1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteUcraina

Ucraina: Până unde merge dreptul la autoapărare?

3 august 2023

Conform dreptului internațional, în război, cei atacați se pot apăra. Cu toate acestea, unii susținători occidentali cer Ucrainei să folosească pentru contraatacurile împotriva agresorului rus exclusiv propriile arme.

https://p.dw.com/p/4UkGp
Rusia Moscova | Distrugeri după un atac cu drone
Clădire de birouri din Moscova atacată cu drone: Ucraina nu a revendicat oficial atacurileImagine: AP Photo/picture alliance

În timp ce armata rusă continuă să atace masiv și neîncetat obiective civile din Ucraina cu rachete și drone, în Germania se discută aprins despre dreptul Kievului de a ataca la rândul său ținte din Rusia. Dezbaterea a fost declanșată de o declarație a președintelui Volodimir Zelenski: șeful statului ucrainean a afirmat recent că războiul se întoarce treptat în Rusia.

Două drone au provocat pagube la Moscova în weekend. Zelenski susține că atacurile asupra țintelor militare și a instituțiilor simbolice din Rusia sunt un „proces inevitabil, natural și absolut corect”. Un alt atac cu drone asupra capitalei Rusiei a avut loc marți seara.

Ucraina Volodimir Zelenski
Dușmanul numărul unu al Rusiei: Volodimir Zelenski, președinte al Ucrainei și comandant militar suprem al armatei ucraineneImagine: Ukrainian Presidential/ZUMA Wire/IMAGO

Poate Ucraina să atace ținte pe teritoriul Rusiei?

Conform dreptului internațional al războiului, statul atacat se poate apăra. „În circumstanțele date - un atac rusesc peste graniță - Ucraina are dreptul de a se apăra”, explică fostul diplomat american David Scheffer, profesor de drept la campusul din Washington al Universității de Stat Arizona și membru al influentului think tank Council on Foreign Relations. „Acest drept include loviturile militare pe teritoriul Rusiei, pentru a descuraja, preveni sau opri actele de agresiune”. Asemenea atacuri pot avea loc oriunde pe teritoriul inamicului agresor, nu doar pe linia imediată a frontului.

Nu sunt permise loviturile împotriva populației. „Dacă atacurile cu drone ar atinge ținte civile la Moscova ar fi ilegale și, într-o bună zi, ar urma să fie condamnate de o instanță”, a completat Scheffer. În acest moment este imposibil de verificat cine trimite dronele, la fel și ce ținte au fost lovite.

Atacurile asupra teritoriilor ocupate de ruși, cum ar fi Peninsula Crimeea, care aparține legal Ucrainei, sunt permise. Atacurile asupra marinei ruse din Marea Neagră sunt, de asemenea, reglementate de dreptul internațional, dar nu și asupra navelor comerciale civile.

Rusia Vladimir Putin parada marinei militare
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, la o mare paradă a marinei militare ruseImagine: Sergei Karputkin/TASS/IMAGO

Ce arme poate folosi Ucraina pentru a ataca ținte din Rusia?

În principiu, este permisă utilizarea tuturor armelor convenționale, a dronelor, rachetelor, avioanelor și rachetelor de croazieră. Cu toate acestea, există acorduri politice între conducerea ucraineană și statele aliate prin care Kievul se angajează să nu folosească armele de fabricație occidentală pentru atacuri asupra teritoriului Rusiei.

Membrii NATO se tem că Rusia ar putea folosi o eventuală utilizare de către Kiev a armelor fabricate în Occident ca scuză pentru a escalada și mai mult războiul. Șeful Statului Major al armatei americane, Mark Milley, a transmis în luna mai că există o înțelegere clară conform căreia armele livrate de Washington nu vor fi folosite pe teritoriul Rusiei: „Acesta este un război al Ucrainei. Nu este un război între Statele Unite și Rusia. Nu este un război între NATO și Rusia. Acesta este un război între Rusia și Ucraina. Sprijinim și echipăm, ajutăm, consiliem și antrenăm. Dar acesta nu este un conflict direct cu Rusia”.

SUA conferință de presă Departamentul Apărării | Mark Milley, Lloyd Austin, Celeste Wallander
Șeful statului major al armatei american Mark Milley (dreapta), secretarul Apărării Lloyd Austin (centru) și secretara pentru probleme de securitate internațională Celeste Wallander, la o reuniune virtuală cu grupul de contact al apărării ucrainene la sfârșitul lunii iulieImagine: Manuel Balce Ceneta/AP/dpa/picture alliance

Cât de departe ajung restricțiile privind utilizarea armelor occidentale?

