Lesbos, final de drum pentru visul libertății

”Speranță am avut, dar s-a pierdut. Am crezut că acum guvernul ne va duce la Atena”, spune Muhammad Sator Massi. Tânărul de 19 ani, ce poartă un tricou de culoare roșie, stă singur pe o bordură încinsă de soarele dogoritor, fixându-și privirea în pământ. 

La mică distanță de el, angajații serviciului de salubritate local ridică saci după saci de gunoaie, încercând să elimine urmele tumultoasei săptămâni trecute. Șoseaua care duce din capitala Mytilene - cel mai mare oraș de pe insula Lesbos - către fosta tabără de refugiați Moria mustește de sticle de plastic, ambalaje și rămășițe de adăposturi temporare. Tufișurile sunt pline de gunoaie. Marea este la doar câțiva pași, dar nu poate acoperi mirosurile pestilențiale. 

Muhammad a fugit din Afganistan și a ajuns pe Lesbos împreună cu familia mătușii sale, cu soțul acesteia și cei șase copii ai lor. Sunt aici de nouă luni. Un interval de timp istovitor, care l-a marcat profund, spune Muhammad. După incendiul de săptămâna trecută, el și ceilalți locuitori ai taberei s-au îndreptat spre capitală.

Au fost însă opriți de forțele de ordine, care au înconjurat întregul segment de drum. Muhammad și familia lui au fost obligați să doarmă sub cerul liber, uneori chiar pe caldarâm, peste cartoane. În astfel de condiții au dus-o mai bine de o săptămână. Apoi, poliția a început să evacueze, secțiune cu secțiune, salbatica tabără improvizată. În această dimineață au ajuns la cortul lui Muhammad. Familia tocmai terminase de mâncat, spune el. Un polițist i-a aruncat lucrurile și, răstindu-se, a început să dezmembreze adăpostul improvizat. 

Condiții discutabile în noul centru de primire a migranților

Între timp a fost organizată o tabără nouă: Kara Tepe. ”Ne forțează să mergem în noul stabiliment. Nu avem alternativă. Nu cred că va fi mai bine decât la Moria, iar situația se va repeta”, avertizează Muhammad.

Perspectiva lui Muhammad asupra situației este împărtășită de majoritatea migranților ce trăiesc aici și care se tem că atmosfera și condițiile de trai ce vor domni în noul centru, vor fi la fel de insuportabile, ba chiar mai dificile decât la Moria: un spațiu închis în care mii de oameni trăiau fără a avea la dispoziție suficiente dușuri și toalete, ori îngrijire medicală, și unde violențele se manifestau la tot pasul.  Un purtător de cuvânt al ministerului grec al migrației afirmă că în noul centrul Kara Tepe condițiile de cazare sunt bune.

Există toalete, apă curentă și electricitate, iar în prezent se lucrează chiar la extinderea capacităților. Migranții cazați deja în noua tabără contrazic guvernul de la Atena. Potrivit lor, la Kara Tepe nu ar exista suficiente toalete, saltele sau pături în corturile mari și albe ridicate de ONU și Crucea Roșie. Mai mult, mâncare se oferă o singură dată pe zi. 

Tabăra a fost înființată într-un timp foarte scurt pe un fost teren de instructaj aparținând armatei, fiind probabil contaminat cu poluanți și muniție. De altfel, chiar în timpul lucrărilor de construcție au putut fi observați soldați cercetând zona din jurul corturilor cu detectoare de metale. Purtătorul de cuvânt al ministerului explică însă că ”siguranța este deplină”. 

Cea mai mare problemă pentru refugiații precum Mohamed este că nu știu dacă vor putea părăsi tabăra mai târziu. Autoritățile elene au ordonat mai întâi punerea în carantină a oamenilor, după ce cele peste 200 de cazuri de coronavirus înregistrate în ultimele zile. După două săptămâni, rezidenților ar trebui să li se permită să părăsească tabăra în timpul zilei, dar acest lucru nu este sigur, iar incertitudinea îl chinuie și pe Mohamed.

”Am venit aici pentru a căuta protecție, nu pentru a fi prizonieri. Suntem de mai bine de un an pe Lesbos, la Moria. Nu aș mai putea rezista în acest fel”, spune el.

Viață pierdută

Muhammad se ridică încet cu intenția de a o lua pe stradă în jos, până la familia mătușii sale, pentru a se putea înregistra cu toții în noua tabără. Pare obosit și descumpănit. Strada din jurul lui este aproape pustie. În afară de personalul firmei de salubritate, puțini oameni mai trec pe aici. O familie din Afganistan încărcată cu pungi de plastic, un tânăr din Congo cărând cu el un cort vechi și murdar. Muhammad se îndreaptă în aceeași direcție cu ei, spre Kara Tepe. 

Fumează o țigară. ”Nu am mai făcut asta până acum, eram atletic, evitam oamenii care fumează. Acum fumatul mă calmează”, spune el, adăugând că s-a schimbat foarte mult de-a lungul anilor. Din punct de vedere mental, adolescența este la sfârșit. ”Ne pierdem viața aici. Nu simțim că suntem în viață”, se plânge Muhammad, privind cum trece pe lângă el un autobuz al forțelor de poliție.

Din punct de vedere economic i-a mers bine în Afganistan, relatează el. Tatăl său este membru al consiliului regional din provincia Vardak și conduce o companie de apă. Familia avea bani, dar nu avea siguranță. Odată, în timp ce întorcea de la școală, a fost oprit de o mașină. Bărbații din autovehicul au spus că sunt prieteni cu tatăl său și i-au cerut să urce. Când a refuzat, au încercat să-l tragă cu forța în automobil. A putut să scape din mâinilor și s-o rupă la fugă. 

”Când pleci la școală, nu poți fi sigur că te întorci acasă viu”, spune Muhammad. A hotărât să plece în Europa alături de mătușa sa. A renunțat la speranța de a începe o viață nouă, eventual în Germania. Dorința lui era să învețe limba, să studieze medicina și să joace fotbal, marea sa pasiune.

Mătușa și unchiul lui Mohamed sunt și ei îngrijorați că situația de la Kara Tepe s-ar putea înrăutăți mai mult decât la Moria. Mai bine să te trimită acasă decât să te bage acolo, cred ei. Între timp, Muhammad a ajuns în noua tabără. La marginea drumului, grupuri de bărbați așteaptă la umbra tufișurilor joase. Se acordă prioritate la intrare familiilor. Este înghesuială. Poliția, echipată cu costume de protecție și măști dotate cu filtre, păstrează distanța. Fiecare este înregistrat și testat pentru coronavirus.

Când familia sa a spus că expulzarea în Afganistan ar fi de preferat ”închisorii” de pe Lesbos, Muhammad n-a scos un cuvânt. Acum, însă, nu mai are opțiuni. Își privește mătușa aflată la coadă, mai în față. Încet, cu capul plecat, Muhammad își face loc printre celelalte familii și se face nevăzut în mulțime.