Cehia este un exemplu pentru Europa de Est

Întoarcerea la democraţia liberală este posibilă. Alegerile parlamentare din Cehia au demonstrat că opoziţia unită poarte alunga de pe tron un premier pe care-l acuză de corupţie şi tendinţe autocrate. Cuvântul-cheie este în context "unită" şi este nevoie de multă înţelepciune, fantezie politică şi altruism pentru a repurta o astfel de victorie.

Ce s-a desfăşurat corect în Cehia

A fost o opoziţie de la stânga la conservatori care a reuşit să-l alunge în Cehia pe miliardarul Andrej Babis din fotoliul de premier. Forţele de opoziţie s-au putut însă bizui pe câteva avantaje naţionale.

În primul rând în Cehia există o tradiţie istorică a împotrivirii democratice iar primul preşedinte de după schimbarea din 1989, Vaclav Havel continuă să fie un idol până în ziua de azi. De asemenea, opoziţia şi-a anunţat clar voinţa de a menţine ţara în Uniunea Europeană şi în comunitatea statelor vestice, punând astfel degetul pe rană.

În al treilea rând, trebuie recunoscut faptul că Babis nu a apucat să finalizeze transformarea ţării într-o oligarhie a sa personală. El este proprietarul unor trusturi media, dar nu le deţine pe toate. El avea oamenii săi în justiţie şi instituţii, dar nu peste tot. Astfel, condiţiile pentru reîntoarcerea la democraţia liberală erau încă relativ favorabile.

Dar aspectul-cheie a fost acela că toate partidele anti-Babis din Cehia au strâns rândurile. Ele şi-au intitulat uniunea "coaliţia coaliţiilor" şi a fost nevoie de multe sacrificii şi de renunţarea la orgolii personale pentru realizarea acestei unităţi.

Ungaria şi thrillerul Netflix

În Ungaria, unde vor avea loc alegeri parlamentare anul viitor, opoziţia tocmai se zbate să realizeze o colaborare asemănătoare. Acolo condiţiile-cadru sunt mult mai dure. Viktor Orban a distrus presa liberă, a subminat total justiţia şi a împins societatea civilă cu spatele la zid. El recurge la toate instrumentele puterii şi a transformat Ungaria într-un soi de "cleptocraţie", un amestec de dictatură şi magazin cu autoservire, din care el îşi răsplăteşte gaşca cu cadouri.

Un nou film care urmează să apară pe Netflix la sfârşitul acestei luni demonstrează isteţimea şi lipsa de scrupule de care dau dovadă deja de pe acum susţinătorii lui Orban în perspectiva viitoarei campanii electorale. Filmul redă sfârşitul dezastros din 2009 al guvernului socialist condus de premierul Ferenc Gyurcsany în stilul unui thriller politic.

În film (care poartă în limba engleză titlul "The Cost of Deception" - preţul înşelăciunii) partidul socialist de atunci este prezentat ca lucrătură diabolică pură. Formaţiunea care şi-a schimbat de atunci straiele este şi acum o parte importantă a alianţei de opoziţie care şi-a propus să-l înfrângă pe Orban. Şi tocmai Klara Dobrev, soţia fostului premier Gyurcsany, are în prezent cele mai bune şanse să fie desemnată candidat de vârf al opoziţiei la alegerile din 2022.

Potrivit mass media de limbă engleză, producătorul filmului Netflix refuză să declare dacă a fost plătit din fonduri publice. Cine crede că e o coincidenţă poartă singur vina. Candidata Dobrev ar trebui să ia o decizie înţeleaptă în contextul acestui război de propagandă declanşat împotriva ei (prin soţ) şi a a formaţiunii sale şi să cedeze primul loc pe lista opoziţiei contacandidatului ei conservator.

Când se împroaşcă cu noroi...

Deja ultima campanie electorală din Ungaria a fost una foarte murdară şi nemiloasă. A rămas cu scârbă în amintire campania antisemită pe care Orban a dus-o împotriva fostului său binefăcător George Soros, care a băgat mulţi bani în sprijinul democraţiei în Europa de est. Premierului ungar nu i se pare prea adâncă nicio prăpastie morală.

Opoziţia trebuie să acţioneze aşadat neînfricat şi hotărât dacă vrea să aibă o şansă. Poate că exemplul Cehiei o va încuraja în lupta pe care o poartă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru forţele anti-PiS din Polonia, unde vor avea loc alegeri în 2023. Opoziţia de acolo mai are un pic de timp pentru a învăţa din exemplele şi erorile vecinilor. Deja de pe acum are rezervată o temă majoră: afinitatea polonezilor pentru UE ar trebui de fapt să fie un bilet câştigător.