Navalnîi și Ucraina pe moarte

Pe Navalnîi îl doare spatele de săptămâni în șir. Și piciorul îi amorțise, după ce a fost torturat într-una din cele mai dure colonii penitenciare rusești, în care, după ce s-a repatriat în urma încercării asasinării lui cu Noviciok, regimul Putin l-a vârât, probabil spre a fi exterminat. Intrat în greva foamei spre a determina lagărul să respecte legea și să-i dea acces la o îngrijire medicală adecvată, Navalnîi a slăbit nu mai puțin de 15 kilograme. Cu acest tablou medical, stopul cardiac ar putea surveni, spun experții, oricând.

Chiar și azi sau mâine. SUA și UE au reacționat. Americanii au amenințat Rusia, pentru cazul morții lui Navalnîi, cu imprecise consecințe. Iar UE a cerut iar eliberarea deținutului de conștiință pe care președintele Rusiei vrea demult să-l vadă sub pământ. Dar UE nu și-a asumat propunerea de bun simț a Franței, de a se adopta noi sancțiuni împotriva Moscovei.

În pericol nu e doar Navalnîi. Sau doar Ucraina

Uciderea în pușcărie a eroului rus nu e, în context, singura grijă a vestului. Care agită și refuză spectrul unor noi sancțiuni și din pricina alarmei declanșate pretutindeni de masarea la frontierele ucrainiene, într-o manieră fără precedent de la invazia în Ucraina, din 2014 încoace, de trupe, de tancuri și mai ales de nave de război rusești. La Marea Neagră, statele NATO, România și Bulgaria, dacă nu și Turcia, care întreține relații speciale cu Moscova, își văd ca atare țările și apele teritoriale tot mai expuse, mai vulnerabile și mai amenințate.

În reacție, America lui Biden hotărâse, inițial, să trimită două nave militare la Marea Neagră. Apoi, șovăielnicul președinte ale SUA a stat de vorbă cu șefa guvernului berlinez Angela Merkel. Care e mereu foarte atentă să nu-l provoace pe țarul rus. Și să nu pericliteze aproape unanim condamnatul proiect germano-rus al gazoductului Nord Stream II.

Nu sunt clare toate detaliile acestei convorbiri telefonice încheiate cu apelul comun al deescaladării și retragerii trupelor rusești masate la frontiera cu Ucraina ca o ”provocare”, după cum o caracterizase anterior lucida șefă a ministerului german al apărării Kramp-Karrenbauer. Care a respins pretenția rusă că militarii concentrați la frontieră ar efectua, chipurile, ”manevre” și ”antrenamente de luptă”, de vreme ce există reguli internaționale clare de derulare a unor astfel de exerciții, care furnizează ”încredere și transparență”. Cert e că, după discuția dintre Biden și Merkel, SUA și-au revocat decizia navală. Distrugătoarelor americane li s-a ordonat de la Pentagon volta și renunțarea la călătoria lor. Semn că măcar la Londra s-a înțeles ce devastator semnal al împăciuitorismului și lașității transmite această revocare, s-a anunțat expedierea în regiune a altor două vase. De această dată britanice.

Ce ar mai ajuta

Ar fi ”timpul să i se țină piept lui Putin”, opina recent săptămânalul german Die Zeit. Ar fi. Ar fi fost încă de-acum două decenii. Și cu atât mai mult după invadarea Ucrainei și anexarea ilegală a unor părți din teritoriul statului ucrainean. Dar ce anume ar ajuta?

Livrarea de ajutoare militare consistente și includerea grabnică a Ucrainei în NATO. Precum și sancțiuni noi, dacă ar fi dureroase și periculoase pentru supraviețuirea regimului de la Kremlin. Care fie nu realizează că decesul lui Navalnîi ar confirma spectaculos verdictul lui Biden despre fostul șef al KGB, Putin: ”un asasin fără suflet”, fie îl testează, cu succes, pe președintele american.

Țarul mafiot calculează că, speriat de înfrângerile militare în confruntările cu Rusia ultimelor două veacuri, vestul nu îndrăznește să i se opună, tupeul maxim afișat insolent fiind atuul de macho menit a-i masca lui Putin crescânda slăbiciune internă, devoalată de enorma popularitate a campaniei anticorupție a lui Navalnîi. Or, are perfectă dreptate Ben Hodges, fostul comandant al Armatei SUA din Europa, care, în ecou la criza din Ucraina, a reliefat că “trebuie să punem Marea Neagră în mijlocul hărții”.

Ce-ar însemna și ar putea isca uciderea eroului

Or, moartea lui Navalnîi, întru împiedicarea căreia avertismentele vagi îmi par tardive și insuficiente, ar putea declanșa o dinamică fatală, pe care nimeni n-ar mai putea-o controla. Căci Navalnîi a știut să se manifeste astfel, încât să încorporeze realmente ultimele speranțe de normalizare și democratizare ale unui număr impresionant de ruși. Încât decesul său ar putea fi scânteia care să iște un incendiu de proporții realmente revoluționare.

Exemplul său, prea puțin înțeles de mulți pragmatici, care nu pricep în ruptul capului de ce s-a întors Navalnîi în Rusia, expunându-se unei noi tentative de asasinat, demonstrează cât de ușor ne putem rătăci, amăgi, sminti. Se înșela autorul imnului german, potrivit căruia, ”cei mai mari dușmani ai libertății sunt ”sclavii fericiți”.

În fapt, inamicii săi principali sunt aliații unei monstruoase coaliții. Fac parte din ea, alături de robii satisfăcuți, stăpânii lor, partenerii lor de afaceri și extremiștii care li se alătură din lașitate și ură de sine, voind anihilarea lor proprie, a libertății care le evidențiază nimicnicia și a civilizației statelor de drept.

Cine îi poate împiedica pe acești oameni s-o ucidă? Și cum? Le stau împotrivă acei oameni de caracter care se ridică în contra măsurilor liberticide, indiferent cine e tiranul și ce riscuri își asumă adversarii lui. Eroismul eliberator lansează un semnal care galvanizează mulțimile și poate ca atare duce, în circumstanțe favorabile, la demolarea unei tiranii.

După mai bine de două nefericite decenii de sângeros și dezumanizant putinism, un sistem din ce în ce mai periculos pentru întreaga lume, nu doar pentru ucrainieni și, în primă și ultimă instanță pentru ruși, s-a ridicat Navalnîi să lanseze acest semnal. Pentru că demersul lui extraordinar de curajos s-a dovedit uimitor de puternic și de popular, viața lui e din nou în mare pericol.

Primejdia e potențată de faptul că prea puțini lideri apuseni pot înțelege integral resorturile eroismului și ale confruntării Putin-Navalnîi, ca una necruțătoare, despre prețul libertății unei națiuni și al tiraniei unui om, crezând, vai, că l-ar mai putea domoli prin concesii pe țar, de parcă n-ar alimenta crocodilul care se pregătește să-i devoreze pe toți.