Spotmedia: Cum a luat Austria cartoful fierbinte
8 decembrie 2022Pe ultima sută de metri, Olanda a scăpat de cartoful fierbinte și l-a pasat mai departe Austriei, stat cu care împarte în plan european mai multe alianțe, inclusiv la capitolul aderență la conceptul de frugalitate europeană.
Faptul că la Viena autoritățile preferă să fie ștampilate ca posibile instrumente ale Moscovei, faptul că Austria este gata să antagonizeze Bucureștiul și Sofia la un asemenea nivel, invocând argumente clar nelegate de realitate și neviabile, spune ceva cu privire la gradul de permisivitate în cazul Bucureștiului, cu privire la care România s-a poziționat în ultimii ani. Și aici principalul vinovat este președintele, pentru această poziționare provincială, spune analistul politic Radu Magdin, într-un interviu acordat Spomedia.ro.
Cum au arătat negocierile pentru intrarea în Schengen? Putea România să facă mai mult sau mai bine și când spunem România, la ce instituții ne uităm în acest caz?
Aș spune că negocierile au fost în mare parte discrete, până când factorul politic, atât din Putere, cât și din Opoziție, a preferat să ridice această temă ca management al așteptărilor mai sus pe agenda publică. Atât de sus încât, în momentul de față, un eșec în zona Schengen ar umbri o victorie de facto importantă pentru noi, și anume faptul că am trecut dincolo de MCV anul acesta. Deci politica rămâne, în esență, un joc mai mult sau mai puțin înțelept de management al așteptărilor, pentru că și în funcție de chestia asta, de acest aspect, ești văzut ca învingător sau pierzător.
Eu aș remarca aici, dincolo de declarațiile politice, rolul important al europarlamentarilor PSD și în special al lui Victor Negrescu în agenda europeană, din punct de vedere al creșterii presiunii și al obținerii ulterior a sprijinului grupului social-democrat din Parlamentul European, pentru o rezoluție care ulterior a crescut, aș spune eu, presiunea europeană pe Olanda și a readus subiectul pe tapet.
Dincolo de acest aspect, aș spune că atât președintele țării, cât și premierul țării, cât și europarlamentarii români transpartinici, ca să nu mai vorbim de Ministerul de Externe și de Ministerul de Interne, toți au făcut o treabă bună.
Știu că poate părea surprinzător că spun acest lucru, dar problema noastră nu este cum se negociază sau faptul că cineva nu și-a făcut treaba, și-a făcut treaba și președintele Iohannis, și-a făcut treaba și premierul Ciucă, și-au făcut treaba și alți operatori politici, instituționali sau administrativi de la București sau de la Bruxelles pe filiala românească. Problema noastră raportat la Olanda inițial, până recent, și acum la Austria, rămâne una de poziționare și de percepție în plan european.
Acest provincialism politic pe care l-a promovat președintele Iohannis, această cumințenie instituțională și această lipsă de inițiativă strategică românească în materie de politică externă în ultimii 8 ani de zile se materializează într-un preț plătit de noi, în sensul în care își pot permite anumite state pe ultima sută de metri să facă ceea ce face în momentul de față Austria.
Faptul că la Viena autoritățile preferă să fie ștampilate, inclusiv ca narativ, în momentul de față, ca posibile instrumente ale Moscovei, faptul că Austria este gata să antagonizeze Bucureștiul și Sofia la un asemenea nivel, invocând argumente clar nelegate de realitate și neviabile, spune ceva cu privire la gradul de permisivitate în cazul Bucureștiului, cu privire la care România s-a poziționat în ultimii ani.
Și aici pot spune că principalul vinovat este președintele, pentru această poziționare provincială. În esență dumnealui, în afară de poze frumoase, de premii și de poziții, acești 3 P, nu ne-a dat. Atât ca poveste acasă, ca inspirație - conform narativelor, da, România lucrului bine făcut, România educată, România normală -, nu a marcat în niciun fel o politică externă ambițioasă.
Cei 3-P ai președintelui, acest apetit de poze, premii și poziții, ne cauzează nouă 3-P probleme de poziționare, percepție și putere la Bruxelles.
