Capcana violenței domestice

În România, autoritățile constată o creștere a numărului femeilor bătute, violate sau asupra cărora se exercită presiuni psihice în propriile lor case. Este vorba, însă, mai degrabă de o creștere a numărului celor care fac plângeri, care-și conștientizează situația și vor să scape, fiindcă numărul real al femeilor bătute periodic este mult mai mare.

Recent, Poliția Română a dat publicității datele pentru primele șapte luni ale anului, din care rezultă că au fost identificați 4882 de bărbați și 147 de femei care s-au comportant violent în familie. Numărul victimelor este de aproape 5500 de persoane și au fost emise peste 4800 de ordine de protecție provizorii din care circa jumătate au primit confirmarea procurorilor. Pe fondul măsurilor sanitare luate în România, conform Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați au fost înregistrate cu 2,3% mai multe sesizări din partea femeilor agresate de partenerii de viață.

Un studiu calitativ, făcut de medicii de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și de la patru spitale din București, citat de Newsweek România, a scos la iveală că în cele 3 luni de stare de urgență din primăvară au crescut de 4 ori politraumatismele determinate de agresiuni fizice provenite în urma violențelor domestice. Comparația a fost făcută cu perioadele similare din ultimii 3 ani. 

Creșterea violențelor din perioada epidemiei a dus la schimbarea parțială a legislației și la adoptarea Legii 183/2020 prin care agresorii care încalcă ordinele de protecție vor putea fi condamnați la închisoare între 1 și 5 ani. Până în luna august, când a fost promulgate această lege, un agresor care încălca ordinul de protecție primea între o lună și un an de închisoare. În plus, ordinul de protecție provizoriu poate fi emis pe loc de Poliție pentru 5 zile, iar ordinul de protecție emis de judecător poate fi pe o perioadă de 6 luni. Potrivit datelor de la Tribunalul București, în perioada 1 aprilie - 20 august 2020, cererile de ordine de protecție s-au dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care datele furnizate de Asociația ANAIS subliniază că de la începutul anului polițiștii au intervenit la peste 4000 de cazuri, în fiecare lună, iar 1000 dintre aceste cazuri au fost cu risc iminent. Experții de la ANAIS au ajuns la concluzia că numai între 8 și 10 la sută dintre victimele agresate solicită ordin de protecție la Poliție sau de la judecător.

O cercetare extinsă a Națiunilor Unite (Global Study on Homicide. Gender-related killing of women and girls, 2019) arată că în România, anul trecut, 20.000 de femei au fost lovite în casele lor și că 44 au murit în urma bătăilor primite. De asemenea 30% dintre românce au recunoscut că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață.

Acasă e un loc periculos și adesea ascuns. Intimitatea de dincolo de ziduri nu este, însă, doar despre siguranța și bucuriile familiei, ci și despre complicațiile vieții, despre nemulțumiri, despre nervi, țipete și chiar mai mult decât atât.

Multe dintre drame rămân ascunse, în spatele perdelelor, dincolo de ușile prin care se aud plânsetele, dincolo de ferestrele care se zguduie de răcnete și pe care vecinii nu le iau în seamă, sub pretextul mioritic că „ei se ceartă, ei se împacă”.

Uneori femeile mor cu zile, sub urechile ciulite ale celor din apartamentul alăturat, care nu vor să intervină. Alteori, coșmarul bătăilor nu se oprește, fiindcă victimele se rușinează să meargă la poliție, fie pentru că le este frică de repercursiuni fizice sau chiar economice din partea partenerului, fie că atunci când ajung în fața unui polițist, acesta nu le ia întotdeauna în serios. Cel mai adesea femeile abuzate rămân în capcana casei lor violente cu speranța că la un moment dat viața lor va redeveni normală. Această speranță e dată de ceea ce specialiștii numesc ciclicitatea violenţei, după teoria lansată în 1979 de psiholoaga americană Lenore E. Walker (The cyclical violence theory), o teorie flexibilă, dar care în mare se desfășoară în patru trepte: (1) creșterea tensiunii între cei doi, victima devine temătoare și încearcă să bareze abuzul; (2) declanșarea violenței, a abuzului fizic și psihic, încep amenințările și intimidările; (3) reconcilierea are loc pe fondul scuzelor, dar agresorul dă mereu vina pe victimă, neagă abuzurile, diminuează violența și o duce în derizoriu; (4) urmează o perioadă de calm în care violențele sunt „uitate” și are loc un fel de „lună de miere”. După o scurtă vreme, acest ciclu se reia, iar victima rămâne blocată în acest cerc vicios. 

În România, lucrurile se schibă prea încet față de amploarea reală a fenomenului și chiar la începutul acestui an România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că autoritățile nu au anchetat un caz de violență domestică, pe motiv că „amenințarea nu era suficient de gravă” (cauza Buturugă contra României). Între altele, în acest dosar a fost recunoscută cyber-violența, ca parte a violenței familiale.