Singura certitudine a noului an școlar este incertitudinea

Agatha nu știe, deocamdată, cum va începe ciclul secundar la școala la care este înscrisă, unul dintre colegiile naționale cu profil de artă din Capitală. Anul trecut, în semestrul cu primul vârf al pandemiei, a învățat de acasă. La marginea Deltei, unde a petrecut o bună parte din carantină, semnalul rețelelor de telefonie mobilă e ca valurile Dunării - uneori mai puternic, alteori deloc. Așa că pentru cele două ore zilnice de școală online, Agatha și mama ei se urcau în mașină și mergeau înspre ieșirea din sat, într-o zonă cu vizibilitate la stâlpul pe care operatorii de GSM și-au montat releele, în raza de bătaie a semnalului.

Agatha nu este unul dintre copiii din statisticile citate de ministrul Educației atunci când, la începutul lunii mai, spunea că 250.000 de elevi din trei milioane câți sunt în România nu au acces la tehnologie. Agatha a fost doar „refugiată” în ruralul profund și neconectat al României. Astăzi, luni, când reîncepe școala, este la București. Cultura generală, spune mama Agathei, se poate studia și online, dar instrumentele trebuie studiate la școală. „Am încredere în copilul meu, a învățat în aceste luni cum să aibă grijă de ea. Dar îi e teamă de colegii ei mai viteji, de cei care nu vor respecta regulile de igienă”. Și speră că profesorii nu vor mai pune accent doar pe reproducere, ci vor fi interesați de ce gândesc copiii și chiar îi vor provoca să gândească cu mintea lor.

Toamna promisiunilor și a harababurii

„Trebuie să fim pregătiți ca în toamnă să desfășurăm un învățământ online, astfel încât să nu ne aflăm în situația în care suntem astăzi”, promitea, în mai, ministrul Educației Monica Anisie. La sfârșitul lunii august, conform statisticilor oficiale, fiecare a treia școală din România nu avea acces la internet. Cu 12 ore înainte de deschiderea anului școlar, ministrul anunța promisiuni din partea a patru operatori de internet care ar urma să conecteze 2500 de școli, începând cu 18 septembrie.

De-a lungul anilor, operatorii de telefonie mobilă și-au întins rețelele de relee în funcție de interesele comerciale. Deutsche Welle l-a întrebat pe președintele Klaus Iohannis dacă extinderea acestei acoperiri nu ar putea deveni un subiect pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării. În condițiile în care educația este un risc de vulnerabilitate națională, pe fundalul noilor necesități publice, Serviciul de Telecomunicații Speciale ar putea fi util pentru răspândirea rețelei de relee. „S-a discutat cu operatorii, se vor strădui și ei, iar statul, acolo unde poate, prin STS, dă o mână de ajutor. Problemele se vor rezolva, pas cu pas”, ne-a precizat șeful statului.

Acestor copii mai degrabă nevăzuți, care au avut ghinion și s-au născut într-o Românie îndepărtată de marile orașe și neracordată la secolul 21, degeaba le va preda profesorul din fața tablei, într-o clasă fie goală, fie cu zece elevi. Nu vor avea Zoom, nici vreun părinte care să-i însoțească până unde valea care șerpuiește printre dealuri se deschide și tableta sau telefonul mobil este semnal de date. Și mai sunt și copiii acelor familii nevoiașe pe la a căror poartă s-ar putea să treacă cablul de internet, dar care nu își permit să cumpere tablete. Mai ales dacă au mai mulți copii. 

Sunt atâtea variabile, iar instituțiile care ar trebui să la pună cap la cap par lipsite de idei sau voință. Toamna promisă că va prinde altfel sistemul românesc de învățământ îl găsește la fel de nepregătit ca în prima zi a crizei. Iar situația se multiplică pe toate palierele și în orice demers. Degeaba este an dublu electoral - pentru primării și pentru Parlament. Nici măcar posibila furie a alegătorilor nu a fost în stare să pună în mișcare lucrurile la nivel administrativ. Și nici faptul că mare parte dintre șefii inspectoratelor școlare județene au fost numiți chiar din rândul Partidului Național Liberal, după instalarea la guvernare, în noiembrie anul trecut. 

Există și cazuri în care primăriile chiar s-au implicat în rezolvarea nevoilor pe care le-au avut școlile sau elevii defavorizați. E departe de a fi, însă, cu adevărat o regulă. 

Mama Teodorei este cadru didactic, în județul Sălaj. Faptul că Teodora începe clasa I îi dublează emoțiile de început de an școlar. Și nu-s dintre cele mai bune. „Ca părinte mi-e frică doar să nu se îmbolnăvească. Mă neliniștește numărul de cazuri de infectare, în creștere în zona noastră”. În partea aceea de Ardeal, școlile vor începe online. Dar: „La țară, nu toți copiii au calculator, laptop sau tabletă. Majoritatea folosesc telefonul părinților. În unele zone nu au nici internet. Iar unii părinți nu au foarte multe posibilități financiare pentru aparatură sau abonament”.

