1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
CriminalitateRepublica Moldova

Corupția din justiție, ultima miză a jefuitorilor Moldovei

1 februarie 2023

La trei ani de la fuga din țară a oligarhilor Plahotniuc și Șor, introduși în lista de sancțiuni internaționale de SUA și Marea Britanie, justiția din Moldova continuă să ia decizii absurde în dosarele de mare corupție.

https://p.dw.com/p/4MywV
Republica Moldova Vladimir Plahotniuc
Oligarhul fugar PlahotniucImagine: Imago/Le Pictorium/S. Souicix

Dosarele de miliarde în care figurează cei doi fugari sunt tergiversate cu anii, oamenii care au deservit regimul Plahotniuc sunt achitați pe rând de către instanțe, alții neavând nici măcar vreo calitate procesuală. Culmea, procurori care sub regimul Plahotniuc investigau scheme cu prejudicii de zeci de milioane de dolari, provocate statului de către oamenii de încredere ai lui Plahotniuc, sunt astăzi, oficial, avocații acestora după extrădare (cazul Andronachi).

Dosarul privind celebrul „jaf al secolului” de un miliard de dolari bate în continuare pasul pe loc iar noua șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, vorbește despre existența criminalilor în sistemul moldovenesc de justiție.

Nu se poate face justiție cu procurori și judecători corupți

Ea a susținut miercuri o conferință de presă în cadrul căreia a menționat că „acești oameni corupți, care până în ziua de azi se află în sistemul de justiție, sunt cei mai periculoși”. (...) „Prioritatea noastră, în 2023, este să-i scoatem din sistem, pentru că e o situație de urgență. Nu vom putea lupta niciodată cu corupția având în sistem judecători și procurori corupți. Trebuie să-i scoatem din sistem cât mai repede – să-i arestăm, să-i trimitem în judecată, să fie condamnați și trimiși la închisoare”, a menționat Dragalin.

Șefa Procuraturii Anticorupție a chemat populația să se implice în demascarea procurorilor și judecătorilor corupți, dar și a avocaților, care au rol de intermediar în transmiterea mitei. Ea a reamintit că, potrivit legislației moldovenești, persoanele care dau mită și se autodenunță imediat, cooperând cu ancheta, sunt scutite de pedeapsă. În Moldova, coruperea pasivă comisă de judecători și procurori este considerată crimă deosebit de gravă, fiind prevăzute pedepse de la 7 la 15 ani de închisoare cu amendă de la 400.000 la 500.000 de lei moldovenești (echivalentul a 20.000 – 25.000 de euro) și privarea de dreptul de a mai deține funcții publice în următorii 15 ani.

Corupția, scut pentru hoții care au devalizat băncile moldovenești

Corupția din justiție și oamenii montați în sistem în perioada regimului oligarhic condus de Vladimir Plahotniuc este ultima miză a marilor corupți, care au jefuit Moldova din 2014 până în 2019. Dosarele lor sunt tergiversate cu anii din motive absurde, în așteptarea unei configurații politice mai prielnice pentru scoaterea lor de pe rol.

După capitularea politică a regimului Plahotniuc(la limita unei lovituri de stat) în iunie 2019, noua guvernare le-a oferit judecătorilor și procurorilor mai multe șanse de a-și face curățenie în breaslă. Nu s-a întâmplat însă nimic. Mai mult, lucrurile s-au agravat. Mandatul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a expirat și acesta a devenit nefuncțional. Funcția de procuror general este exercitată deja de al doilea interimar după reținerea, arestarea pentru corupție și suspendarea din funcție a procurorului general Alexandr Stoianoglo în mandatul căruia au scăpat de pușcărie și au fugit din țară criminali deja condamnați.

În încercarea de a demonta sistemul bazat pe corupție lăsat de regimul cleptocratic, guvernarea pro-europeană de la Chișinău a declanșat mecanismul de evaluare externă a tuturor judecătorilor și procurorilor din Moldova- proces care a început cu evaluarea candidaților la funcția de membru al CSM. Acest mecanism, de asemenea, întâmpină o rezistență puternică din partea judecătorilor care au emis decizii controversate sau care nu-și pot justifica averea. „Noi tot am crezut că judecătorii își vor schimba abordarea după ce a căzut regimul Plahotniuc. Nu s-a întâmplat asta și nu avem altă soluție decât filtrul evaluării externe. Este o procedură de durată, complicată, dar altă soluție nu există”, susține ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Schimbarea reală va veni peste doi ani

