Ucraina, Bîstroe, nava scufundată și interesul României

Cum de s-a scufundat vasul Mahommed Z în doar trei minute, de ce nava cargo Michel care se pare că a lovit vasul scufundat a plecat grăbită spre Varna, după ce a salvat câțiva dintre marinarii care-și pierduseră nava și ce legătură are Canalul Bîstroe în această poveste?

Nu e clară traiectoria vasului scufundat, nici ce transporta. Potrivit unor surse citate de Euronews, nava figura în acte că urma să se oprească la Sulina, dar din locul în care se afla când a dispărut în apele Mării Negre, pare că se îndrepta spre canalul Bîstroe, pe care ucrainenii l-au adâncit suficient de mult încât să poată fi folosit de vase maritime. Bîstroe e un canal care scurtează distanța spre mare și face legătura cu Brațul Chilia, pe care se ajunge la marile porturi dunărene ale Ucrainei: aici se descarcă mărfurile strategice de care are nevoie statul vecin invadat în 2022 de forțele ruse și tot aici se încarcă cerealele cu destinațiile Europa și Africa. 

Pentru România începe să devină o problemă ocolirea Brațului Sulina de către tot mai multe nave maritime care se îndreaptă spre Ucraina. Potrivit legislației internaționale, Sulina este considerat singurul braț navigabil al Dunării, singurul pe care pot intra nave cu gabarit mare, iar portul Sulina este locul în care se fac taxările și controalele. Dacă acest punct vital este ocolit, România poate pierde, cel puțin parțial, poziția sa strategică la Gurile Dunării. Evident, Bucureștiul știe ce se întâmplă, închide ochii și consideră că pe moment dă o mână de ajutor țării vecine care e atât de greu încercată. Pe termen mai lung, însă, navigația pe Dunăre ar trebui să revină la situația inițială, dacă Ucraina nu vrea să redeschidă negocierile în această privință și să includă de jure Canalul Bîstroe în sistemul internațional. De facto, Bîstroe și-a crescut importanța în ultimul an și jumătate, iar numărul navelor care trec prin Sulina s-a redus.

În 1991, nava ucraineană Rostok încărcată cu 5000 de tone de produse siderurgice a plecat din Reni și a eșuat, scufundându-se în final pe Brațul Sulina, perpendicular pe firul apei în dreptul localității Partizani, unde Dunărea face o curbă. Lansată la apă în 1973, Rostok avea o lungime de 117 metri și a blocat navigația pe Brațul Sulina. A fost nevoie de 15 ani pentru a scoate epava și a debloca total navigația pe cel mai important braț al fluviului. A fost nevoie de mai bine de un an pentru ca România să poată lărgi acolo Brațul Sulina strămutând o parte dintre locuitorii satului pentru a putea face lucrările necesare. Eșuarea a avut loc fără niciun fel de victime, iar echipajul ucrainean a sărit imediat pe mal, potrivit martorilor de la fața locului. Până în 2004, România nu reușise să deblocheze total șenalul navigabil al Brațului Sulina, iar navele de mare tonaj erau obligate să ocolească prin Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde taxele sunt mult mai mari. Între timp, ucrainenii au început să decolmateze Bîstroe, canal care fusese folosit de sovietici până în 1957, când l-au abandonat din cauza costului prea mare pentru lucrările de întreținere. 

Autoritățile române au tras de timp și au amânat ani de zile scoaterea acestei nave care prin poziția în care eșuase sabota practic o cale de transport strategic. Abia când Kievul s-a apucat serios de treabă pe Bîstroe demonstrând că acest canal poate lua locul Sulinei, Bucureștiul a angajat un consorțiu internațional să scoată epava Rostok-ului.

Brațul Sfântu Gheorghe în dreptul căruia s-a produs accidentul are însă doar o importanță locală. Până la tratatul de la Adrianopol din 1829, care a pus capăt războiului ruso-turc din anul anterior, Sfântu Gheorghe era sub administrare otomană. Documentul semnat de beligeranți în 1829 decide că Rusia ia în stăpânire Gurile Dunării, iar frontiera se fixa pe Brațul Sfântu Gheorghe. Corăbiile comerciale turceşti aveau dreptul să circule pe Chilia şi Sulina, dar cele militare doar pe Sfântu Gheorghe. România a lăsat, însă, brațul Sf. Gheorghe doar pentru agrement, pescuit și ca legătură pentru satele aflate de-a lungul apei, dar nu a făcut niciun fel de lucrări strategice. 

Gurile Dunării își pierduseră din importanță înainte de 2022, când rușii au invadat Ucraina și au început să înainteze spre Vest. După începerea războiului lucrurile au început să se schimbe, însă, mai mult teoretic decât practic, deși România își dă seama de pericolul rusesc și de locul strategic reprezentat de vărsarea Dunării în Mare. Bucureștiul știe că trebuie să-și apere rutele de transport, că trebuie să mențină Sulina așa cum este în legislația internațională, singurul braț pe care pot intra navele maritime, dar este încă prea timidă în jocul geostrategic. Continuarea conflictului la est de țară, ploaia de drone care a căzut pe malul celălalt al fluviului  s-ar putea să-i schimbe perspectiva. Canalul Bîstroe, care leagă Dunărea de mare e de ajutor pentru ucraineni, dar are deja efecte asupra florei și faunei din Deltă: apa care alimentează Bîstroe scade în celelalte părți ale Deltei, potrivit teoriei vaselor comunicante. 

Dacă într-adevăr, navele comerciale au început să-și treacă pe foile de parcurs Sulina, dar ele merg spre Bîstroe, cum pare să se fi întâmplat și cu vasul recent scufundat, e posibil ca acest canal să atragă nu doar apa din Deltă, ci și banii și comerțul.