Guvernul a demarat licitația pentru achiziția de tablete pentru elevii nevoiași. Ulterior, însă, chiar în săptămâna premergătoare începerii școlii, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a invocat diverse proceduri care împing spre sfârșitul toamnei termenul la care copiii vor primi, în sfârșit, tabletele. Iar în seara dinaintea primei zile de școală ministrul Educației mărturisea că nu știe cum stă furnizorul de tablete cu livrările. Dar va întreba. „Mâine”. Adică astăzi, în prima zi de școală. Contractual, spunea Anisie, livratorul trebuie să livreze. Ministerul, iată, are un contract care spune că vor veni tablete. Ministrul e acoperit. Ministrul se simte spălat pe mâini.

Deutsche Welle știe, din surse apropiate tranzacției făcute de stat cu furnizorul de tablete, că acesta din urmă nu are capacitatea de a livra în termenul despre care se vorbește public: „Configurația minimală a tabletei este imposibil de fabricat într-un timp așa de scurt. Niciun producător nu poate face atât de repede asemenea cantitate. Până în decembrie nu pot face mai mult de 80.000 de bucăți. Statul trebuia să dea comanda mult mai devreme, cel târziu atunci când au apărut primele semne că noul an va implica și clase online”.

La mijlocul ultimei săptămâni de vacanță, într-o intervenție televizată la oră de maximă audiență, ministrul Sănătății transmitea că fiecare copil cu patologie cronică, precum și cei de la începuturile ciclurilor școlare, trebuie să aducă avize epidemiologice. A doua zi, asociația profesională a medicilor de familie a contestat anunțul făcut de Nelu Tătaru. Ar fi revoltător să-i pui să facă toată această muncă și, pe alocuri, chiar ilegal. Așa a decurs întreaga vară și, pe măsură ce data începerii anului școlar se apropia, confuzia s-a amplificat.

„Îmi doresc nespus să pot simți că sunt de-a dreptul la școală”

„Primesc mesaje contradictorii pe grupurile de Whatsapp de la școală sau after. Intră la clasă toți 30, ba nu, doar 15. Facem prin rotație, la două săptămâni, 15 elevi fizic, 15 online, ba nu, facem la o săptămână, apoi, după primele două săptămâni, trecem la două săptămâni”, povestește Mihaela Suciu, mămica unei eleve care trece în clasa a III-a, undeva în centrul Bucureștilor. „E o mizerie totală și o bătaie de joc la adresa copiilor și profesorilor”.

Școala la care merge fetița Mihaelei Suciu este în reconstrucție, elevii vor învăța în containere, dar dotările tehnice pentru scenariul mixt (o parte din copii acasă, alta în clasă) nu sunt montate, cu puține ore înainte de începutulul anului școlar. Nu se știe cum va funcționa after-school-ul. Nici măcar unde.

„Toate se pot face pe hârtie. În realitate, în multe școli e haos”, povestește Claudia Radu, care predă la o școală cu 500 de elevi dintr-un sat doljean. „Ne termină și sperie în primul rând incertitudinea. Facem azi ceva, mâine apare altceva”.

Lelia Mitroi predă la ciclul primar al unei școli din Băilești, tot în județul Dolj: „Am un elev cu părinții arestați, elevi lăsați în grija bunicilor și câțiva au părinți analfabeți (unul sau ambii). Lor cine să le arate cum se intră pe Google Classroom, presupunând că vor primi o tabletă? Cel mai mult mă sperie că nu mai văd granița dintre sugestie și impunere. Vin de sus tot felul de recomandări cu iz de poruncă și, pentru că nu le văd rostul, e frustrant să n-am niciun cuvânt de spus. Sunt învățătoare de 31 de ani și știu ce înseamnă binele copilului și ce este posibil, ce se poate aplica la o clasă sau alta”.

Noile reguli de protecție sanitară complică și mai mult viața elevilor și mersul școlii. Nu atât regulile în sine, cât lipsa infrastructurii pentru a le pune în practică. „Nervii. Ne-au cam lăsat pe mulți dintre noi”, comentează Claudia Radu. Două sute de elevi trebuie transportați la și de la școală în două microbuze a câte 16 locuri. O sută dimineața, o sută după amiaza. „Înainte îi băgau la grămadă. Nici atunci nu era ok. Dar acum se va întârzia mult cu aducerea copiilor la școală și plecarea lor. Nu știu cum ne vom încadra în orarul făcut”. Apoi, continuă profesoara: „Nu avem cabinet medical. Punem din buzunarul nostru marcaje, etichete, ce mai e. Venim cu laptopul și hârtia de acasă”. În plus: „Sunt diriginta unei clase de copii cu părinți mai înstăriți. Din 20, doar 4 au laptop, și nici acela nu este al lor, personal. Îl împart cu frații, cu părinții”. Între timp, elevii nu mai au voie să împrumute cărți, nici să citească în biblioteca școlii. Asta, în condițiile în care, de ani buni, nici manuale nu au toți elevii. „Asta mă îngrijorează: școala fără acces la cartea tipărită nu e școală”, conchide Claudia Radu.

