1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Steinmeier întâmpinat la Chișinău cu onoruri militare

29 septembrie 2021

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a fost nevoit să demonteze un fake news chiar în debutul vizitei oficiale pe care o întreprinde miercuri și joi la Chișinău.

https://p.dw.com/p/4139B
Maia Sandu şi oaspetele ei german, Frank-Walter Steinmeier, la Chişinău
Maia Sandu şi oaspetele ei german, Frank-Walter Steinmeier, la ChişinăuImagine: Bernd von Jutrczenka/picture alliance/dpa

Cu puțin timp înainte ca avionul oficialului german să aterizeze pe aeroportul din Chișinău, în presă a apărut o informație conform căreia Moldova ar risca să piardă regimul liberalizat de vize cu UE din cauza numărului mare de șederi ilegale și a numărului considerabil de cereri nefondate de azil. Potrivit informației citate, Germania, Italia și Belgia ar discuta „intens despre declanșarea mecanismului de suspendare a regimului de vize cu UE” pentru moldoveni.

Întrebat despre aceasta de către reporterul DW la conferința de presă comună a președinților Maia Sandu și Frank-Walter Steinmeier, președintele german a spus că, după ce a aterizat la Chișinău, a reușit să contacteze Ministerul federal de Interne, care l-a informat că este o știre falsă.

Steinmeier: UE are nevoie de o vecinătate estică stabilă și prosperă

Frank-Walter Steinmeier a apreciat că noua guvernare de la Chișinău a început implementarea celui mai curajos program de reforme din regiune. „Am mai fost la Chișinău acum cinci ani, în calitate de ministru de Externe al Germaniei. Acum am găsit un nou început, un iz de schimbare pe care dorim să-l susținem din răsputeri. UE are nevoie de o vecinătate estică stabilă și prosperă”, a menționat Steinmeier. El a adăugat că schimbările sociale și politice din Moldova trebuie să fie susținute și de o economie puternică. „Germania este dispusă nu doar să investească în Republica Moldova. Antreprenorii germani, care deja sunt aici, au creat 9.000 de locuri de muncă. Acesta nu este apogeul cooperării noastre, dar ne încurajează să implicăm economia germană în procesele economice din Moldova”, a spus președintele Germaniei.

Preşedinţii Republicii Moldova şi Germaniei, Maia Sandu şi Frank-Walter Steinmeier, la Chişunău (29.09.2021)
Imagine: Yulia Semenowa/DW

La rândul ei, Maia Sandu a spus că Republica Moldova are nevoie de implicarea partenerilor externi, inclusiv a Germaniei, în recuperarea banilor furați de la cetățeni și scoși în jurisdicții străine: „Prioritățile noastre sunt curățarea instituțiilor publice de corupție. Cea mai complicată parte este reforma sistemului judecătoresc și reforma procuraturii. Avem situația în care oameni care au furat sume importante din averea statului au plecat peste hotare. Mizăm pe sprijinul partenerilor noștri, pe sprijinul Germaniei în identificarea acestor surse și pe recuperarea acestor bani. Contăm pe sprijin în identificarea celor care se fac vinovați de aceste scheme mari de corupție”, a menționat Maia Sandu.

Maia Sandu cere sprijin internațional pentru capturarea hoților de miliarde

De asemenea, Maia Sandu a spus că Moldova are nevoie de ajutorul Germaniei în reformarea sistemului în general, pentru a obține curățarea sistemului judecătoresc de oameni care participă în schemele de corupție. „Avem nevoie de sprijin ca să instruim noi procurori, noi judecători care să-și facă lucrul mai bine”, a spus Maia Sandu. În context, președintele german a spus că Berlinul va oferi Republicii Moldova un pachet de asistență pentru expertiză în valoare de 10 milioane de euro.

Preşedinţii Republicii Moldova şi Germaniei, Maia Sandu şi Frank-Walter Steinmeier, la Chişunău (29.09.2021)
Imagine: Bernd von Jutrczenka/picture alliance/dpa

În ceea ce privește soluționarea diferendului transnistrean, Frank-Walter Steinmeier, care în 2016 pleda pentru „politica pașilor mici”, a spus că are încredere în viziunea noii puteri de la Chișinău: „Sunt convins că autoritățile de la Chișinău întreprind toți pașii necesari pentru ca diferendul transnistrean să nu se agraveze și să întrevedem o ameliorare a situației”, a spus președintele Steinmeier.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.