Doi polițiști, împușcați mortal în sud-vestul Germaniei
31 ianuarie 2022În regiunea Kusel din landul Renania Palatinat, în sud-vestul Germaniei, doi polițiști au fost împușcați mortal de persoane neidentificate. Este vorba de o agentă de poliție de 24 de ani și de colegul ei de patrulă de 29 de ani. Potrivit Poliției, cei doi erau de serviciu în "patrula de rutină", în cadrul căreia au vrut să efectueze un control de circulație. Incidentul armat ar fi avut loc în jurul orei 4.20 pe o stradă regională din localitatea Ulmet. Cei doi polițiști se aflau într-o mașină de serviciu civilă, dar purtau uniformele de polițiști și vestele de siguranță, conform informațiilor furnizate de Poliția germană.
Potrivit unor informații din surse apropiate serviciilor de securitate, cei doi polițiști ar fi transmis prin stații la secție că în portbagajul automobilului ar fi găsit animale sălbatice moarte. La scurt timp după anunț, polițiștii au transmis prin stații că se trage asupra lor. Ministra federală de Interne Nancy Faeser (SPD) a declarat că incidentul seamănă cu o execuție, indiferent de motivul crimei.
Poliția a trimis întăriri la fața locului, dar cei sosiți nu și-au mai putut salva colegii. Femeia murise pe loc iar colegul ei a supraviețuit inițial, dar a murit la sosirea echipajelor de salvare, după cum a relatat un purtător de cuvânt al poliției. Se pare că polițista nu a apucat să-și folosească deloc pistolul din dotare, în timp ce colegul ei a tras câteva focuri. Ambele victime erau din landul federal Saar. Sindicatul polițiștilor a precizat că funcționara de 24 de ani ucisă era cadetă și studia la Academia de Poliție.
Mesaje de la colegi și de la politicieni
Un purtător de cuvânt al prezidiului poliției din Westpfalz a declarat pentru postul public SWR: "Colegii noștri de aici sunt foarte afectați de cele petrecute. Unii dintre ei îi cunoșteau personal pe funcționarii uciși".
Premiera landului Renania Palatinat Malu Dreyer și ministrul regional de Interne Roger Lewentz, ambii de la SPD, s-au declarat "profund șocați" de incident și au transmis condoleanțe familiilor victimelor. "Este o faptă groaznică. Suntem șocați cu toții că doi oameni tineri și-au pierdut viața în timp ce își făceau meseria." În landul amintit, se va ține doliu pentru cei doi polițiști omorâți.
Primele arestări
Doi suspecți au fost reținuți între timp. Este vorba de un bărbat de 32 de ani și de un altul de 38 de ani, ambii din Saarland, după cum a declarat pentru DPA o purtătoare de cuvânt a poliției. Căutările continuă, deoarece nu este exclus să fi existat mai mulți făptași. Cei doi suspecți au fost arestați la Sulzbach/Saar. Bărbatul de 38 de ani este un comerciant de carne de vânat din regiunea Neunkirchen. Poliția găsise la locul crimei documente care i-ar fi aparținut acestuia. Bărbatul ar mai fi avut probleme anterior cu poliția, după ce a fugit de la locul unui accident. El ar deține un permis de port armă.
os/maw (dpa, afp, epd, SWR, Poliție)