Opinie: Cu sau fără hijab, Iranul are nevoie de o revoluție

Pentru mine, hijab-ul înseamnă frică și umilire. Este simbolul unui sistem bazat pe o ideologie misogină, care încearcă să elimine femeile din societate.

Ca femeie iraniană, am purtat ani în șir o bucată de stofă pe cap, care a avut ca scop nu doar să-mi ascundă părul și corpul. Am privit-o ca pe un instrument de a suprima și controla femeile, de a le transforma în cetățeni de categorie inferioară.

Acest tratament umilitor rezervat femeilor, ca și suferința și obligarea lor la tăcere au fost umbrite de dezbaterea privind presupusa desființare a poliției moralității în Iran. Ca să fie clar: insistența regimului iranian privind purtarea hijab-ului există deja de la revoluția din 1979.

Această încălcare a drepturilor femeilor a fost ignorată iar numeroase voci - atât suporteri ai regimului, cât și politicieni occidentali - au încercat să prezinte hijab-ul drept o chestiune de ordin cultural în Iran.

Ceea ce nu este. Aveam 13 ani când tatăl meu a fost arestat și dus la închisoarea Evin pentru că a sprijinit drepturile muncitorilor. Îmi amintesc că mama mea a fost obligată să poarte haine largi și închise la cuIoare pentru a i se permite măcar să intre în clădirea tribunalului.

Scăpând de poliția moralității

Îmi aduc aminte de o întâlnire umiIitoare cu poliția moralității la Teheran. Eram cu o prietenă în drum spre cinema, purtând o haină roșie, culoare pe care ei o urăsc cel mai mult. Una din femeiIe din poliția moralității m-a chemat la ea la intrarea în stația de metrou. Singura mea grijă era cum să fac să evit să mă aresteze. Îmi amintesc că am fugit cât am putut de repede și în timp ce fugeam mă gândeam oare ce crimă am comis pentru a fi nevoită să fug?

Experiența aceasta m-a făcut să nu mă mai simt deloc confortabil de fiecare dată când mergeam pe stradă în Teheran. Am părăsit Iranul în 2015, dar şi în primele luni de exil forțat tot nu am putut scăpa de acel sentiment de teamă.

Eu am avut norocul să scap, dar Jina Mahsa Amini nu a avut acest noroc: ea a murit în arestul poliției moralității la Teheran, în urmă cu trei luni, pe 16 septembrie. Avea 22 de ani.

Pentru mine, așa-zisa desființare a poliției moralității este o dezbatere fantomă. Populația știe foarte bine că hijab-ul este obligatoriu și reprezintă unul din mijloacele majore prin care Republica Islamică controlează societatea. Mulţi nu pot să creadă că poliția moralității a fost cu adevărat desființată.

O nouă revoluție în Iranniloofar 

În mod sigur, Republica Islamică plănuiește înlocuirea poliției moralității cu o alternativă. Ar putea fi chiar un mecanism prin care femeile care nu poartă hijab-ul corect ar urma să fie private de anumite drepturi și servicii. Cel puțin asta se poate înțelege din declarațiile oficiale de până acum.

Chiar dacă poliția moralității ar fi desființată, nu trebuie să uităm că problema poporului iranian nu este hijab-ul, ci întregul regim responsabil pentru atâtea încălcări ale drepturilor omului.

Generația tânără are o altă imagine în minte: aceea a unui Iran liber, secular și democratic. Un Iran care poate juca un rol important în Orientul Mijlociu și în lume. Este momentul unei noi revoluții în Iran. Și este timpul să le onorăm pe femeile iraniene - cele care au demarat acest proces - cu sau fără hijab!