„Zilele Literaturii Române la Chișinău”

ZLR au fost organizate între 16-20 mai 2023 de Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier, alături de alți parteneri. 

Ajuns la a VII-a ediție, festivalul a excelat în lecturi, dezbateri, lansări de carte, proiecții video, seri de poezie și proză, întâlniri la liceele din Chișinău. Printre scriitorii invitați: Svetlana Cârstean, Radu Vancu, Tatiana Țîbuleac, Moni Stănilă, Gelu Diaconu, Lorina Bălteanu, Vasile Ernu, Ionela Hadârcă, Răzvan Andrei, Vasile Gribincea, Maria Pilchin, Alexandru Popescu. Au moderat: Victoria Cușnir, Paula Erizanu, Maria Șleahtițchi, Nina Corcinschi, Mariana Jitari, Emilian Galaicu-Păun, Valentina Șcerbani, Alex Cosmescu – ei înșiși scriitori și/sau antrenori de viitori maeștri.

După pandemie, cu toate nenorocirile ei, și acum, în plin război în Ucraina, literatura și întâlnirile care o prilejuiesc capătă o acuitate specială: ne grăbim să recuperăm normalitatea culturală, conștienți de fragilitatea ei, dar și de șansele mereu reînnoite ale spiritului creator de a ne apăra de dezastrele acestei lumi.

Cum să convingem publicul să citească?

Există o criză a lecturii sau doar ni se pare? ZLR au debutat cu o dezbatere pe această temă în incinta bibliotecii Parlamentului Republicii Moldova. Și a fost o discuție cu scântei. Miniștri, parlamentari, șefi ai unor instituții publice și-au încrucișat ideile cu scriitori, bibliotecari, jurnaliști, profesori. A fost criticată finanțarea modestă a culturii și bibliotecilor, dar și inerția actorilor culturali care nu depun proiecte la ministerul de resort. O altă problemă sunt manualele de literatură sau mai degrabă... de anti-literatură, redactate alambicat, cu teme revolute, făcute să le cultive elevilor aversiunea față de citit, nu dragostea față de carte.

A fost invocată lipsa emisiunilor de cultură la Televiziunea Publică, unde realizatori cu renume sunt scoși abuziv din grilă și unde predomină show-urile și divertismentul ieftin. Cultura, în viziunea conducerii TRM, nu face audiență, superficialitatea, prostul-gust însă, da, sunt profitabile. Guvernanții actuali, proeuropeni cum sunt, par total dezinteresați de starea lucrurilor de la Televiziunea Publică, dacă nu o privesc – nu îi doare.

Un public cultivat înseamnă și un electorat conștient de valorile sale, altfel cum vom avea o evoluție democratică și europeană a Republicii Moldova? „Cultura nu e o chestiune de detaliu, spune Milan Kundera, ci singura garanție de supraviețuire a unui popor.” O națiune se întemeiază, își justifică existența prin cultură. Dacă nu înțelegem asta, suntem pierduți.

Radu Vancu la Zilele Literaturii Române de la Chișinău

Cunoscutul scriitor de la Sibiu Radu Vancu – poet, prozator, eseist, traducător, președinte PEN România – a fost vedeta actualei ediții a ZLR. Spirit erudit și generos, excelent vorbitor, Radu a fost căutat și vânat insistent de presă. La dezbaterea de la Parlament, el s-a referit la consumul destul de redus de carte din România, dar a evocat și soluțiile mai noi la care recurg unii entuziaști ai lecturii. Există vlogheri culturali, cum e Ruxandra Gîdei, care recomandă cărți, adoptând o modalitate dinamică, atractivă pentru tineri. Apoi, fenomenul „Alecart”: doi profesori din Suceava, care aduc la orele de literatură scriitori... în carne și oase, trezind interesul și pasiunea pentru lectură a elevilor.

„Nu mai suntem în era Gutenberg, spune Radu Vancu, am intrat în galaxia Zuckerberg, în care predomină imaginea, vizualul. Trebuie să ținem seama de această realitate, atunci când promovăm literatura în mijlocul copiilor noștri. Să punem gadgeturile în slujba lecturii”.

Radu Vancu a elogiat demersul unor profesori precum Mariana Jitari de la Liceul „Spiru Haret” din Chișinău, care oferă un model performant de educație prin cultură. Liceeni sensibili, inteligenți, tobă de carte, de la „Spiru Haret”, prezenți la toate evenimentele ZLR, l-au anturat pe scriitorul de la Sibiu ca o adevărată „gardă de onoare”.

