Opinie: Merge Klaus Iohannis până la capăt în cursa NATO?

Spre deosebire de liderii de la Budapesta, care îi reamintesc frecvent lui Rutte de ce nu va primi votul Ungariei, președintele Klaus Iohannis nu vorbește încă despre trecut sau despre calea prin care se poate ajunge la o înțelegere între trecut și viitor. Premierul ungar Viktor Orban i-a amintit chiar zilele acestea liderului olandez că a exprimat „opinii problematice”: „pe de o parte, Mark Rutte a spus că Ungaria ar trebui să părăsească Uniunea Europeană și pe de altă parte că trebuie să fim puși în genunchi. Aceasta nu este cea mai bună modalitate de a ne câștiga sprijinul”. Referința era la o declarație a premierului olandez făcută în 2021 pe fondul disputei dintre Bruxelles și Budapesta legată de legea maghiară care interzicea referirile la homosexualitate în școli.

România și Bulgaria au însă motive mai mari de revanșă. Ecuația internațională se pune din nou în acești termeni: cine ce câștigă, ce pierde și care sunt motivele de revanșă sau de susținere. Pentru statele din Flancul Estic al NATO, nu e exclusă o poziție revanșardă. România mizează pe această tendință de a nu-l ierta pe Rutte pentru piedicile puse Bucureștiului în lupta sa de un deceniu și jumătate pentru Schengen. Pe vremea lui Băsescu, lupta a coborât în stradă, iar tirurile cu flori olandeze au fost lăsate să aștepte la graniță, până la ofilirea mărfurilor. Acum, bătălia a urcat în sala care decide următorul secretar general al NATO. E un pas mare, dar ce câștigă România? Polonia și Slovacia s-au arătat reticente față de Rutte încă de la intrarea lui în cursă, iar Turcia și-a negociat separat cu Olanda propriile interese, ceea ce nu înseamnă că nu ar vrea să se răzbune pentru restricțiile de ani de zile impuse de olandezi turcilor privind vânzările de arme către Ankara, pe motiv că Turcia a invadat nordul Siriei. În plus, Ankara mai vrea asigurări că va fi inclusă în discuțiile NATO-UE unde se decid exporturile echipamentelor militare.

La începutul lunii mai, președintele Klaus Iohannis a fost primit de Joe Biden la Casa Albă și printre altele cei doi au discutat și despre șefia NATO. Președintele american i-ar fi sugerat să se retragă, potrivit unor surse diplomatice, dar Klaus Iohannis a refuzat și a admis după întrevederea de la Washington că există riscul să nu fie consens la summit-ul NATO care decide cine va conduce Alianța în următorii patru ani. Din punctul de vedere al șefului statului român „este foarte bine să existe doi candidați care sunt considerați acceptabili amândoi, pentru că o organizație puternică are nevoie și de competiții puternice”.

Astăzi și mâine, miniștrii de Externe ai statelor membre NATO se întâlnesc la Praga pentru a pregăti summit-ul aniversar al Alianței, din iulie, de la Washington, unde vor continua să negocieze și acest aspect. Nu e pentru prima dată, la 75 de ani de la înființare, când NATO e nevoită să se pregătească de război, dar e pentru prima dată când într-o situație delicată are o competiție internă de acest fel. Din luna martie, de când și-a anunțat candidatura, Klaus Iohannis a reușit să aibă doar sprijinul ferm al Ungariei, adică un stat din cele 32 de țări membre. În afară de Slovacia, toate celelalte au fost convinse să meargă pe mâna lui Rutte, mai mult de dragul consensului, decât din simpatie pentru premierul olandez. Politico citează doi diplomați europeni care susțin că președintele Iohannis ar fi ajuns la o înţelegere cu aliaţii cheie pentru a renunţa la cursa pentru șefia NATO cu o lună înainte de marele summit NATO de la Washington. Palatul Cotroceni nu a confirmat deocamdată această informație. Toate opțiunile sunt încă pe masă, dar nu e deloc clar că președintele român va renunța la joc în schimbul unui portofoliul important la vârful Uniunii Europene.

Ambasadoarea americană la NATO, Julianne Smith crede că până la summitul liderilor Alianței din 9-11 iulie va exista un consens pentru viitorul secretar general NATO. Totuși, dacă Ungaria și România își păstrează pozițiile, Rutte va trebui să se retragă, deși are în spate majoritatea. Bucureștiul mizează încă pe nemulțumirea esticilor în privința lui Rutte și pe discuțiile care vor revela din nou această neîncredere în premierul olandez. În același timp, există posibilitatea ca România să accepte o funcție mare la nivelul UE în schimbul retragerii lui Iohannis din cursă, ceea ce nu e suficient, fiindcă e nevoie și ca Ungaria să fie convinsă și să primească ceva în schimb. Iar în calcule mai e și Slovacia în acest bloc al opozanților.

Această competiție din interiorul NATO scoate din nou în evidență falia Est-Vest. Jocul lui Klaus Iohannis pune în valoare România, care se revoltă pentru prima dată în câmpul atlantist. Dar e în folosul Bucureștiului această revoltă? E bine pentru România să se asocieze cu Ungaria pentru această miză? Folosește Rusiei această discordie din NATO? Viktor Orban, aliatul lui Vladimir Putin face gratuit dansul cu Iohannis? Oare președintele român are răspunsuri la aceste întrebări?