Războiul din Ucraina şi cum a ajuns Germania ciuca bătăii

Revendicări. Înjurături. Revendicări. Înjurături - aceasta pare să fie în prezent schema folosită de Ucraina în discuţiile cu şi despre Germania. Din ea face parte de exemplu refuzul de a-l primi în vizită la Kiev pe preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier. Şi asta după ce guvernul ucrainean i-a criticat politica de odinioară faţă de Rusia şi Steinmeier recunoscuse deja comiterea unor greşeli. 

Această schemă e de mare succes. Şi trusturi de presă din Germania au sărit pe val. Nu trece o zi în care Berlinul să nu fie pus la stâlpul infamiei, în care ziarişti critici să nu-i întrebe pe membrii cabinetului federal de ce Germania nu renunţă la petrolul şi mai ales la gazul din Rusia, şi nu livrează Ucrainei toate armele pe care le-a solicitat. Este un spectacol tot mai enervant, cu atât mai mult cu cât este şi gratuit. 

Germania ajută mai mult decât aproape orice altă ţară 

Este gratuit fiindcă de la anexarea Crimeei, în 2014, Germania este, împreună cu SUA, cel mai mare finanţator al Ucrainei. În al doilea rând, făcând abstracţie de vecinii direcţi ai Ucrainei, Germania este ţara care oferă adăpost celor mai mulţi refugiaţi ucraineni. 

În al treilea rând, Germania se numără între statele care oferă Ucrainei cei mai mulţi bani pentru achiziţii de armament. Cancelarul Olaf Scholz tocmai a anunţat alte două miliarde de euro pentru Ucraina, pentru a-şi spori capacitatea de autoapărare. Fără îndoială, trebuie să-i stăm Ucrainei alături în războiul contra Rusiei. 

Dar este în aceste condiţii înţelept ca guvernul de la Kiev să bruscheze în permanenţă cabinetul german, adresându-i pe un ton ultimativ noi şi noi solicitări? Dacă Germania livrează unele din armele solicitate, Ucraina răspunde: deşi e bine, ne trebuie cu mult mai multe. Dacă Germania anunţă prin renunţarea la cărbunele, petrolul, şi gazul rusesc o adevărată schimbare de paradigmă, Ucraina răspunde: este foarte frumos, dar asta trebuie să se întâmple imediat. 

Nu-i suficientă întoarcerea cu 180 de grade? 

În context, lumea uită cu plăcere că Germania tocmai a decis o întoarcere cu 180 de grade. Gazoductul Nord Stream 2 a fost stopat. Armata sa, Bundeswehr, a fost dotată suplimentar cu 100 de miliarde de euro pentru înarmare. Anunţul a fost făcut de cancelarul Olaf Scholz imediat după debutul invaziei ruse în Ucraina. Germania plăteşte pentru livrările de arme într-o regiune de război. Guvernul federal începe să reteze relaţiile strânse cu Rusia, extrem de importante mai ales în domeniul materiilor prime. Ministrul ecologist al Economiei călătoreşte în Orientul Mijlociu pentru achiziţii de gaz şi petrol şi se gândeşte cu voce tare la prelungirea termenelor de exploatare a termocentralelor pe cărbune şi a centralelor atomice. Toate acestea sunt schimbări de direcţie extreme, decise într-un timp extrem de scurt. Ce alte ţări din Europa şi-au modificat atât de radical politica, cu costuri financiare atât de mari, ca Germania? 

Ţap ispăşitor şi pentru alte state ale UE 

Şi mai iritant decât gesturile neprieteneşti ale Kievului este comportamentul altor state europene. Dacă ele însele nu acţionează se ascund în spatele Germaniei sau chiar arată cu degetul la Germania, de parcă totul s-ar rezuma la o chestiune de imagine. 

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a încercat telefonic, în repetate rânduri, fără succes, să-l influenţeze pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. În paralel, pe tăcute, a atras în ţara sa desfăşurarea finalei Champions League la fotbal, care ar fi trebuit să se joace în Rusia. Foarte bine! Dar când e vorba să acorde azil în propria ţară, Franţa nu acţionează la fel de hotărât. 

Italia anunţă public, cu mare tapaj, că poate renunţa imediat la gazul rusesc. Dar în fapt vrea să spună că dacă nu va exista un embargo european pe importurile de gaz din Rusia, de vină sunt alţii (mai ales Germania).

Polonia anunţă public, fără a se consulta cu cineva, că vrea să livreze Ucrainei avioane de luptă. Dar numai prin intermediul SUA, într-o bază aeriană din Germania. Dacă avioanele nu sunt livrate, de vină sunt SUA sau Germania.

Iar Ungaria scapă nesancţionată, măcar în faţa opiniei publice din Germania, pentru politica sa prietenoasă faţă de Rusia. Budapesta acceptă cu plăcere gazul ieftin rusesc. Dacă se doreşte, e dispusă să plătească şi în ruble. 

Dezbinarea îi foloseşte doar unuia 

Am putea avea impresia că unuia sau altuia din membrii UE i-ar conveni ca Germania să apară ca oaie neagră şi să mai cedeze din puterea sa economică şi din bunăstare. Necazul unuia, bucuria altuia? Se poate. Cert este că pentru schema învinovăţire - revendicare - executare este nevoie mereu de doi. Unul care revendică în gura mare, face scandal şi arată cu degetul spre celălalt - şi de acel celălalt, care permite toate acestea. 

Este un spectacol gratuit. În cele din urmă toţi urmăresc acelaşi obiectiv: încetarea războiului Rusiei în Ucraina. Atunci de ce să semănăm zâzanie? Asta nu îi foloseşte decât unuia: lui Putin.