Opinie: Un rechizitoriu al învățământului

Ieri a sunat ultimul clopoțel pentru școlarii din învățământul preuniversitar. Aproape trei milioane de elevi și-au pus ghiozdanele-n cui până la jumătatea lui septembrie, când vor începe un nou an școlar după directivele legislative ale „României Educate“. Dacă analfabetismul funcțional se apropie de 50%, gradul de promovabilitate în toate ciclurile preuniversitare este de aproape 100%.  E o anomalie a sistemului de învățământ, care ar trebui să dea de gândit patriarhilor de azi ai Educației Ligia Deca, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și nu în ultimul rând Klaus Iohannis.

Evaluarea elevilor, fie după ureche, fie în contul meditațiilor

După greva de trei săptămâni a profesorilor, elevii au plecat acasă cu carnetele de medii încheiate, notele fiind departe de a indica nivelul real de pregătire al școlarilor.

Exceptând perioada de pandemie, învățământul postdecembrist nu a avut niciodată un probatoriu atât de improvizat, atât de neconcludent ca rezultatele anului școlar 2022-2023, cauza principală fiind greva generală a profesorilor, dar și spectrul legilor Educației care, chiar dacă vor fi aplicate începând cu anul școlar 2023-2024, au fost prezente subliminal ca drobul de sare deasupra capului.

Să fim bine înțeleși: de zeci de ani, notele din catalog nu reflectă nici pe departe performanțele elevilor. De la an la an asistăm la un fel de „mărinimie“ a dascălilor la notarea elevilor, această stare de fapt fiind rezultatul unui imperativ al directorilor de școli și al inspectorilor școlari pentru maratonul național al întrecerii între licee și școli generale. E o întrecere fortuită, care duce în derizoriu performanța reală din sălile de clasă.  

Asta pe de o parte. Reversul medaliei stă în faptul că la materiile de bază, matematica și limba română, dar și la limbile străine, de multe ori elevii sunt depunctați pentru a deschide în felul acesta drumul meditațiilor particulare, de cele mai multe ori nefiscalizate, mai pe înțeles, plătite „la negru“. Meditațiile particulare au devenit o modă a timpurilor noastre, se înscriu într-un trend al aruncării banilor pe fereastră pentru ca elevii, chiar și cei bine pregătiți, să fie „în rândul lumii“.

În perimetrul improvizației și al indiferenței politicienilor față de pilonul cel mai important care ar trebui să fie locomotiva civilizației, a schimbării mentalității prăfuite cu care am descălecat din comunismul abject, inechitatea șanselor pentru elevii sărmani îi determină pe părinții nevoiași să facă orice pentru a scoate bani din piatră seacă cu care să-și trimită copiii la meditații.

Sunt multe de spus despre greva generală a profesorilor, dar mă aplec, în acest context, asupra faptului că prea puțini dascăli organizează meditații gratuite după orele de curs, mai ales pentru clasele terminale. Un câștig major al unor astfel de pregătiri extrașcolare constă în faptul că elevii nu ar mai fi inhibați, nu ar mai sta cu mintea sub securea notei din catalog. În plus, aceste întâlniri după orele de școală ar putea calibra ceea ce la clasă nu se întâmplă, anume o comunicare-comuniune între elevi și profesori dar și între elevi și elevi. Diriguitorii Educației nu pot impune astfel de ore de pregătire „pe degeaba“, dar pot căuta mijloace de recompensă, și nu neapărat materială, pentru astfel de dascăli dedicați meseriei.

Sub semnul lui „Se poate și așa“

După o pritoceală de șapte ani, proiectul președintelui Klaus Iohannis „România Educată“ s-a transfigurat în legile Educației ale căror proiecte au fost dezbătute vara trecută, parcă în mod special în timpul vacanței școlare. Pe tot parcursul procesului de legiferare a normelor care vor impune, începând cu anul școlar 2023-2024,  destinul școlii și al învățământului superior din România, mass-media și opinia publică au acuzat guvernul condus de generalul Ciucă și pe fostul ministru al învățământului Sorin Cîmpeanu că cele două proiecte de lege au fost discutate mai mult în spatele ușilor închise ale coaliției PSD-PNL-UDMR-Palatul Cotroceni decât în mediul școlar, academic, al experților în Educație, al intelectualilor de prestigiu.

Odată cu venirea la pupitrul ministerului a Ligiei Deca, cei implicați în actul educațional, elevi, studenți, profesori, părinți, în total aproape jumătate din populația țării, s-au așteptat la o corectare serioasă a proiectelor scrise pe picior, altfel spus, elaborate la „botul calului“ de Sorin Cîmpeanu. Nu s-a întâmplat nimic, iar Senatul, camera decizională, a votat cele două legi pe repede-nainte, cu doar câteva amendamente, chiar în ziua în care a început greva generală a profesorilor, pe 22 mai.

Un articol fundamental din legile Educației, care ar fi trebuit să stea pe primele locuri într-un clasament al ecumenizării învățământului, a fost eliminat din proiectul de lege votat de Senat. O citez pe Ligia Deca, cea căreia i s-a reînnoit mandatul și în guvernul Ciolacu: „Au fost eliminate din prevederile potrivit cărora instituţiile de învăţământ superior pot prelua singure sau prin asociere, după caz, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, spitale, farmacii, unităţi medicale ambulatorii, inclusiv stomatologice, cabinete de specialitate, inclusiv stomatologice cu aprobarea Senatului universitar“.

În situația în care banii alocați Educației pentru anul în curs reprezintă doar 2,1% din PIB (față de 6% cât prevede Legea Educației din 2011), din care 70% se duc pe salariile cadrelor didactice și ale personalului auxiliar, fostul și actualul ministru Ligia Deca declara în Senat că „cheia de control a reformelor propuse este capacitatea noastră, a tuturor, de a le susține pe termen lung pentru a le vedea efectele reale“.

Broderia limbajului de lemn al ministrului Educației ne lipsește de orice speranță că învățământul va putea fi chiuretat în viitorul apropiat de racilele moștenite din comunism.