Azerbaidjanul s-a folosit de slăbiciunea Rusiei în Ucraina

Săptămâna aceasta a fost marcată deo nouă explozie de violență între cele două țări, care sunt implicate într-un conflict vechi de zeci de ani pe tema Nagorno-Karabah. Regiunea face parte din Azerbaidjan, dar se află de aproape două decenii sub controlul forțelor etnice armene susținute de Armenia.

Armenia, care găzduiește o bază militară rusă, a cerut sprijinul alianței militare dominate de Rusia, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă. Până în prezent, Rusia nu a reacționat la acest apel.

Însărecentele tensiuni între Armenia și Azerbaidjan vin în contextul în care Rusia a fost forțată să se retragă în Ucraina.

Într-un interviu acordat DW, experta în securitate Hanna Notte, cercetător la Centrul pentru Dezarmare și Neproliferare din Viena, vorbește despre modul în careAzerbaidjanul exploatează preocuparea Rusiei față de Ucraina și explică ce alte țări ar putea încerca să facă același lucru.

DW: Luptele dintre Azerbaidjan și Armenia au loc într-un moment în care Rusia este distrasă de grele înfrângeri militare în Ucraina. Nu este o coincidență, nu-i așa?

Hanna Notte: Nu este nicio coincidență, ci un moment bine ales de Azerbaidjan. Ei folosesc o fereastră de oportunitate în contextul unei Rusii neatente. De fapt, nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Azerii s-au angajat într-un comportament mai provocator, nu cu tipuri de lovituri, ci ridicând miza în legătură cu Nagorno-Karabah la începutul războiului din Ucraina, testând un pic limitele până unde pot împinge lucrurile. Iar acum asistăm la o escaladare.

În același timp, este logic să sugerăm că, atunci cândRusia este atât de preocupată de Ucraina, când lățimea de bandă politică și diplomatică a ei este mult concentrată pe acest conflict iar poziția sa se deteriorează, așa cum ați subliniat pe bună dreptate, actorii mai mici din vecinătatea Rusiei să reacționeze. Ei caută să testeze limitele în conflicte în care Rusia a fost în mod tradițional un pol de putere. 

Cu Rusia distrasă și Europa dependentă de aprovizionarea alternativă cu gaze și petrol din Azerbaidjan, guvernul din Baku pare să aibă multe posibilități de a escalada și mai mult. 

Nu aș vrea să speculez prea mult cu privire la următorii pași pe care îi vom vedea din partea Azerbaidjanului. Totuși, mi se pare oarecum demn de luat în seamă faptul că Azerbaidjanul a decis să facă acest lucru, chiar dacă a fost recent primit la Bruxelles la un nivel înalt iar UE a încercat să se implice mai mult în medierea între Armeniași Azerbaidjan în ultimele luni. Și totuși, la doar câteva săptămâni după ce a avut loc acest impuls, îi vedem escaladând - un fapt surprinzător. 

Care sunt celelalte părți terțe care ar putea folosi această, așa cum o numiți dumneavoastră, fereastră de oportunitate?

Îmi vin în minte iranienii. Cred că iranienii și-au îmbunătățit întrucâtva poziția față de Rusia pe fondul acestui război din Ucraina. Vedem acest lucru de pildă când vine vorba de cooperarea militară și de apărare. Aceasta obișnuia să fie pentru cea mai lungă perioadă de timp o relație cu sens unic, în care Rusia dicta în mare măsură termenii, decidea ce să vândă și ce să nu vândă iranienilor. Acum ne aflăm în situația în care iranienii furnizează de fapt drone Rusiei. Am văzut pe Twitter primele indicii din surse deschise că drone iraniene ar fi putut fi folosite în Ucraina, deși acest lucru nu a fost verificat.

Așadar, cred că iranienii au devenit un pic mai importanți pentru Rusia, pe măsură ce Moscova este mai izolată. Iar acest lucru ar putea duce la acțiuni iraniene mai ferme în Siria. Intervenind un pic mai mult în Siria, iranienii ar putea fi chiar încurajați de Rusia - care a făcut un pas în spate în Siria - vrea să se asigure că există un echilibru între alți actori și că niciunul dintre ei nu este prea proeminent.

Practic, noi, în Occident, avem tendința de a vedea Rusia ca pe un actor prezent în aceste diferite regiuni de conflict, dar care nu este o forță stabilizatoare. Aș fi de acord cu analiza potrivit căreia Rusia nu a reușit să stabilizeze în mod durabil Siria, nu s-a angajat în rezolvarea cu succes a conflictului în acel spațiu. Rusia nu este neapărat un actor stabilizator în Libia. Dar, haideți să speculăm, ce ar fi dacă Rusia devine semnificativ slăbită din cauza războiului din Ucraina și este eliminată din aceste ecuații, nemaifiind percepută ca putere. Situația s-ar putea să nu fie neapărat mai stabilă. Va depinde de modul în care alți actori vor umple vidul lăsat de Rusia și dacă acei actori vor fi o forță stabilizatoare.

La ce vă așteptați din partea Turciei în timp ce perspectivele Rusiei devin sumbre?

Este o întrebare bună, la care m-am gândit intens în ultimele șase luni și la care am încercat să răspund. Principala mea concluzie este că acest război, așa cum este el în prezent, a produs o situație în care Ankara are o mai mare influență atât față de Rusia, cât și față de UE-NATO. Turcia este acum un centru de mediere într-o mulțime de probleme diferite. Dacă ne gândim la exporturile de cereale, la schimburile de prizonieri și la alte dosare. Turcia își poate permite să ducă o politică externă mai îndrăzneață în unele dintre aceste chestiuni. Concluzia mea este totuși că Turcia ar dori să vadă o Rusie ușor umilită și cu siguranță o Rusie care nu câștigă războiul din Ucraina.

Cred că învingerea și umilirea Rusiei în acest război ar putea produce și o situație care nu ar fi în beneficiul Turciei, țară apropiată de Rusia. Turcia a acumulat multă experiență în ceea ce privește aplanarea de tensiuni cooperând cu Rusia, chiar dacă cele două țări urmăresc interese diferite. Au stabilit cu succes acest model în Siria, inițial prin intermediul grupului Astana, dar și bilateral. Apoi, l-au aplicat în Libia. La fel în privința Karabahului.

Plecând de la această constatare, cred că Turcia preferă să negocieze cu Rusia pe aceste probleme și nu ca Moscova să fie eliminată complet din ecuație. Așadar, Ankara se află într-o situație  cu multiple fațete.