Din multele secvențe memorabile, aș mai aminti seara de poezie în care Radu Vancu a citit din volumul său de poeme, „Frânghia înflorită” (Casa de Editură Max Blecher), un tribut adus familiei sale, postume – tatăl, și actuale – fiul Sebastian. Și tot Radu a vorbit, emoționant, despre un poet maghiar, Radnóti Miklós, ucis într-un lagăr nazist în 1944, căruia soția sa, la deshumare (fusese aruncat într-o groapă comună), i-a găsit în buzunarul hainei un carnet cu poeme. Victoria poeziei asupra morții.

Tatiana Țîbuleac și nevoia de a vorbi și pentru alții

O dezbatere substanțială a fost cea plasată sub genericul „Scriitoare din diasporă”. În prim-plan s-au aflat poeta Lorina Bălteanu, stabilită de mulți ani la Paris, autoarea romanului „Legată cu funia de pământ” (Cartier, 2023), Ionela Hadârcă, rezidentă în Polonia, autoare de cărți pentru copii, și prozatoarea Tatiana Țîbuleac, stabilită și ea în Franța. Toate marchează prin cărțile lor o întoarcere la „baștină”, cum zic moldovenii, salvarea unei afecțiuni pierdute, reinventarea copilăriei și, mai ales, necesitatea de a povesti, de a mărturisi despre dramele Basarabiei.

Romanele Tatianei Țîbuleac, „Vara când mama a avut ochii verzi” (Cartier, 2016) și „Grădina de sticlă” (Cartier, 2018), au fost traduse în peste 15 limbi. Printre multele ei trofee câștigate se numără și Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. Tatiana a vorbit cu însuflețire despre cum s-a modificat scrisul ei în străinătate și cum vede ea literatura azi.

„Când am început să scriu la Paris mi se părea o modalitate de a mă reconecta cu trecutul, cu prietenii, cu părinții. Am vrut să le povestesc copiilor mei despre mine, despre bunici, despre străbunici. Să știe că sunt din Moldova, că sunt români, chiar dacă vor vorbi mai puțin limba română. În diaspora începi să vezi unele lucruri altfel. Eu scriu într-o manieră probabil mai sentimentală decât atunci când eram acasă.

Scriitorii care se află azi în prima linie sunt cei care își amintesc despre trecut. Poveștile despre trecut au devenit importante, pentru că în spațiul nostru a existat un vid în care o generație întreagă, trecută prin comunism, nu a povestit. Și acum lucrurile astea au revenit. Și noi povestim, povestim nu doar pentru părinții noștri care au tăcut, povestim și despre bunici noștri care nici ei n-au vorbit. Pentru mine, distanța asta înseamnă: luxul de a povesti.”

Scriitorii est-europeni și sentimentele lor contradictorii

Și tot Tatiana Țîbuleac despre proiectele ei literare:

„Am în cap de mulți ani o carte despre Siberia, o carte despre mama mea care s-a născut acolo, dar nu pot să o scriu și m-am întrebat de ce o tot amân? Pentru că tot ce înseamnă political correctness dispare în momentul în care încep să scriu despre oamenii care și-au pus consătenii pe lista chiaburilor, trimițându-i la moarte. Când scriu despre asta, simt ură, simt furie, sunt sentimente care nu sunt foarte la modă azi.

Probabil generația mea de migranți, plecați de mai mulți ani, s-a cumințit un pic, a decis să transmită mai departe mesaje mai pacifiste sau să nu mai purtăm cu noi povara trecutului... Războiul din Ucraina a schimbat complet perspectiva și noi, cei din spațiul est-european, nu ne mai putem apropia atent sau „cu mănuși” de anumite subiecte.

Eu nu cred în literatura angajată. Literatura angajată are un mare defect: îți dictează cheia în care să citești o carte. Eu nu cred că literatura trebuie să educe, literatura trebuie să emoționeze iar emoțiile, cel puțin pentru mine, sunt contradictorii.

S-a scris mult despre Holocaust. Când vorbești în Europa despre Holocaust atitudinea interlocutorului e diferită decât atunci când evoci represiunile comuniste. Și asta este parțial vina scriitorilor din această parte a lumii. Ar trebui să vorbim despre teme importante, așa cum au vorbit bielorușii, ucrainenii, cum au făcut-o evreii. Nimeni nu o va face pentru noi. Și să includem în scrisul nostru sentimentele noastre contradictorii despre război, despre actualitatea care ne macină.”

Zilele Literaturii Române la Chișinău, ediția a VII-a, nu puteau avea un final mai bun decât această idee asupra căreia a insistat Tatiana Țîbuleac: scriitorii au datoria să vorbească despre dramele familiei și ale țării lor. Literatura asigură legătura dintre generații, continuitatea unui țesut social, pe care îl putem reface prin scris, sfidând cataclismele istoriei.