Violența școlară, o moștenire de familie

În România, 1 din 4 cupluri divorțează, raport care nu a crescut în ultimii ani, dar care este relevant prin faptul că înregistrăm de la un an la altul un număr tot mai mic de căsătorii. Cauzele sunt multiple, însă cele mai frecvente țin de violența domestică, fizică sau verbală. Prioritatea profesiei în dauna vieții de familie generează conflicte, frustrări, complexe, care se traduc și acestea în zona violenței.

Alcoolismul în creștere face victime atât în rândul bărbaților, cât și în cel al femeilor. Bărbații alcoolici sunt însă priviți cu mai multă indulgență, uneori chiar cu înțelegere, față de femeile dependente de alcool. Iată un exemplu de discriminare ca rod al misoginismului. Violența manifestată în urma consumului de alcool face victime de ambele părți, însă considerabil mai multe în rândul femeilor. Memoria faptelor este o constantă de netăgăduit. Studiile arată că femeile recurg la alcool de cele mai multe ori din cauza singurătății, a depresiilor sau a altor boli psihice, pe când bărbații devin alcoolici în urma presiunii sociale căreia nu-i pot face față. Și atunci abandonează lupta de zi cu zi, mai exact se abandonează pe ei.

Cazuri de comportament violent al profesorilor față de elevi, mai ales față de elevii „cu probleme“, apar frecvent în mass-media. E vorba de agresiunile știute, care nu pot fi mușamalizate la nivelul școlii. Părinții, mulți dintre ei, nu reclamă astfel de abuzuri, temându-se că profesorii împricinați se vor răzbuna pe copii. Colaborarea dintre părinți și cadrele didactice e departe de a fi una funcțională. De acest handicap suferă desigur elevii, care se simt abandonați atât de familie cât și de profesori atunci când violența se revarsă liberă în sala de clasă. Profesorul spune: „La mine nota 8 e maximă, să nu vă așteptați la mai mult, chiar dacă știți la perfecție“. Sau: „Te las repetent, vei ajunge un derbedeu și vei înfunda pușcăria“.

Sunt cazuri izolate, dar nici măcar un singur copil nu merită să-i fie frică să meargă la școală din cauza amenințărilor. De ce nu avem un învățământ formativ? Nu doar din cauza programelor școlare uzate, ci și din cauza multor cadre didactice care practică violența ca picătura chinezească. Educația fără suflet este un tăvălug care calcă implacabil peste sensibilitatea vârstei copilăriei.

Când paharul se umple, ființa firavă devine agresivă

Toate cele de mai sus sunt rădăcinile violențelor din școli, la care se dedau elevii de toate vârstele. Zeci de mii de cazuri în fiecare an sunt raportate de instituțiile abilitate, în marea lor majoritate fiind vorba de violențe verbale. Nu lipsesc însă nici bătăile în curtea școlii, la care iau parte de multe ori și fetele. Sentimentul de gelozie se exprimă precoce cu pumnii. În ciclul liceal au apărut găștile de cartier. În aceste cazuri reglările de conturi se fac cel mai adesea prin agresiuni fizice.

Copiii se simt tot mai singuri și neprotejați în familie. Pedepsele pe care le primesc acasă sub imperativul „bătaia e ruptă din rai“ le amplifică sensibilitatea și singurătatea. Când paharul se umple, ființa firavă devine agresivă. Și unde se poate descărca decât la școală. În genere, pe colegii care sunt altfel, pe romi sau pe copiii cu dizabilități. Discriminarea, de orice fel, este una dintre formele cele mai grave ale violenței, de regulă învățată acasă.

În România există puține studii care să releve cauzele hărțuirii și violenței în mediul școlar. O lege votată anul trecut prevede ca, începând cu anul școlar 2021-2022, unui post de consilier şcolar din cabinetele de asistenţă psihopedagogică să-i fie alocat un număr de minimum 600 de elevi, mai puțini decât până acum. Avem, așadar, câteva mii de psihologi care, în mod normal, ar putea pune la dispoziția Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare o cazuistică uriașă în ceea ce privește copiii cu probleme de comportament. Ne lovim însă, și aici, de preconcepția părinților cum că a merge la psiholog e rușinos, că elevii și-ar bate joc de copilul lor. „Handicapatule“ este insulta cea mai frecventă care circulă în clase și pe coridoarele școlilor.

Mulți copii ai căror părinți lucrează în străinătate, lăsați în grija bunicilor sau a altor rude, ajung să treacă de la stările de singurătate, nesiguranță, lipsa afectivității la agresiuni în perimetrul școlii sau în afara acestuia. Încep să consume alcool și droguri, unii dintre ei abandonează școala, cei de la sate fug în orașe, devenind victime sigure ale infractorilor care îi racolează și îi folosesc la furturi, jafuri, bătăi între găști.

Abandonul, de regulă de către tată, al copilului în urma divorțului părinților îl face pe acesta să vadă în căsătorie un eșec garantat. Sunt nenumărate cazuri de tineri care refuză cu obstinație căsătoria de teama eșecului pe care l-au trăit părinții.

Violența în general, dar mai ales violența în rândul copiilor îngrijorează pe toată lumea. Dar aproape toată lumea nu face nimic pentru a înlătura cauzele. În absența instituției comunității și empatiei, mersul de unul singur nu duce nicăieri. Frazeologia solidarității, toleranței, altruismului ne face de multe ori mai vizibili în ochii celuilalt. Dar nu și mai buni.