Summit în Balcani: Zelenski face apel la coproducție de arme
29 februarie 2024Președintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut miercuri, la summitul Ucraina-Europa de Sud-Est de la Tirana, ajutor financiar și livrări de echipamente militare pentru a contracara agresiunea rusă. Zelenski a acceptat invitația prim-ministrului albanez, Edi Rama, de a se alătura liderilor a zece țări din Europa de Sud-Est la importanta reuniune desfășurată în Albania.
La discuțiile de miercuri, care s-au axat pe chestiunea sprijinului acordat Kievului la doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina, Zelenski a cerut ca Ucraina să primească urgent arme, în acest fel asigurându-se "supraviețuirea" acesteia.
"Cu cât Putin observă mai mult deficiențele noastre, cu atât mai mult va crede că poate provoca Europa și Occidentul", a spus el.
Președintele ucrainean și-a exprimat interesul pentru producția comună de arme cu țările din Balcanii de Vest și cu toți partenerii Ucrainei. "Vă propunem să organizăm un forum special pentru industria de apărare între Ucraina și Balcani, fie la Kiev, fie într-una dintre capitalele voastre", a declarat liderul ucrainean.
Prim-ministrul albanez solicită sprijin neîntrerupt pentru Kiev
În sprijinul liderului ucrainean, premierul albanez Edi Rama a îndemnat statele din regiune să continue să ofere sprijin financiar și militar Ucrainei, care se confruntă cu o acerbă agresiune rusă din 24 februarie 2022.
"Nu trebuie să lăsăm Rusia să câștige și Ucraina să piardă! Supraviețuirea sa depinde de sprijinul financiar și militar", a declarat Rama, adăugând că ajutorul acordat Ucrainei nu ar trebui să depindă de problemele politice interne ale fiecărui stat în parte. "Constat cu îngrijorare că acest sprijin încetinește, în vreme ce Ucraina devine o problemă politică între o țară și alta", a declarat el.
Amenințarea destabilizării rusești
La conferința de presă care a urmat reuniunii, Zelenski a avertizat țările din Balcani în legătură cu riscul unor posibile tentative de destabilizare din partea Rusiei.
"Rusia nu se va opri. Ea trage învățăminte din greșelile pe care le-a făcut pe teritoriul ucrainean și își va continua încercările destabilizatoare folosind alte tactici", a declarat el, înainte de a face apel la statele din Balcani să se unească pentru a face față acestei amenințări.
Premierul albanez Rama a completat, amintind participanților la discuții că influența rusă a semănat instabilitate în unele țări din regiune. Ţările Balcanilor de Vest, a subliniat Rama, trebuie să rămână unite și să își urmărească aspirația de a adera la Uniunea Europeană.
Liderii au convenit asupra unei declarații comune
Liderii țărilor din sud-estul Europei prezenți la summit și-au reiterat sprijinul pentru Ucraina și au convenit asupra poziției lor față de agresiunea rusă într-o declarație comună în 12 puncte. Declarația a fost semnată și de Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, care a refuzat până acum să impună sancțiuni Rusiei.
"Facem apel la întreaga comunitate internațională să își sporească cu fermitate sprijinul pentru Ucraina în lupta ei continuă pentru libertate, independență și integritate teritorială", se arată în declarația comună, care atinge și problema combaterii dezinformării, inclusiv a narațiunilor false despre război. Documentul vorbește de asemenea despre provocările legate de securitatea cibernetică, care afectează stabilitatea și securitatea comunității internaționale.
Albania și Ucraina semnează un tratat de prietenie și cooperare
Rama și Zelenski au semnat la Tirana, înainte de summit, un "tratat de prietenie și cooperare între Republica Albania și Ucraina", convenind să dezvolte cooperarea în diverse domenii, între care în comerț, cultură, educație, mediu, sănătate, mass-media, sport și turism.
"Tratatul are rolul de a consolida prietenia dintre cele două țări și popoare prin extinderea și aprofundarea cooperării în diverse domenii de interes comun", au declarat liderii într-o declarație transmisă presei. Zelenski s-a arătat încrezător că acordul va întări atât cooperarea cu Albania, cât și poziția Ucrainei în Balcani.
Membră a NATO din 2009 și candidată la aderarea la UE, Albania a fost unul dintre cei mai fermi și mai consecvenți susținători ai Ucrainei de la începutul războiului de agresiune rusesc.
Joi, în cea de-a doua zi a summitului de la Tirana, consultările se axează pe relațiile dintre statele din Balcanii de Vest și Uniunea Europeană.