Separat de acest lucru, inclusiv Bruxelles-ul, care ar trebui mai degrabă să fie obiect de politică internă, nu obiect de politică externă, prin consecințele politicilor europene, este tratat de către principalul nostru palat în continuare ca prioritar de politică externă.
Poziționarea noastră a fost în ultimii ani provincială, este valabil și raportat la Bruxelles, și raportat la alte capitale. Și, din nou, dacă este un lucru pe care putem să-l reproșăm este această poziționare și această percepție de stat care, deși a făcut progrese uimitoare în materie de creștere a PIB-ului, am crescut în 15 ani, de stat care pare a nu-și atinge ca poveste și ca potențial obiectivele în plan european.
Cum joacă Austria, cel mai mult se uită înspre Moscova, cât de mult e mâna lui Putin și cât e vorba despre altceva?
Un joc de putere nu e. În momentul de față, lipsa unor informații certe, care pot proveni, să spunem, din zona de intelligence sau de pe urma unor culise de conversații interinstituționale bilaterale sau multilaterale între România și Austria, sau multilaterale la nivel de Bruxelles, nu putem arăta clar cu degetul în sensul unui joc moscovit discret, printr-un stat vulnerabil la capitalul rusesc sau aliat pe mai multe dosare cu Rusia.
Dar ceea ce putem spune cu siguranță este că batonul s-a mutat ca într-o cursă, ca într-un fel de maraton provocat chiar de alergătorul cu pricina, Olanda.
Pe ultima sută de metri, Olanda a scăpat de cartoful fierbinte și l-a pasat mai departe Austriei, stat cu care împarte în plan european mai multe alianțe, inclusiv la capitolul aderență la conceptul de frugalitate europeană.
Din această perspectivă, poate fi vorba și de faptul că noi am mai trecut anterior, inclusiv în dosarul Schengen - mai țineți minte, la un anumit moment, Finlanda, dar și alte state care, punctual, și-au manifestat, formal sau informal, deranjul față de România pe dosarul Schengen.
Ei bine, în momentul de față și Austria poate face parte dintr-un scenariu similar, în sensul în care a reușit să primească cartoful fierbinte de la olandezi, dar în momentul de față nu par a gestiona bine, inclusiv ca narativ, pentru că, din nou, suntem la un moment istoric de legitimitate pentru România și de ascendent moral și noi trebuie să îl fructificăm, iar austriecii trebuie să fie gata să plătească consecințe instituționale europene raportat la România.
Apropo de provincialism, provincialismul poate fi cuminte, model Iohannis, sau poate fi și un provincialism ofensiv, care iarăși nu ne priește. Nu este cazul să mai intrăm în dezbaterea publică pe modelul blocajului de lalele olandeze într-o vamă, să intrăm în discuții cu privire la ce companii austriece ar trebui să sancționăm sau nu noi ca cetățeni, sau faptul că ar trebui să primească mai multe contracte.
Un stat inteligent nu pune problemele așa. Și cred că inclusiv în dezbaterea publică noi trebuie să fim mai fini și mai înțelepți, tocmai pentru a nu fi calificați în anumite capitale poate mai perfide, dar mai aristocrate în gândire, ca niște provinciali.
Haideți să gândim lucrurile mai degrabă din perspectiva jocului de putere european și atunci când vom putea să taxăm aceste state - în sensul în care să spunem pe anumite dosare unde nu avem o miză imediată care să corespundă Austriei sau altor state care de-a lungul timpului ne-au mai făcut surprize nelegitime -, în momentul respectiv, să nu ezităm să întoarcem balanța puterii cu voturile noastre în tabăra aceasta, tocmai pentru a face ceea ce se spune în politică to make a point.
E foarte important ca noi, din ce în ce mai stilat, inclusiv în presa internațională, dincolo de pârghii instituționale, să începem să make a point cu privire la regiunea noastră. Asta ar face cel puțin un lider regional, dacă tot clamăm că suntem un lider regional.
Pe de altă parte, tot clamăm și România educată și normală și bugetul Educației este la un minim istoric pe anul viitor.
Citiți interviul integral AICI.