profesorilor și a elevilor.
Multe promisiuni, obiective, dar nici o radiografie a stării învățământului, de parcă punctul zero al unei reforme radicale a sistemului ar fi legat ombilical de mizele, multe dintre ele utopice, ale proiectului prezidențial „România Educată“.
Mi-a atras atenția un insert din discursul ministrului Educației Ligia Deca, aflată alături de președinte: „Schimbarea pe care ne-am dorit-o cu toții începe să se vadă. Trebuie să ne propunem mai mult“. Cum să se vadă vreo schimbare în sistem, din moment ce legile Educației au intrat în vigoare doar cu câteva zile înaintea începerii școlii, precedate de o grevă maraton a profesorilor și de vacanța de vară a elevilor? Enunțuri fără logică, promisiuni săltărețe, exerciții de seducție a unei realități utopice.
Un „nou proiect de țară“ pe vechile dureri
Fostul premier Nicolae Ciucă nu a pierdut nici el prilejul de a perora un discurs festivist cu ocazia participării la comemorarea, la Țebea, a 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu. „România traversează o perioadă în care ura, judecata pripită și invidia otrăvesc, uneori, gândirea și scindează societatea“, a spus liderul liberalilor, de parcă aceste tare și multe altele nu ar fi fost prezente și în regimul comunist, și în regimul Iliescu cu asupra de măsură și în toate guvernările de până acum.
Generalul Ciucă a mai vorbit despre un „nou proiect de țară“, de parcă până acum am fi avut vreunul, despre „patriotismul adevărat“, despre „construirea unui destin al României în Europa“. Un adevărat discurs electoral al fostului premier, din care se înțelege că suntem la toate capitolele în punctul zero și abia de acum trebuie să ne punem pe treabă, odată cu probabila sa candidatură la prezidențiale anunțată de Raluca Turcan.
Tributari cuvântărilor „celui mai iubit fiu al poporului“
Festivismul e boală veche, a fost dus la paroxism de regimul Ceaușescu, dar nu ne-am vindecat de el nici după comunism. Să nu ne amăgim, sigur că cei mai mulți dintre români erau duși cu arcanul de cerberii comuniști la adunările populare, dar nu puțini dintre conaționali erau realmente cuprinși de fastul sărbătorii în care „cel mai iubit fiu al poporului“ declama planuri cincinale, egalitatea dintre activiștii PCR privilegiați și țăranii de la coarnele plugului, făcea opisul noilor uzine energofage ori înfiera Occidentul.
În zilele noastre, de la fasolea cu cârnați de Ziua Națională la inaugurarea cu fast a unui petec de autostradă, de la participarea polticienilor în goana după voturi la băile de mulțime de la sărbătorile religioase, la sfințirea de către preoți a automobilelor de lux, a vilelor, a caselor de vacanță ale potentaților zilei, festivismul s-a întins ca o pecingine în societatea românească.
De-a lungul anilor, politicienii au tot adăugat zile libere pentru bugetari cu ocazia unor sărbători religioase sau laice, apăsând în folos propriu pe pedala festivismului popular, dar și pentru a veni în sprijinul patronilor stațiunilor de agrement. Așa a fost și în timpul pandemiei, când stațiunile turistice au fost deschise în mod iresponsabil. Nota de plată către aleșii poporului nu a fost niciodată dovedită, dar fără îndoială că a fost achitată cu prisosință.
De zeci de ani nu încetăm să confundăm festivitatea cu festivismul, patriotismul tăcut cu discursul patriotard din paradigma „mândri că suntem români“. Festivismul e tocmai golirea de conținut, de mesaj a oricărei festivități.