Am întrebat și doi profesori pensionari ce părere au despre acest început de an școlar și dacă s-ar fi adaptat. Soții Dolghin au fost, generații la rând, stâlpii formării copiilor din Sarichioi, una dintre comunitățile relevante pentru lipovenii Dobrogei. „Cu siguranță că ne-am fi adaptat. Cu greu, dar suntem deschiși la tot”. Geta Dolghin dă credit vechiului stil de învățat - metoda „face to face”. Dar, completează, „vorba bunicii mele: dacă nu e frumos, pupi și mucos!” În vacanța de vară au deslușit gramatica cu nepoțica din clasa a V-a și literele cu cea mai mică. „În concluzie, nu prea avem încredere în eficiența scenariilor”.

La rândul ei, Lelia Mitroi nu-i înțelege pe cei care susțin școala online. „Poate fi ceva complementar, poate reprezenta o soluție temporară, atunci când elevul nu poate fi în clasă, din motive medicale sau de altă natură. Însă, pentru un copil de 7 ani, privirea și vorbele încurajatoare, discuțiile despre lucruri (aparent) mărunte și explicațiile primite în mod nemijlocit nu vor putea fi înlocuite de niciun dispozitiv, oricât de sofisticat. Ce se va-ntâmpla cu expresia „mi-a pus creionul în mână”? Cum voi reuși să dirijez de la 1,5 metri scrierea literelor de mână?”. 

Și tânărul Andrei Gioga, din București, speră să se termine mai repede improvizațiile educaționale: „Îmi doresc nespus să-mi revăd colegii, să iau parte la atmosfera plăcută din colectivul meu, să pot simți că sunt de-a dreptul la școală, că socializez și învăț lucruri noi. Sper ca în acest nou an școlar să ne putem reveni la zona de confort și să nu mai fim tot timpul sub presiune, știind că ceva nu este în regula”.

„Să fie lângă noi când greșim, să ne ajute să ne ridicăm”

Temeri înainte de prima zi de școală? „Mi-ar fi plăcut să-mi pună această întrebare doamna dirigintă sau chiar directoarea liceului, dacă tot am fost ales reprezentantul clasei și ar trebui să transmit opiniile colegilor. Dar nimeni nu mă întreabă. Înclin să cred că nu interesează pe nimeni”, spune, cu regret, Matei Leoveanu. Are 13 ani și a urmărit atent evoluția bolii de la apariția ei. Îi este teamă că ar putea lua „acest virus”, dar nu pentru că s-ar îmbolnăvi el, ci pentru că și-ar putea îmbolnăvi părinții. „Dacă voi ajunge la școală voi face tot ce ține de mine pentru a nu mă infecta. Nu mă bazez pe școală. Nu am așteptări, pentru că ne lovim mereu de același răspuns: nu sunt bani. Și parcă ne-am și obișnuit cu asta”. 

O altă grijă a lui Matei este că netul nu va putea face față solicitării. Cât despre modul mixt de predare, îl neliniștește faptul că elevii care vor învăța de acasă vor trebui să aștepte două săptămâni până să primească lămuriri la neclarități.

Este loc însă, la Matei, și de un pic de optimism: speră că virusul va reforma sistemul și îi va scoate pe profesori din tipare și „din programa mult prea stufoasă”, astfel încât elevii să meargă cu drag la ore. Așteaptă schimbări în materiile predate și în mentalități, și e convins că se poate: „Sunt oameni pe care tehnica nu îi doboară și care găsesc soluții să ne țină în fața laptopurilor. Vreau să fie lângă noi când greșim, să ne ajute să ne ridicăm”.

„La mine nu e loc de speranță”, se plânge Adina, mama lui Matei. „Mi-e teamă de ce se va alege de acești copii. Nu dau nici o șansă învățământului online. Am fost lângă Matei în semestrul doi și știu cât de greu a fost, cât a avut de lucru”.

Matei învață într-unul din cele trei colegii de elită din Ploiești. În semestrul trecut, nu toți  profesorii au predat online, mulți s-au rezumat la a le da teme. „Teme draconice, peste care nu s-a uitat nimeni, la care nu a primit niciun feedback”, își amintește mama lui Matei. „Dar aștept cu interes celebra primă ședință, în care vom afla câți bani trebuie să dăm, ce manuale trebuie să cumpărăm, ce auxiliare, ce culegeri. Pentru că, nu-i așa?, învățământul este gratuit! Dar am încredere în copilul meu. El nu mai are nevoie de validare și va face tot ce depinde de el să realizeze ce și-a propus, fie că va merge la școala, fie că va învăța online. Se va chinui, din nou, până la miezul nopții să-și facă toate temele, să facă sport, să învețe, pe lângă școala, ce știe că va avea nevoie în carieră și în viață! Și, dacă nu o va putea face aici, o va face departe de mine, în altă parte, unde va fi răsplătit pentru munca lui. Și atunci o să plâng mult”.