Opinie: „România Educată“, cel mai mare eșec al lui Iohannis

Încă mai sunt mii de școli care nu au autorizație sanitară sau autorizație împotriva incendiilor, încă mai sunt școli, și nu puține, în care școlarii conviețuiesc cu mânuitorii mistriei care repară pereții coșcoviți, încă sunt numeroase școli cu aceleași WC-uri în fundul curții, încă s-a păstrat cutuma, în multe localități din mediul rural, ca elevii să fie „scutiți“ de la școală pentru a presta munci agricole în ogrăzile învățătorilor și profesorilor. Nu am cunoștință de vreun caz în care un dascăl să fie trimis acasă pentru exploatarea elevilor pe care îi păstorește.

Ce fac inspectoratele școlare și directorii de școli pentru a tăia din rădăcini acest nărav moștenit de pe vremea lui Ceaușescu? Răspunsul cel mai avizat ar trebui să-l aibă ministrul Educației Ligia Deca. Nu am auzit nici un cuvânt, în cei doi ani de mandat ai doamnei Deca, expert în politici educaționale, despre această exploatare a școlarilor de către dascălii lor. Tăcerea ar putea fi cauzată și de teama că mulți dascăli de la țară ar putea să pună catalogul în cui și să iasă din sistem pentru slujbe mai bine plătite și fără prea multe bătăi de cap. Dincolo de toate, trebuie să recunoaștem că meseria de dascăl este una dintre cele mai stresante ocupații din „câmpul muncii“. Paranteză: chiar acum când scriu am revelația stupizeniei acestei sintagme, a acestui șablon comunist, care face și acum parte din evanghelia limbajului de lemn.

„Omul din greșeli învață“

Mai nou, în ultimii ani, copiii sunt notați aproape exclusiv prin două-trei teste scrise, care sunt anunțate cu câteva zile înainte. Notele nu sunt, astfel, rezultatul unor ore de curs interactive, profesorul e un fel de guru care stă la catedră iar elevii doar mânuitorii unui pix care scrie mecanic edictele dascălilor. Ceea ce spune profesorul e literă de lege, elevul nu are voie să gândească, nu are voie să se abată cu un grad de la litera manualului, nu are voie să greșească printr-o abordare personală, în fond, printr-un exercițiu spre cunoaștere.

Am cunoscut de-a lungul timpului mulți dascăli. Unii cu har, alții ageamii de carieră. Cei din urmă nu înțeleg, mai exact nu acceptă zicerea „Omul din greșeli învață“.

Cât costă o laudă a lui Marcel Ciolacu

Dar să revin. Sunetul de clopoțel din prima zi de școală e însoțit de o informație pe care premierul Ciolacu a tot vânturat-o în spațiul public, deseori neîntrebat de nimeni. Suma alocată Educației din bugetul de stat pentru 2024 este mai mare cu zece miliarde de lei față de anul trecut. Cele 73,13 miliarde de lei pentru învățământ reprezintă 4,2% din Produsul Intern Brut brut estimat. Jumătate din bugetul pentru Educație merge la plata cadrelor didactice, după majorările salariale generate de greva maraton de anul trecut. Chiar și așa, investiția în sistemul de învățământ rămâne sub media europeană de 4,7%, conform ultimelor date Eurostat, și departe de 6%, atât cât prevede Legea Educației din 2011, a cărei punere în aplicare a fost amânată în fiecare an prin ordonanțe guvernamentale.

Ce nu spune Marcel Ciolacu, iar jurnaliștii de casă se fac că plouă, e faptul că procentajul de 4,2% pentru Educație e raportat la un PIB pe anul în curs „estimat“. Deși, potrivit Institutului Național de Statistică, Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 0,7% față de perioada similară a anului trecut, nimeni nu poate garanta că guvernul Ciolacu e premiant la numărătoarea banilor care vor intra la buget în semestrul al doilea. De ce? Pentru că, comparativ cu trimestrul unu, creșterea PIB în trimestrul al doilea a fost de doar 0,1%. Așadar, un trend descendent de la cer la pământ. Nu văd cum porumbul, gogoșarii și merele din această toamnă ar putea să întoarcă roata pentru a ajunge la PIB-ul estimat. În concluzie, 4,2% din PIB-ul estimat ar putea să nu mai fie 4,2% din PIB-ul real.

