Romani Rose: "Antiţigănismul nu poate fi tolerat"

Romani Rose s-a născut în 1946 într-o familie de etnie Sinti, care provine din Silezia. Multe din rudele sale au fost ucise la Auschwitz şi în alte lagăre naziste de exterminare. Rose se implică din anii 1970 pentru drepturile etniilor Sinti şi Romă şi pentru elucidarea crimelor şi etnocidului comise de nazişti împotriva acestor minorităţi. Din 1982 este preşedintele Consiliului Central al Etnicilor Sinti şi Romi din Germania, pe care el l-a înfiinţat. Cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului împotriva etniilor Sinti şi Romă - când anul acesta se împlinesc 80 de ani de la aşa-numita "dizolvare a lagărului ţigănesc" din Auschwitz-Birkenau, în cursul căreia mii de sinti şi romi au fost uciși - DW a stat de vorbă cu Romani Rose. 

DW: Domnule Rose, comemorarea etnocidului împotriva etniilor Sinti şi Romă are loc în fiecare an la Auschwitz în data de 2 august, într-un loc în care numeroase rude de-ale dumneavoastră au fost ucise, inclusiv bunicii dumneavoastră. Este un loc care a fost conceput pentru ca nici dumneavoastră personal să nu vă puteţi naşte. Ce simţiţi când vă aflaţi aici?

Romani Rose: Sunt desigur conştient că Auschwitz este locul în care bunicii mei au fost ucişi. Din familia mea au fost ucise în total 13 persoane, nu doar la Auschwitz, ci şi în alte lagăre de concentrare, cum ar fi Dachau sau Bergen-Belsen. Pentru mine, Auschwitz este un mare cimitir, dar mă gândesc că este şi o obligaţie pentru astăzi, pentru vremurile noastre. Suntem datori victimelor să le păstrăm memoria.

Despre ce datorie vorbiţi concret?

Avem un nou naţionalism, un nou extremism de dreapta, iar aceşti oameni cer iarăşi ţapi ispăşitori. Trebuie să ne apărăm de asta. Mă gândesc şi la situaţii în care oamenii se îneacă fiindcă bărcile lor se scufundă, iar noi purtăm negocieri pentru ca aceşti oameni să nu apară în faţa ochilor noştri. Găsesc că e foarte rău. Mie îmi e clar că un singur stat nu poate rezolva problema asta. Numai comunitatea europeană poate face asta împreună. Dar este vorba de valorile noastre fundamentale. Ele sunt baza convieţuirii noastre. Am fost mereu în Europa mândri de asta. Dacă astăzi nu mai apărăm asta, omenia nu se află într-o stare prea bună.

Este etnocidul împotriva etniilor Sinti şi Romă atât de prezent în conştiinţa majorităţii societăţii germane ca şi Holocaustul împotriva evreilor?

Nu, nu cred asta. Nu există conştienţa că Holocaustul înseamnă şi ucidera a 500.000 de etnici Sinti şi Romi în Germania şi în Europa ocupată de nazişti. La nivel politic, multe s-au întâmplat în Germania în ultimele decenii. Dar marea masă a populaţiei nu ştie asta. Trebuie făcut mai mult. Şi trebuie să fie clar că rasismul, antiţigănismul nu este problema noastră, este problema societăţii majoritare.

Politicienii germani au negat, ignorat sau relativizat vreme de decenii etnocidul împotriva etnicilor sinti şi romi. Abia în ultimii ani s-a schimbat situaţia. Este manifestarea oficială de comemorare de astăzi demnă şi plină de respect?

Dacă cineva mi-ar fi spus cu 40 de ani în urmă că vom ajunge unde ne aflăm azi, eu nu aş fi crezut că este posibil. La nivel politic s-au întâmplat multe în Germania. Germania este considerată un model în privinţa minorităţii noastre. Suntem astăzi o minoritate naţională alături de danezi, frizieni şi sorabi. La Berlin există în vecinătatea imediată a Porţii Brandenburg un monument închinat etnicilor sinti şi romi ucişi în Europa şi există astăzi în Germania un însărcinat guvernamental pentru combaterea antiţigănismului, care se ocupă de acest fenomen. La fel există şi un însărcinat guvernamental pentru combaterea antisemitismului. Dar, cum spuneam, mesajul nostru trebuie să ajungă la cunoştinţa marii mase a populaţiei.

Cum se poate face asta?

Trebuie să informăm populaţia că minorităţile sunt mereu primele victime ale grozăviilor de felul ideologiei naziste. Astăzi ştim că, în cele din urmă, întreaga Europă a fost afectată de această nebunie. Că unii oameni credeau că pot subjuga întreaga Europă în calitate de rasă de stăpâni. Atunci, asta nu a funcţionat. Din 1000 de ani au devenit doar 12. Astăzi cunoaştem istoria, ştim cum a început şi ştim cum s-a sfârşit. Nici pe viitor nu va funcţiona.

După cel de-al Doilea Război Mondial, cele două state germane şi-au asumat o nouă vinovăţie după etnocidul împotriva romilor şi sinti. Practic, niciun făptaş nu a fost condamnat pentru exterminarea romilor şi etnicilor sinti. Credeţi că ar trebui să existe ceva în genul anulării retroactive a unor sentinţe sau sentinţe retroactive de vinovăţie?

Nimănui nu i-ar folosi aşa ceva. A trecut mult timp de atunci. Important este să se conştientizeze acest trecut. Acest lucru s-ar putea face dacă mulţi oameni ar vedea la cinematograf filme despre Auschwitz. Dar responsabilitatea se află aici în prezent şi aici avem nevoie de justiţie şi de dreptate. Antiţigănismul trebuie dispreţuit la fel de mult ca şi antisemitismul. Cine tolerează una şi condamnă alta, nu este credibil în acţiunile sale.

Vă gândiţi aici la termenul de "turism social", pe care îl folosesc iarăşi de câţiva ani politicieni din centrul spectrului politic, şi care se referă la romi stabiliţi în Germania, originari din Bulgaria şi România?

Da, şi cunoaştem asta din istorie. Această terminologie se foloseşte pentru a aduce la modul populist grupe de oameni în centrul atenţiei, de la care se aşteaptă o împotrivire slabă. Noi nu suntem de acord cu asta, alături de majoritatea societăţii, care apără democraţia şi statul de drept. În trecut am fost victime ale acestui antiţigănism odios. Astăzi nu mai acceptăm aşa ceva.

Militaţi activ de aproape 50 de ani pentru drepturile civice. Privind retrospectiv, constataţi transformări mai degrabă pozitive? Există şi neîmpliniri?

Din perspectiva de azi mi se pare important că nu mai acceptăm antiţigănismul, că ne putem apăra de el şi că în societate şi în clasa politică există o mulţime de oameni care-l condamnă împreună cu noi. Nu se va schimba totul de pe azi pe mâine. Totul este un proces. Vreau să subliniez că nu dorim să impunem drepturi speciale pentru noi, ci drepturi egale. Dacă nici după 600 de ani nu avem dreptul de a aparţine acestei ţări, căreia i-am fost credincioşi şi prin patriotismul nostru, fiindcă bunicii noştri au luptat şi ei pentru Germania în Primul Război Mondial, atunci această ţară nu va reuşi niciodată. Atunci ţara va avea o problemă în ea însăşi.

Cu Romani Rose a stat de vorbă Keno Verseck.