Putin vede Ucraina implicată în atentatul de la Moscova
24 martie 2024Serviciul federal de securitate al Rusiei FSB a adus acuzații grave Ucrainei. Într-o luare de poziție oficială, FSB susține că autorii actului terorist ar fi întreținut "contacte cu partea ucraineană".
La atentatul de la sala de concerte Crocus City Hall au fost ucise cel puțin 133 de persoane, inclusiv numeroși copii.
Potrivit autorităților, patru suspecți principali ar fi fost arestați în regiunea Briansk, în apropierea satului Chatsun. De acolo, drumul ar duce spre punctul de control Troebortnoje de la granița dintre Rusia și Ucraina. Suspecții ar fi putut plănui să fugă în Belarus.
Unul din bărbații arestați ar fi recunoscut, conform presei rusești, că ar fi sosit pe 4 martie la Moscova, unde ar fi fost recrutat prin canalul de Telegram al unui predicator necunoscut. Organizatorul atacului i-ar fi promis 500.000 de ruble (aproximativ 5000 de euro).
Un alt suspect din cei patru arestați ar vorbi limba tadjică. El susține că un anume Abdullo ar fi participat la atac. L-ar fi întâlnit pe acesta pe 13 martie în Rusia.
"Centru de răspândire a terorismului"
Presa rusă și bloggerii relatează că teroriștii ar fi încercat să fugă într-un automobil Renault Megane. Ar fi fost reținuți la 100 de kilometri de granița ruso-ucraineană, după cum a scris șefa canalului TV rus de propagandă RT.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a acuzat pe canalul ei de Telegram țările vestice că ar transforma Ucraina într-un "centru de răspândire a terorismului".
Președintele Putin a abordat și el această pistă în discursul său televizat. El a spus că o "fereastră de oportunitate" ar fi fost pregătită pentru ca teroriștii să ajungă în Ucraina.
Zvonuri privind corpurile de voluntari ruși
O sursă anonimă a ziarului "Kommersant" a relatat despre o posibilă implicare în organizarea atentatului a Corpului de Voluntari Ruși (RDK). RDK este format din cetățeni ruși care luptă de partea Ucrainei împotriva Federației Ruse.
Cotidianul nu a publicat confirmarea acestei informații, dar sursa "Kommersant" susține că teroriștii ar fi purtat bărbi false.
Înregistrarea video a audierii suspecților arată însă că aceștia ar proveni din Asia Centrală. RDK a respins acuzațiile și a insistat că nu folosește metode teroriste.
"Provocare a Kremlinului"
Ministerul de Externe de la Kiev a respins acuzațiile că Ucraina ar fi fost implicată în atacul de la sala de concerte. Autoritățile ucrainene aduc la rândul lor acuzații grave serviciului rus de securitate FSB.
Într-o declarație oficială, ministerul ucrainean descrie acuzațiile aduse de Moscova drept o "provocare planificată a Kremlinului", care ar încerca astfel să-i convingă pe cetățenii ruși să accepte mobilizarea.
Structuri ale FSB s-ar putea afla în spatele atentatului, acuză partea ucraineană. Teama oamenilor de terorism i-ar spori popularitatea președintelui Putin.
O poziție similară a adoptat și politicianul de opoziție rus Garry Kasparov. Fostul campion mondial la șah a amintit că liderii ruși ar fi solicitat în mod repetat în ultimele zile consolidarea armatei ruse.
"Alături de atacul terorist, ar putea fi parte dintr-o operațiune specială a regimului rus de a mobiliza populația pentru războiul împotriva Ucrainei."
"Folosit în scopuri proprii"
Expertul în Islam Ruslan Suleimanov, care trăiește în Azerbaidjan, a vorbit pentru DW despre instrumentalizarea politică a atentatului.
"Indiferent cine se află în spatele atacului, autoritățile ruse se vor folosi de atentatul de la Moscova în scopuri proprii, indiferent dacă știu sau nu cine este adevăratul organizator."
Potrivit lui Suleimanov, sarcina principală a Kremlinului nu ar fi "să distrugă celule teroriste, ci să asmută populația rusă, indiferent de apartenența ei religioasă, împotriva dușmanului comun Ucraina și poate să anunțe în curând chiar o nouă mobilizare."
Dispută privind revendicarea atacului
Statul Islamic a revendicat încă de sâmbătă atentatul, pe canalul de comunicații Amak, apropiat de ISIS, și pe canalul Telegram.
Experții nu sunt însă convinși de autenticitatea revendicării. Peter Neumann, profesor la King's College din Londra, crede că versiunea implicării ISIS ar fi plauzibilă.
Pe platfoma "X”, el a scris că modul de operare s-ar potrivi acestei organizații iar filiala ISIS-K, care a revendicat atacul, ar "recruta activ adepți în fosta URSS".
Ruslan Suleimanov, pe de altă parte, nu crede că este vorba de o variantă credibilă. "Până acum, nicio sursă de încredere nu a putut confirma legătura dintre ISIS-K și atentatul terorist de la Moscova", a declarat Suleimanov.
Acest text a fost adaptat după varianta publicată de DW-Deutsch, la rândul ei o traducere din limba rusă.