S-au înmulţit spargerile de bancomate în Germania
11 aprilie 2023Încăperi şi faţade distruse, cioburi de sticlă pretutindeni: după spargerea unui bancomat, poliţiştilor sosiţi la faţa locului li se oferă aceeaşi imagine dezolantă. Astfel de incidente au loc în Germania cu sutele în interval de un an, şi tendinţa este crescătoare. Băncile sunt acuzate că iau măsuri de securitate prea laxe şi autorităţile că nu intervin pe cât ar trebui. Urmele făptaşilor conduc adesea spre ţări străine. Şi dat fiind că metoda de operare s-a schimbat, aceste spargeri au devenit mai periculoase.
Potrivit BKA, bancomatele sunt între timp cel mai frecvent sparte cu ajutorul unor substanţe explozive. În trecut făptaşii foloseau preponderent amestecuri de gaze în acelaşi scop. Iar rata de succes a noii metode este mai mare, a precizat BKA.
Dar folosirea explozibililor înseamnă totodată pagube materiale mai consistente şi riscuri mai mari pentru oameni, fiindcă în continuare numeroase bancomate se află în imobile de locuit.
Praf de puşcă din petarde
"Trebuie să ne considerăm fericiţi că în Germania nu a murit până acum niciun om în timpul săvârşirii unei astfel de spargeri", a declarat Oliver Huth, membru al Uniunii Criminaliştilor Germani (BDK). "Între timp făptaşii extrag praf de puşcă din petarde puse în vânzare în ajun de revelion şi fac un amestec, care poate fi foarte periculos", a explicat el. Huth a mai precizat că făptaşii încearcă să distrugă carcasa bancomatului cu o primă şarjă de explozibil, după care plasează o a doua încărcătură pe seiful de bani pentru a-l sparge.
BKA a numărat anul trecut cele mai multe bancomate sparte în Germania. În total au fost 500 de astfel de cazuri, tentative şi spargeri reuşite, luate împreună. În 2021 au fost numărate 392 de astfel de spargeri, iar recordul trecut s-a consemnat în 2020, când s-au înregistrat 414 cazuri. În 2022 spargerile de bancomate s-au înmulţit simţitor în unele landuri federale, comparativ cu anul precedent: în Renania-Palatinat au crescut de exemplu de la 23 la 56, adică cu peste 100%
Potrivit BKA, anul trecut aproximativ 40 la sută din cazuri au rămas tentative nereuşite. Dar în anii precedenţi rata insuccesului a fost de 50 la sută şi chiar mai mult. BKA nu dispune deocamdată de informaţii privind valoarea totală a banilor sustraşi prin această metodă în 2022, dar, potrivit estimărilor, este vorba de mai multe zeci de milioane de euro.
Mulţi dintre prezumtivii făptaşi provin dintr-o ţară vecină
Mulţi din prezumtivii spărgători de bancomate provin din Olanda. Potrivit BKA, mai bine de jumătate din cei aproximativ 120 de suspecţi provin din această ţară vecină a Germaniei. Tot aceeaşi sursă a informat că unii suspecţi din anii precedenţi sunt originari din Europa de Est, cu precădere din Polonia, România şi Republica Moldova.
În scopul combaterii mai eficiente a spargerilor de bancomate, Huth a cerut un sprijin mai substanţial din partea poliţiei olandeze. "În astfel de cazuri există trei faze importante: cea de dinaintea săvârşirii infracţiunii, cea a săvârşirii infracţiunii şi faza de după. Iar faza de dinainte are loc în Olanda", a explicat el.
Autorităţile olandeze fac cercetările în vederea arestării spărgătorilor de bancomate împreună cu cele germane. Aşa s-a întâmplat şi în cazul bandei capturate în februarie în Olanda, considerată responsabilă pentru aproximativ 50 de astfel de spargeri, comise preponderent în landurile germane sudice Bavaria şi Baden-Württemberg.
Landurile de la graniţa cu Olanda sunt atent supravegheate
Bancomatele sparte constituie o problemă mai ales în landurile germane care se învecinează cu Olanda, respectiv Renania de Nord-Vestfalia şi Saxonia Inferioară. Potrivit poliţiei din cele două landuri, anul trecut s-au înregistrat acolo cumulat 250 de astfel de spargeri, adică 50 la sută din totalul înregistrat la nivelul întregii Germanii.
În timp ce numărul spargerilor de bancomate a crescut razant în Germania, în Olanda s-a redus simţitor. În 2019 s-au înregistrat încă 71 de astfel de cazuri, dar anul trecut nu au mai fost decât nouă. Asta şi fiindcă numărul bancomatelor a fost redus considerabil. De asemenea monitorizarea video a bancomatelor a fost perfecţionată şi au fost introduse sisteme de siguranţă care vopsesc automat bancnotele în caz de trepidaţii, făcându-le neutilizabile.
ia / das (dpa)