Potrivit lui, noul CSM ar urma să devină funcțional până la începutul lunii aprilie 2023 iar procesul de evaluare externă a tuturor judecătorilor din țară ar urma să dureze încă doi ani, adică până la sfârșitul mandatului actualei guvernări. În paralel, sunt create instumente legislative menite să facă imposibilă corupția politică și finanțarea ilicită a partidelor. De asemenea, vara trecută, Parlamentul a amendat legislația și a permis condamnarea în lipsă și confiscarea averilor dobândite ilicit iar Curtea Constituțională ar urma să ia o decizie în timpul apropiat în privința scoaterii partidului „Șor” în afara legii.

Deși instrumentul condamnării în lipsă este deja aplicabil, judecătorii tergiversează în continuare examinarea dosarelor în privința lui Plahotniuc și Șor. „În privința dosarului privind jaful bancar din 2014 (în care este cercetat Ilan Șor – n.n.), Procuratura Anticorupție a cerut încă în luna august 2022 judecătorilor autorizarea finalizării urmăririi penale și examinarea cauzei în lipsa inculpatului. Abia în luna octombrie, judecătorul de instrucție a acceptat demersul Procuraturii Anticorupție. Acum suntem în luna februarie și încă nu s-a expus Curtea de Apel în privința acestei cereri. De ce? Pentru că sistemul de judecători este așa cum este. El nu a trecut prin evaluarea externă”, susține Sergiu Litvinenco.

Potrivit lui, o sentință definitivă de condamnare a lui Ilan Șor ar complica foarte mult viața acestuia în Israel – acolo unde a fugit după căderea regimului Plahotniuc. „O astfel de sentință ar fi transmisă statului Israel și ar exista două soluții: fie recunoașterea acesteia și ispășirea pedepsei de către Șor acolo, în Israel, fie extrădarea acestuia în Republica Moldova”, a explicat ministrul Litvinenco.

Veronica Dragalin: Este inacceptabil și nu putem merge așa mai departe

Aproximativ același mecanism de tergiversare este aplicat și în privința dosarelor în care este inculpat Vladimir Plahotniuc. Despre soarta acestuia a vorbit miercuri șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin: „Procurorii anticorupție au depus un demers în luna august 2022 ca să putem trimite dosarul în judecată în lipsa lui, așa cum prevede legea votată vara trecută de Parlament. Suntem în luna februarie și nu avem o decizie în legătură cu acest demers al Procuraturii din luna august. Dar acesta este doar un pas în procesul foarte lung de judecată. Și noi am pierdut deja șase luni fără să putem trimite dosarul Plahotniuc în judecată. Decizia ține de judecători. Noi tot am vrea să înțelegem de ce durează atât de mult emiterea unei decizii judiciare de examinare a dosarului în lipsa inculpatului. Nu este OK când urmărirea penală durează trei luni iar examinarea unui demers în judecată șase luni fără rezultat. Așa ceva nu este acceptabil și nu putem merge așa mai departe, pentru că noi trebuie să ajungem la condamnări finale, la confiscări de milioane de euro și dolari în beneficiul bugetului statului și al cetățenilor”, a spus Veronica Dragalin.

Oamenii de încredere ai lui Plahotniuc, achitați pe bandă rulantă

Recent, justiția din Moldova a achitat foștii deputați comuniști suspectați că ar fi făcut parte din „tranzacția cu deputați” din 2015. Atunci, 14 deputați comuniști au părăsit fracțiunea și partidul condus de Vladimir Voronin iar ulterior au fost absorbiți de Partidul Democrat, ajutându-l astfel pe Plahotniuc să-și subordoneze o majoritate parlamentară cu ajutorul căreia, treptat, a capturat majoritatea instituțiilor statului. După ce Plahotniuc a eșuat politic, unii din cei 14 ex-comuniști s-au refugiat din PDM în partidul „Șor”.

Tot zilele acestea au fost achitați și alți indivizi din anturajul lui Plahotniuc, care figurau în dosare grele de mare corupție și spălare de bani. Între aceștia și unul dintre finii de cununie ai lui Plahotniuc, dar și un fost viceguvernator care figura într-un alt celebru dosar „Laundromat”. Alții au fost scoși din arest preventiv în izolator și plasați, deocamdată, în arest de lux la domiciliu.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.