Vladimir Jurowski: "Vremea lui Enescu vine acum"

La Bucureşti, mult apreciatul dirijor a prezentat în prima parte a festivalului, între altele, „Simfonia a III-a” de George Enescu, pe care o va oferi spre audiţie, pe 22 septembrie, şi publicului german, la Filarmonica din Berlin şi, în premieră românească, opera "Die Frau ohne Schatten" de Richard Strauss.

DW: Domnule Vladimir Jurowski, sunteţi un muzician cu o agendă extrem de încărcată. Ce v-a determinat să preluaţi această funcţie onorifică?

Vladimir Jurowski: Am fost rugat să preiau directoratul artistic al festivalului şi decisivă, în această hotărâre, a fost dragostea pe care o nutresc pentru muzica lui Enescu. Atunci încă nu fusesem desemnat să preiau conducerea Operei de Stat Bavareze din München (n. red. cu începere din 2021), ci tocmai îmi începusem activitatea de şef de orchestră şi director muzical al ansamblului Radiodifuziunii Berlin (RSB), mai aveam conducerea Orchestrei Simfonice de Stat din Moscova şi angajamentul de dirijor principal al Filarmonicii londoneze. M-am gândit deja de pe atunci că nu va fi o sarcină uşoară. Urma să trasez Festivalului Enescu o direcţie bine conturată, aşa încât am spus că voi încerca să fac asta pentru câţiva ani. Vom vedea ce aduce viitorul. Pentru a reveni la întrebarea dumneavoastră, interesul meu viu pentru Enescu - ca om şi ca muzician - m-a determinat să preiau această activitate.

Sunteţi unul din marii promotori ai creaţiei enesciene. În prezent asistăm la o adevărată renaştere a muzicii lui Enescu pe marile scene internaţionale, fenomen care vi se datorează în mare măsură. Ce vi se pare fascinant la universul enescian?

Pentru mine Enescu e  unul din marii maeştri ai secolului XX, care a fost, însă, subestimat pe nedrept. Aşa cum s-a întâmplat cu Rahmaninov în timpul vieţii lui, fiind apreciat în primul rând ca interpret, ca pianist virtuos, tot astfel Enescu a fost perceput înainte de toate ca genial violonist şi remarcabil dirjor. Muzica sa ocupa un loc secund. Astăzi devine tot mai evident că muzica lui George Enescu trebuie să aibă prioritate. Limbajul lui Enescu este însă într-atât de complex, încât, ca în cazul unor Karol Szymanowski, Josef Suk sau Alexander von Zemlinsky, presupune un public special, un public iniţiat, capabil să desluşească acest limbaj. Muzica lui Enescu nu este deloc simplă - desigur există şi lucrări mai populare, cum sunt Rapsodiile Române, care se cântă pretutindeni în lume. Sunt şi ele lucrări frumoase, dar adevărata muzică a lui Enescu, muzica pentru care vibra - şi mă gândesc la capodopere precum Oedipe sau Simfoniile a II-a şi a III-a, Vox Maris şi altele -  este extrem de complexă, deloc uşor de interpretat şi nici de înţeles. Aceste lucrări trebuie ascultate de mai multe ori şi abia atunci, încet, încet devin accesibile publicului. De aceea este nevoie ca aceste compoziţii să fie prezentate mai des.

Aţi spus cu câţiva ani în urmă că Enescu este, de fapt, un compozitor al secolului XXI.

Enescu este cu siguranţă un compozitor al secolului XXI şi sunt convins că, aşa cum vremea lui Mahler a venit abia în anii '60 ai secolului XX, vremea lui Enescu vine abia acum.

Aţi interpretat Simfonia a III-a a lui Enescu la Bucureşti şi veţi prezenta această lucrare şi la Filarmonica din Berlin, tot în cadrul Festivalului Enescu. De ce aţi ales tocmai această compoziţie enesciană?

E ultima simfonie terminată a lui George Enescu. Începuse să lucreze la cea de-a IV-a şi a V-a, dar nu a apucat să le definitiveze. Este o compoziţie idealistă, o compoziţie care abordează ca temă războiul şi pacea, care, ca şi a "IX-a" de Ludwig van Beethoven, în final adaugă orchestrei vocea umană, ce-i drept fără cuvinte, spre deosebire de Beethoven. E foarte interesant că Enescu, prin gândirea sa umanistă, dă glas nu doar adulţilor, ci şi copiilor. Astfel avem nu doar un cor de adulţi, ci şi unul de copii.

Am putea spune că Simfonia a III-a este un pandant muzical la "Divina Comedie" a lui Dante. Cu deosebirea că la Dante, Infernul este prima parte, urmat de Purgatoriu şi Paradis, în timp ce Enescu începe cu Purgatoriul, prima parte fiind cea omenesască, cea pământească, urmat de Infern, pentru a încheia cu viziunea celestă, cu viziunea Păcii Cereşti. Motto-ul actualei ediţii a Festivalului George Enescu este "Lumea în armonie" şi ştim astăzi, mai mult decât oricând, că lumea în armonie este o utopie, o utopie frumoasă. De aceea mi se pare şi extrem de important să interpretăm şi să ascultăm astăzi această creaţie enesciană.

Deloc întâmplător, bănuiesc, aţi inclus opera "Frau ohne Schatten" ("Femeia fără umbră") de Richard Strauss în programul prezentat pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Opera a fost scrisă cam în aceeaşi perioadă, spre sfârşitul Primului Război Mondial, şi a avut premiera absolută cu aproape exact un secol în urmă.

Desigur. Hugo von Hofmannsthal, care a semnat libretul, şi Strauss au aşteptat până la terminarea primei conflagraţii mondiale şi astfel premiera a avut loc abia în 1919. Acum, la Festivalul Enescu, o sută de ani mai târziu, are loc premiera românească a acestei opere compuse de Strauss. Este şi ea o lucrare idealistă, tratează aceeaşi tematică a războiului şi a păcii, a iubirii şi a urii, fiind, de fapt, un basm filosofic. Mi se pare că aceste două creaţii se potrivesc extraordinar în programul pe care îl prezentăm la Bucureşti. Avem şi acelaşi cor de copii, al Radiodifuziunii Române, şi ambele lucrări se încheie într-un liniştit do major.

Pe 22 septembrie veţi prezenta, după cum aminteam mai devreme, publicului berlinez Simfonia a III-a de Enescu, la pupitrul Orchstrei Radiodifuziunii Berlin.

Este un concert, care face parte din Festivalul Internaţional "George Enescu", extins pentru prima data dincolo de hotarele României.

Va mai exista un concert Enescu în capitala Germaniei, mai precis la Konzerthaus Berlin, pe 26 septembrie, în afara festivalului, dar tot cu ansamblul Radiodifuziunii berlineze, avându-l la pupitru pe tânărul dirijor român Gabriel Bebeşelea. Cu acest prilej va fi prezentată capodopera timpurie a lui George Enescu: oratoriul "Strigoii".