1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ursula von der Leyen în drum spre al doilea mandat

27 mai 2024

Pare că nimic nu ar putea-o opri pe Ursula von der Leyen să devină din nou președinta Comisiei Europene. Cu toate acestea, campania ei electorală este o echilibristică și necesită multă prudență.

https://p.dw.com/p/4gLQr
Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen doreşte să conducă în continuare Comisia EuropeanăImagine: Kenzo Tribouillard/dpa/Pool AFP/AP/picture alliance

Un grup mic de demonstranți o așteaptă pe Ursula von der Leyen înaintea unui eveniment de campanie electorală la Roma. O întâmpină scandând "Libertate pentru Palestina!” și ”Opriți genocidul!" și, în vreme ce șefa Comisiei Europene coboară din limuzină, demonstranţii o acuză că a decis unilateral să ia partea Israelului.

În octombrie 2023, von der Leyen a călătorit la Tel Aviv, în calitate de președintă a Comisiei, executivul Uniunii Europene. A vrut să asigure Israelul de sprijinul deplin al UE, după atacul Hamas. Unele state membre și diplomați UE au criticat-o, la scurtă vreme după vizită, pe motiv că nu ar reprezinta valorile UE în ansamblu.

Ursula von der Leyen la Roma
Ursula von der Leyen la Roma cu reprezentanţii partidului Forza ItaliaImagine: Alexandra v Nahmen/DW

În sala din Roma, unde are loc evenimentul electoral, o întâmpină cu aplauze o mulțime ceva mai prietenoasă. Mulți dintre tinerii prezenți aici, majoritatea bărbați, poartă costume albastre și sunt membri sau susținători ai Forza Italia.

Cum se devine un lider puternic?

Forza Italia face parte din familia europeană de centru-dreapta, Partidul Popular European, care o propune pe von der Leyen principal candidat pe lista cu care abordează alegerile europene de la începutul lunii iunie. La Roma, von der Leyen le-a spus celor prezenți că dorește să continue munca pentru o Europă mai puternică și mai prosperă.

Una dintre puținele femei din audiență vrea să știe de ce are nevoie o femeie pentru a fi un lider puternic. Von der Leyen, mamă a șapte copii și, între timp, bunică, răspunde zâmbind: ”Trebuie să crezi în tine”.

”Am fost timidă”, adaugă ea. "Am avut multe îndoieli. Astăzi aș spune că am ratat oportunități". Vorbește și despre necesitatea de a combina munca și familia. Apoi adaugă: "Nu lăsați pe alții să vă judece! Și”, conchide, ”construiți o rețea bună de femei!".

Volodymyr Zelensky, Ursula von der Leyen şi Alexander De Croo
Volodimir Zelensky, Ursula von der Leyen şi Alexander De CrooImagine: picture alliance/dpa/Belga

Un puternic manager de criză

Mulți dintre cei prezenți au lăudat realizările ei în calitate de președintă a Comisiei Europene. Aceasta include și felul de a conduce comunitatea, după atacul Rusiei asupra Ucrainei. În mass-media internațională, von der Leyen a fost numită ”managerul de criză prin excelență al Europei” și desemnată cea mai puternică femeie din lume. Îi place să se descrie ca o sursă de încredere capabilă să conducă Uniunea în vremuri tulburi.

Dar campania ei de realegere este un act dificil de echilibristică. Pentru că, dincolo de propria ei campanie electorală, von der Leyen depinde în cele din urmă de bunăvoința partidelor politice din Europa care îi susțin candidatura.

Ursula von der Leyen la Congresul din Bucureşti
Ursula von der Leyen la Congresul Partidului Popular European (PPE) din Bucureşti, în martie 2024Imagine: Andreea Alexandru/AP Photo/picture alliance

Pentru cineva căruia nu-i place să improvizeze ci să țină frâiele, acest lucru poate face din campanie o provocare. Dar cel mai important obiectiv este ca familia politică - partidele care alcătuiesc PPE - să iasă întărite din alegerile europene. Iar Ursula von der Leyen vrea să se asigure că așa va fi.

E nevoie de mai mult decât de o victorie a PPE

Un succes al popularilor este în general anticipabil. Von der Leyen este, așadar, favorită pentru conducerea executivului european. Dar va avea nevoie și de sprijinul celor 27 de șefi de guvern ai statelor membre UE și de o majoritate în viitorul Parlament European.

Așa că Von der Leyen trebuie să dea dovadă de mult tact în campania electorală. Cel mai important lucru pentru ea, în acest moment, este să nu înstrăineze prea mulți alegători - cel puțin până când își va asigura al doilea mandat.

Adaptare după un articol publicat pe DW-Deutsch.