Vremuri complicate pentru socialiștii moldoveni

M-am întrebat de multe ori ce e în mintea partidelor rusofile din Basarabia? Chiar nu văd realitatea oribilă din preajma lor, își bagă capul în nisip și pretind că agresiunea lui Putin nu există? Refuzând ceea ce vede și condamnă o lume întreagă, războiul din Ucraina ar trebui să dispară, să se destrame ca o hologramă, iar lucrurile să se așeze după schema mentală a socialiștilor, salvându-le comoditatea, servindu-le interesele.

Problema socialiștilor și comuniștilor nu este orbirea fizică, ci obnubilarea morală, relația defectă cu adevărul. Eclipsa lor morală a devenit de-a dreptul monstruoasă după 24 februarie 2022. Și nici măcar azi, la un an de la declanșarea invaziei lui Putin în Ucraina, ei nu dau semne că ar fi capabili să se schimbe, să evolueze. „Încremenire în proiect”, ar spune Gabriel Liiceanu.

O identitate politică bine conturată  

Înainte de agresiunea lui Putin în Ucraina, socialiștii și comuniștii, cei care alcătuiesc un bloc politic în cadrul actualului Parlament de la Chișinău, puteau să învârtă fără probleme flașneta „relațiilor seculare între poporul moldovenesc și Rusia”. De 9 mai se încolonau conștiincios, cu panglici rusești portocaliu-maro în piept, glorificând armata roșie care a „eliberat” Moldova de „ocupația româno-fascistă” în august 1944, după ce cu patru ani mai devreme, la 28 iunie 1940, o „salvase” de teroarea regimului burghezo-moșieresc.

Socialiștii și comuniștii îi dădeau cu „limba moldovenească”, rupeau harta României Mari în plenul Parlamentului, cereau restabilirea „Moldovei lui Ștefan cel Mare”, subminând integritatea teritorială a României. Sub regimul Voronin-Dodon-Plahotniuc, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău – acolo unde fuseseră proclamate limba română, revenirea la alfabetul latin și independența Republicii Moldova – era profanată de cântece militariste sovietice, interpretate de vedete de la Moscova și de „guriști” locali conformiști, plătiți copios.

În politica externă, comuniștii și socialiștii profesau ideologia „vițelului blând care suge la două vaci”. În viziunea lor, Moldova trebuia să aibă relații echilibrate cu estul și cu vestul sau „să nu fie nici cu unii, nici cu alții”, de fapt să rămână în „zona gri”, controlată de Rusia. S-a mai întâmplat să ceară ei evacuarea armatei rusești din Transnistria, dar fără multă vlagă, dând de înțeles Moscovei că sunt în regulă cu asta: o fac doar pentru a obține niște granturi din occident și ca să îmbrobodească un electorat mai numeros.

Manipulări prin omisiune

Odată cu declanșarea invaziei rusești în Ucraina, partida rusofilă și-a pierdut din aplomb, vechea demagogie nu mai funcționează. Socialiștii sunt cumva într-o postură ingrată. Cu masacrele rusești din țara vecină în fundal, e mai greu să vorbești de „tradiționala prietenie cu Rusia” – ucrainenii n-au fost și ei apropiați de Rusia? Și uite ce-au pățit!... Pe de altă parte, n-ai cum să-ți trădezi „idealurile” de-o viață, și mai ales legăturile cu patronii de la Moscova care ți-au finanțat campaniile electorale, pompându-ți bani prin offshore-uri. Cam îngust spațiu de manevră.

Socialiștii și comuniștii evită să se alieze în proteste de stradă comune cu partidul „Șor” – celălalt pilon al Rusiei. Motivul e simplu: Șor reprezintă însăși chintesența corupției și hoției din Republica Moldova. Lipsiți de orice umbră doctrinară, fugarul Șor și ciracii lui, implicați în furtul miliardului, vehiculează până la absurd retorica populistă, cerând guvernului să plătească integral facturile populației la energie.

Scumpirea vieții în Moldova, cea mai mare inflație din Europa raportată la cele mai mici venituri pe cap de locuitor, e un cal de bătaie electoral, dar de eficiență limitată, întrucât are la bază o manipulare prin omisiune. Socialiștii refuză să condamne războiul din Ucraina, care a generat scumpirile abnorme din ultimul timp, și această eschivă în fața evidenței le afectează demersul. Norocul lor – și ghinionul Moldovei – e că dispun de o masă de manevră relativ stabilă, alegători mult prea inerți și permeabili la minciunile propagandei.

„Asigurări de pace” solicitate victimei, nu agresorului

Totuși, dincolo de opțiuni doctrinare, nu poți să nu sesizezi perfidia Ministerului Apărării de la Moscova, care a amenințat, acum două zile, Chișinăul că: „orice acțiune care reprezintă o amenințare la adresa securității cetățenilor și militarilor ruși din Transnistria va fi considerată, în conformitate cu dreptul internațional, drept un atac împotriva Federației Ruse”. Ce straniu sună din gura generalilor lui Putin trimiterea la dreptul internațional!

Guvernarea de la Chișinău a susținut mereu că pledează pentru rezolvarea conflictului transnistrean eminamente prin dialog, pe cale pașnică. La rândul lor, înalți oficiali de la Kiev au afirmat că nu vor interveni în Transnistria fără acordul Chișinăului și al țărilor din Uniunea Europeană. Socialiștii ar trebui să nu se mai ascundă după deget și să solicite asigurări de pace Rusiei, cea care caută pretexte cu lumânarea pentru a destabiliza Republica Moldova și a răsturna o guvernare legitimă.

Evident că Dodon, Bătrîncea, Greceanîi, Țîrdea și ceilalți nu-i vor cere niciodată lui Putin aceste asigurări. Vor perora în continuare despre „neutralitatea” pe care NU Moscova o subminează, ținându-și trupele în Transnistria, ci occidentul. Își vor acoperi duplicitatea prin recursul la „valorile democrației”, valori distruse în Rusia, și vor aștepta strategic deznodământul războiului, ca să vadă cum să se „poziționeze”. Problema e că socialiștii moldoveni nu sunt un partid național, fie și de stânga. Sunt niște agenți de influență ai unei puteri străine agresoare, nimic mai mult.