Linia roșie trasată de SUA este interpretată diferit de alte țări. Marea Britanie și Franța sunt dispuse să aprovizioneze Ucraina cu rachete de croazieră care ar putea pătrunde adânc în teritoriul rus, pentru a ataca baze și poziții militare, dar și aerodromuri din care sunt lansate rachete. Raza de acțiune a artileriei pe care Ucraina o primește acum de la partenerii occidentali a crescut treptat. „Am decis să livrăm noi rachete care vor permite Ucrainei să lovească în profunzime”, declara președintele francez Emmanuel Macron la summitul NATO de la începutul lunii iulie.

Ambasadorul ucrainean în Germania, Oleksii Makeiev, a cerut Berlinului să livreze Kievului rachete de croazieră. Agnieszka Brugger, experta în politici de securitate a grupului parlamentar al verzilor din Bundestag, a explicat la postul public de radio Deutschlandfunk că susține un asemenea demers pe care, deocamdată, ministrul federal al Apărării, social-democratul Boris Pistorius, îl respinge.

Ucraina Odesa | Distrugeri după un atac rusesc cu rachete
Rusia atacă aproape în fiecare noapte ținte civile în Ucraina - imagine din Odesa (20 iulie 2023)Imagine: Cover-Images/IMAGO

Devin statele care furnizează arme „beligerante”?

În dreptul internațional al războiului nu este clar specificat pragul de la care un stat devine parte într-un război. Mulți experți cred că simpla livrare de arme și muniție ajută doar autoapărarea Ucrainei. Drept urmare, aceste state nu intră activ în război.

Întrebarea suplimentară este dacă pregătirea soldaților ucraineni în folosirea acestor arme reprezintă o participare activă la război. Potrivit unora dintre experții juridici, odată ce statele furnizoare de arme au avut influență directă asupra utilizării armelor cu rază lungă de acțiune și asupra selecției țintelor în Rusia, ele exercită în mod activ un „drept colectiv la autoapărare” împreună cu Ucraina.

Același lucru este valabil și în cazul în care Statele Unite, Polonia sau orice altă țară și-ar trimite propriile trupe în zona de luptă. O intervenție a forțelor aeriene din Occident ar fi considerată tot „autoapărare colectivă” și, prin urmare, participare la război.

Ce se întâmplă dacă statele occidentale sunt „parte beligerantă”?

Rusia consideră deja multe țări NATO care furnizează arme Ucrainei drept combatante. În urmă cu mai bine de un an, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spunea la Moscova despre susținătorii Ucrainei: „Sunt state inamice. Pentru că ceea ce fac ei este război".

Politicienii ruși au amenințat în mod repetat că Rusia ar putea fi forțată să folosească arme nucleare pentru a lupta împotriva Occidentului. Conducerea rusă ar putea escalada în continuare și ar putea ataca furnizorii de arme și susținătorii Ucrainei. Aceasta ar fi o expansiune a războiului de agresiune dus împotriva Ucrainei, deja ilegal, conform dreptului internațional, și condamnat ca atare de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Or, Occidentul vrea să evite acest scenariu cu orice preț.

Ucraina război | Soldați ucraineni pe frontul din Bahmut
Din punct de vedere juridic, războiul are loc nu doar pe front, ca în imaginea de față din Bahmut, ci pe întreg teritoriul agresorului Rusia și al țării atacate UcrainaImagine: 3rd Assault Brigade/ Ukrainian Armed Forces Press Service/REUTERS

Cum evaluează Uniunea Europeană evoluția?

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Nabila Massrali, a precizat pentru DW că nu se știe dacă dronele doborâte în apropierea Moscovei provin de fapt din Ucraina. Declarațiile Rusiei nu sunt credibile.

„Rusia nu ar trebui să folosească aceste incidente ca un alt motiv pentru a escalada atacul său ilegal și barbar asupra Ucrainei și a poporului ucrainean”, a comentat Massrali la Bruxelles. Este clar că Ucraina are tot dreptul la autoapărare. Și s-a convenit ca armele finanțate de Comisia Europeană să fie folosite exclusiv pentru autoapărare.

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.