1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Angela Merkel împlinește 70 de ani: omagii şi regrete

17 iulie 2024

Ajunsă la vârsta de 70 de ani, fosta cancelară Angela Merkel este omagiată de președintele federal, dar și de majoritatea germanilor, care constată că țara lor se află astăzi într-o situație mai rea decât pe vremea ei.

https://p.dw.com/p/4iOuI
Merkel
Poziţia tipică a mâinilor Angelei Merkel, așa-numitul romb, format din unirea degetelor mari și arătătoare ale ambelor mâiniImagine: Michael Kappeler/dpa/picture alliance

Nu avem de unde să știm dacă recent publicatul sondaj, potrivit căruia 61% dintre germani consideră că situația țării s-a deteriorat de când ea nu mai este cancelară, îi oferă vreo satisfacție Angelei Merkel, aflate la pensie de aproximativ doi ani și jumătate.

Institutul de cercetare a opiniei publice "YouGov" a întrebat circa 2.300 de persoane cine poartă responsabilitatea pentru deteriorarea situației țării - 28% dintre germani afirmă că de vină este "guvernarea slabă" a coaliției tripartite de la Berlin (formată din social-democrați, ecologiști și liberal-democrați) care a succedat, în decembrie 2021, marii coaliții a Angelei Merkel, formată din grupul conservator CDU/CSU și SPD. Doar un sfert dintre respondenți au declarat că actualele condiții de viață sunt aproximativ la fel.

Au rămas în memorie sobrietatea și pragmatismul lui Merkel

Probabil că fosta președintă a Uniunii Creștin-Democrate va lua act de sondaj cu același pragmatism și aceeași sobrietate care i-au marcat, între 2005 și 2021, îndelungata guvernare. Ea știe că succesorii săi au fost, sunt și vor mai fi solicitați la maxim de o multitudine de crize: invazia Rusiei în Ucraina, inflația provocată de război, prețurile ridicate la energie și războiul din Orientul Mijlociu. Ca să nu mai vorbim despre polarizarea tot mai accentuată a societății, recrudescența populismului de dreapta în întreaga Europă, birocrația paralizantă, ori despre infrastructura deteriorată a Germaniei.

Merkel evită aparițiile publice 

Merkel, primul șef de guvern german de după cel de-al Doilea Război Mondial care părăsește voluntar funcția, după ce a refuzat să candideze pentru un nou mandat în 2021, nu mai are nevoie de apariții publice, pe care le evită, respectându-și astfel promisiunea pe care a făcut-o înainte de a părăsi scena politică.

Merkel
Steinmeier despre Merkel: "Fosta cancelară este un model de urmat şi un simbol al democraţiei"Imagine: Michele Tantussi/REUTERS

Acum, când fosta cancelară împlinește 70 de ani, nu puține sunt personalitățile politice germane care doresc să îi aducă un omagiu, să îi transmită un gând bun și să o felicite. Una dintre ele este președintele federal, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, care a servit de două ori în guvernele cancelarei Angela Merkel în calitate de ministru de externe.

Steinmeier: "Merkel este un exemplu și un semn distinctiv al democrației noastre"

În mesajul oficial destinat fostei cancelare cu prilejul zilei de naștere a acesteia, Steinmeier o descrie pe Merkel ca fiind un "model de urmat și un semn distinctiv al democrației noastre". Cei 70 de ani de viață ai doamnei Merkel, remarcă președintele federal, pot fi împărțiți cu mare precizie în două faze: "Primii 35 de ani trăiți înainte de căderea Zidului Berlinului și ceilalți 35 de ani în libertatea mult dorită". Steinmeier continuă: "V-a preocupat întotdeauna să subliniați valoarea libertății și a unei societăți luminate. Argumentele domniei voastre au avut puterea de convingere insuflată de propria dumneavoastră experiență de viață, grație căreia cunoșteați prea bine valoarea inestimabilă a traiului într-o democrație liberală”.

Tatăl lui Merkel: "Nu ai făcut încă mare scofală"

Merkel a fost întotdeauna confruntată cu originile sale est-germane, cu istoria sa de fiziciană mai degrabă îndepărtată de lumea politică, în care avea totuși să pășească în tumultoasa perioadă de tranziție de după 9 noiembrie 1989 – așadar mult mai târziu decât oamenii politici, în majoritate bărbați, din partea de vest a țării. Toate aceste aspecte sunt prezentate exhaustiv într-un documentar recent prezentat de televiziunea publică ARD, intitulat "Anii fatidici ai unei femei cancelar".

