Analiză: Valul extremist și nevoia de reformă a partidelor

Românii nu se mai simt reprezentați de partidele tradiționale cu mult înaintea apariției partidelor extremiste AUR, SOS România și POT (Partidul Oamenilor Tineri), apărut din neant și susținător al lui Călin Georgescu la președinție.

Partidele au pierdut un segment important din electorat pe mâna lor și se pare că nici acum nu s-au trezit, după primul tur al alegerilor prezidențiale, anulate în ceasul al doisprezecelea de CCR,  când un impostor pro-rus a reușit să obțină voturile a peste 2 milioane de cetățeni și să se claseze pe primul loc cu aproape 23% din voturi. Alegerile parlamentare au fost și acestea un dezastru, PSD obținând cel mai mic scor de la Iliescu încoace (22,30%), la o distanță de doar patru procente de AUR. Rezultatele mediocre ale PNL și USR vin să întărească regula.

Prăpastia dintre alegători și cei pe care i-au ales, fie primari, fie parlamentari, fie președintele statului, s-a tot adâncit, ajungând la un punct în care o bună parte a societății a pus diagnosticul că, indiferent de culoarea politică, „toți sunt la fel“.

Demagogia, populismul și promisiunile fără acoperire din campaniile electorale nu au mai reușit să îi păcălească nici pe votanți, nici pe cei care au stat acasă. Ingerințele politicienilor în justiție, averile uriașe ale unora pe care nu le pot dovedi, dar sunt liberi ca pasărea cerului, clientelismul și relațiile cu grupări interlope, corupția transpartinică au făcut ca românii să voteze masiv în turul întâi al alegerilor prezidențiale și la alegerile parlamentare candidații anti-sistem.

Este pentru prima oară după alegerea președintelui Emil Constantinescu și a Convenției Democrate când românii, într-o proporție amenințătoare, au fost convinși că nu vor mai vota „răul cel mai mic“. Au fost păcăliți de un profet mincinos, fără susținerea unui partid – cei mai mulți nu au știut că în spatele lui Călin Georgescu era Partidul Oamenilor Tineri (POT), care a intrat în Parlament cu peste o jumătate de milion de voturi. „Sărac și cinstit“, de la Iliescu citire, candidatul pro-rus, anti-european și anti-NATO a declarat că pentru campania electorală nu a cheltuit nici un bănuț, iar votanții lui l-au crezut. E imposibil de stabilit câți dintre ei și-au venit în fire după ce SRI a prezentat în CSAT documente care indicau că multimilionarul Bogdan Peșchir a făcut donații de un milion de euro pe rețeaua TikTok pentru a finanța campania electorală a lui Călin Georgescu, acest Mesia cu portofelul doldora pentru votanți.

Dezamăgirea românilor față de partidele tradiționale e o realitate pe care politicienii nu au luat-o în seamă. Și-au spus că merge și așa, că oamenii pot fi păcăliți în continuare, că electoratul de stânga rămâne în veci de stânga iar electoratul de dreapta rămâne de dreapta. În realitate, o mare parte a votanților nu au nici o treabă cu ideologiile „tradiționale“, ele însele nefiind limpede conturate și aplicate în exercițiul guvernării.

Oamenii s-au săturat să bată la porțile închise ale birourilor parlamentarilor din circumscripțiile în care au fost votați. În cel mai fericit caz, îi întâmpină o secretară care le îndosariază problemele. Nu am auzit de proiecte de legi prin care aleșii să supună dezbaterii în parlament rezolvarea unor probleme majore venite din partea oamenilor pe care îi reprezintă. Masa de manevră de la urne e privită de sus, dacă nu chiar disprețuită. Tocmai aici e una din piesele cele mai importante, dacă nu cea mai importantă, a instrumentarului partidelor extremiste. Sunt vocale și dau impresia oamenilor că le ascultă problemele și că sunt singurele care le pot rezolva dacă ajung să guverneze.

Oamenilor trebuie să li se spună cinstit ce poate și ce nu poate să facă pentru ei un partid sau o coaliție care guvernează. Liderii politici livrează programe electorale stufoase, de care mulți alegători nici nu au auzit. Limbajul simplu, la obiect, fără înflorituri demagogice, nu e la îndemâna clasei politice.

Potrivit unui sondaj IRES realizat în martie, în rândul tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani, doar 4% dintre respondenți au spus că au încredere în partide, 9% în Guvern și Parlament, 11% în președinte.

Pe acest fond de neîncredere în clasa politică și-a clădit Călin Georgescu delirul de salvator al neamului: „Nu vor mai fi partide politice în această țară. Niciunul nu va mai fi“, pentru ca într-un alt mesaj să spună că „politicienii trebuie să aducă fericire și prosperitate tuturor, aceasta trebuie să le fie misiunea“. Nu e nevoie de partide politice, dar e nevoie de politicieni, spune Georgescu. Această fractură de logică pentru mulți nu a contat, după cum s-a văzut la vot.