„România Educată“ a lui Iohannis, Patul lui Procust dâmbovițean

Ce au de-a face toate aceste exerciții aritmetice cu începerea școlii? Au, pentru că toate pleacă de la bani, de la cine îi administrează și pe ce fundamente fac mai lizibile literele abecedarului.

Am stat de vorbă cu învățătoarea Anabela Cristescu de la o școală gimnazială din Pitești, care are peste 40 de ani de muncă în învățământ. Anul acesta îi va duce mai departe pe copiii pe care i-a avut în clasa-ntâi. Am întrebat-o dacă s-a schimbat ceva în bine în cei doi ani de când Ligia Deca păstorește Educația. „Nu s-a schimbat nimic. Din  punct de vedere material, școlile au nevoie de o infrastructură care să ajute copiii să se simtă cumva ca acasă. De doi ani de zile școala noastră e supusă amenajării printr-un proiect european, și încă se mai lucrează“. Problema de fond rămâne cum stăm cu „predarea“ la orele de curs. Dacă am scoate din bagajul lingvistic al învățământului acest termen care decide cum să decurgă o oră de clasă, adică dascălul să predea iar elevul să primească, să fie un receptor fidel al celui care predă, lucrurile ar sta cu totul altfel. „Programele școlare nu s-au îmbunătățit, spune Anabela Cristescu, reclamă același bagaj foarte mare de informație, pe care nu o poți fixa la clasă. Partea formativă e lăsată în continuare de izbeliște, deși în teorie România Educată a domnului Iohannis o aduce în prim-plan. Cum se spune, mai e mult până departe“.

Mihaela Irimescu tocmai s-a pensionat. A predat o viață Limba și Literatura Română la mai multe licee din București. „Nu credeam că am să ajung vreodată să le spun elevilor mei să vadă filmul Moromeții pentru a înțelege, cât de cât, romanul lui Marin Preda. Oricât de bun ar fi filmul, și e o bună ecranizare, nu poate egala paginile romanului, splendoarea personajului Ilie Moromete.“ Copiii nu au modele, nu sunt ajutați la școală să simtă, să se minuneze, unii nu sunt ajutați nici acasă, pentru că părinții preferă să-i lase la calculator, e mai comod, îi spun doamnei profesoare Irimescu. „În ciuda vorbelor mari care se spun, anume, copilul trebuie să fie activ, să participe la trunchiul social, să descopere, să problematizeze, toate rămân în categoria vorbe. Modelele lor sunt de fapt contramodele. Nu ei sunt de vină, ci în cea mai mare parte sistemul. Cred că e nevoie de niște minți foarte ancorate în realitate care să conștientizeze deriva, și nu doar a copiilor. E nevoie de niște minți însoțite de suflete. La noi, educația e fără suflet, și cu asta am spus tot“.

Închei într-un registru care la prima vedere e comic. La a doua vedere e trist, dacă nu chiar îngrijorător. Un prieten dascăl mi-a pus în fața ochilor testul unui elev de liceu înaintea susținerii examenului de maturitate. Subiectul – caracterizarea personajului Ilie Moromete. Doar câteva inserturi: „Domnul Moromete era un om rău, care își bătea băieții cu cureaua, dar pe Nilă nu îl bătea că îi era milă de el că era prost. O altă trăsătură avea că făcea mișto cu Cocoșilă în poiana lui Iocan despre dușmani. De asemenea, era misogin și râdea de soția lui Catrina că mergea tot timpul la biserică. Bolnavule de avere, cum i-a spus Moromete lui Paraschiv, vrea să spună că nu e indicat să ai prea mulți bani“.

E un exemplu, concludent, despre cum procesează elevii informația, lăsați în dorul lelii de dascălii lor.