Bundestag
22 noiembrie 2005, Bundestag: Depunerea jurământului în calitate de primă femeie cancelar federalImagine: Guido Bergmann/BPA/dpa/picture-alliance

Merkel însăși povestește în acest film cum s-a mutat în 1984, când împlinise 30 de ani, într-un apartament vechi și dărăpănat în ceea ce era pe atunci Berlinul de Est. Prima ei căsătorie tocmai eșuase. Tatăl ei, un pastor, vine în vizită. La o distanță de 40 de ani de acele vremuri, Merkel povestește: "Intră tata în casă, se uită în jur și, în loc să mă felicite, îmi spune: nu ai făcut încă mare scofală”.

Cariera Angelei Merkel începe după căderea Zidului

Constatarea tatălui avea să fie anulată de-a lungul anilor care au urmat și care au purtat-o pe fiica Angela Merkel în funcția de purtător de cuvânt adjunct al primului ministru-președinte al RDG ales liber, apoi în poziția de ministru federal și, ulterior, în fotoliul cancelariei federale. Iată o carieră care, probabil, nu ar fi putut debuta astfel decât în anii reunificării celor două state germane.

Angela Merkel şi Barack Obama
O întâlnire privată la Berlin: fosta cancelară Angela Merkel și fostul președinte american Barack Obama într-un restaurant din BerlinImagine: Büro der Bundeskanzlerin a. D./dpa/picture alliance/dpa

După ieșirea ei de pe scena politică, Merkel nu a mai apărut decât din când în când în public – uneori în mod absolut surprinzător, așa cum s-a întâmplat în luna mai a acestui an, cu prilejul retragerii din politică a veteranului ecologist Jürgen Trittin, fost ministru al mediului, un om politic de care nu au legat-o multe lucruri. O oarecare vâlvă a stârnit și întâlnirea ei cu fostul președinte american Barack Obama la Berlin în mai 2023.

În rest, Merkel pare să fie ocupată cu scrierea memoriilor sale, a căror publicare este programată în această toamnă.

Trei greșeli capitale ale lui Merkel identificate de un creștin-democrat

Merkel este în mare măsură îndepărtată de formațiunea politică pe care a condus-o atâția ani - Uniunea Creștin-Democrată. După decembrie 2021, ea nu a participat la niciun congres al partidului.

Sugestivă în context este reacția vicepreședintelui grupului conservator din Bundestag, Jens Spahn. Pe lângă omagiul adus activității politice a lui Merkel cu ocazia zilei de naștere a acesteia, Spahn a numit și ”trei greșeli majore” comise de longeviva cancelară. În cadrul unui interviu acordat publicației ”Focus”, fostul ministru federal al Sănătății afirmă: "Începând din 2015, migrația masivă și neregulată a destabilizat și a copleșit societatea germană". A doua greșeală: "Cel târziu după 2014, abordarea noastră față de Rusia lui Putin ar fi trebuit să fie cu totul alta”. În fine, a treia greșeală: ”Decizia de abandonare a energiei nucleare după dezastrul reactorului de la Fukushima în 2011”.

Nu a avut Merkel suficientă încredere în germani?

Reprezentanții actualei coaliții de la Berlin, formată din Partidul Social-Democrat, Verzi și Partidul Liberal-Democrat, afirmă că în perioada în care Merkel s-a aflat la guvernare, ea a căutat să le impună germanilor cât mai puține schimbări. Iată și motivul pentru care acum multe dintre aceste reforme trebuie să fie realizate pe repede înainte: digitalizarea, tranziția energetică, remedierea deficitului de lucrători calificați. Iar într-o lume cu un naționalism din ce în ce mai amenințător, Germania trebuie să învețe rapid să se apere, inclusiv militar.

Mulți alți oameni politici, cum ar fi vicecancelarul Robert Habeck, membru al  Partidului Verzilor, au numai cuvinte de laudă pentru femeia care a condus Republica Federală în timpul pandemiei și al crizei euro. În iunie, Habeck scria în ediția germană a revistei Rolling Stone că este ușor să ți-o imaginezi pe Merkel acasă, curățând cartofi sau uitându-se la seriale polițiste. Acest lucru s-a dorit a fi un compliment pentru aversiunea lui Merkel față de orice vanitate.