Moria nu are voie să se perpetueze

Centrul de refugiați Moria de pe insula Lesbos nu mai există. Tabăra, pe care refugiații, organizațiile de ajutorare, activiștii și presa de pe tot continentul au descris-o drept ”rușinea Europei” și ”iadul pe pământ”, a fost mistuită de flăcări în urmă cu două săptămâni.

Dacă, odată cu acest incendiu, s-ar fi rezolvat și problema de fond în materie de refugiați, sfârșitul taberei Moria ar fi fost într-adevăr o veste bună, care ar fi încheiat unui capitol negru din istoria greacă și europeană.

Numai că în ultimele zile pe insulă a apărut o nouă tabără. În Kara Tepe sunt cazate peste 10.000 de persoane provenind din Moria, noul stabiliment devenind la rândul său cea mai mare tabără de refugiați din Europa. Să ne amintim că Moria a fost inițial concepută pentru cazarea unui număr de circa 3000 de persoane. În scurtă vreme, noua tabără va semăna probabil cu vechiul centru. 

Incendiul de la Moria și distrugerea totală a acestei așezări nu a dus la o schimbare din temelii a politicii faţă de refugiați. Şi nici preluarea de către Germania a 1.553 de refugiați din insulele din Marea Egee.

Noua tabără Kara Tepe, înființată între altele cu ajutorul ONU și declarată în mod expres drept ”soluție interimară”, va fi urmată într-un viitor nu prea îndepărtat de o altă tabără pe Lesbos, care va fi ridicată poate chiar unde se aflase Moria. Iar dacă nu acolo, atunci cu siguranță pe altă insulă din Grecia sau în altă parte, pe tărâm european.

Problema așa-numitei politici privind refugiații rămâne aceeași: încercarea de a reglementa drepturile omului prin metode tehnice-administrative. Or, tocmai această birocratizare a crizei refugiaților are consecințe catastrofale, sub aspectul  condițiilor de viață și a drepturilor omului, pentru refugiații care au ajuns la Moria și pe celelalte insule grecești.

Refugiații vor continua să vină

În același timp știm că războaiele și crizele cronice din Orientul Mijlociu, din Asia și Africa vor continua să declanșeze mișcări migratorii puternice. Oamenii care caută condiții de viață mai bune vor porni la drum în barci de cauciuc sau în adevărate epave pentru a traversa Marea Mediterană. Și vor naufragia în condiții inumane la frontierele externe ale UE.

Această situație este aproape inevitabilă. Oameni disperați care sunt gata să facă tot ce le stă în putință pentru a avea un viitor mai bun vor exista întotdeauna. Istoria Europei ne stă mărturie în acest sens. 

UE declamă că trebuie găsită cât mai curând o ”soluție europeană” la mizeria refugiaților. Însă această linie comună nici măcar nu este conturată și nimeni la nivel politic nu crede serios în ea. De aceea acești oameni politici nu conving pe nimeni. Noţiuni precum ”solidaritate” și ”drepturile omului” au ajuns doar vorbe goale pentru clasa politică europeană. Cetățenii - în special tinerii - simt acest lucru. Cu greu pot fi păcăliți.

Trădarea moștenirii istorice a Europei

Europa a pornit, conștient sau nu, pe drumul izolării, a descurajării și fricii față de ”ceilalți”, pierzându-și astfel esența. Își uită propria istorie, moștenirea istorică: laturile sale întunecate, dar și Iluminismul, revoluțiile, luptele sale îndelungate pentru libertate, drepturile omului și statul de drept.

Noi, generațiile mai tinere, ne-am născut în vremuri în care toate acestea sunt percepute drept ceva firesc. Însă aceste lucruri nu sunt deloc de la sine înțelese. Inclusiv în problema refugiaților trebuie să alegem, fiecare dintre noi, calea mai dificilă: respectarea libertății, a drepturilor omului și a statului de drept. Și nu trebuie să uităm că orice abatere de la acest drum dificil ar putea duce rapid la o nouă ”rușine pentru Europa”.