Deținutul de conștiință Navalnîi și conștiința lumii libere

În Myanmar, tirania militară ucide zilnic protestatari pașnici. A omorât până acum cu sutele. E mare pericolul destabilizării întregului spațiu al Asiei de Sud-Est. Dar Consiliul de Securitate ONU e paralizat. N-ar putea reacționa chiar dacă ar vrea. Îl blochează eficient dreptul de veto al unor regimuri totalitare sau dictatoriale precum China comunistă și Rusia lui Putin. Iar Kremlinul, care controlează prin FSB, serviciile sale secrete postkaghebiste, tot ce mișcă în această țară tocmai îl ucide cu zile, după gratii, pe Alexei Navalnîi.  

Torturarea ”curată” a lui Navalnîi

Principalul opozant al dictatorului rus a intrat în greva foamei. Reclus în colonia penitenciară în care e torturat, Alexei Navalnîi, curajosul deținut de conștiință al Rusiei lui Putin, acuză puternice dureri de spate și de picior. Navalnîi cere regimului de la Moscova să respecte legea și să-i permită, prin urmare, să fie tratat de medicul pentru care optează el, nu torționarii. Cei din urmă se rezumă să-i ofere  câte un ibuprofen, analgezicul fiindu-i acordat cu îndoielnica mărinimie cu care li se aruncă și câinilor din când în când câte un oscior.

În răstimp, disidentul rus e schingiuit prin ceea ce eufemistic se numește ”tortură curată”. E o formă de maltratare care nu lasă urme pe corp, nefiind însă mai puțun sălbatică decât alte forme de cazne medievale înfricoșătoare. 

Între metodele cele mai eficiente de a sparge o personalitate, de a o stâlci psihic și a o schimonosi sufletește figurează, la loc de frunte, privarea de somn. Ciracii din colonia penitenciară ai regimului Putin sunt acuzați că îl trezesc sistematic pe Navalnîi, noaptea, din oră în oră, chipurile ca să-l controleze pe deținut. Deloc de mirare că, spre a se proteja, opozantul, în vârstă de 44 de ani, a început o grevă a foamei.  

Lumea largă și tăria ei de ureche

Dar îi auzim oare strigătul de luptă și de durere, în vest? Le percepem oare pe ale celor arestați samavolnic, pentru că au ieșit în stradă, în Rusia, ca să protesteze contra samavolniciei arestării și condamnării lui Navalnîi în repetate procese-spectacol, nu mai puțin înscenate și trucate decât faimoasele piese de teatru judiciare intentate spre deliciul lui Stalin? Nu suntem prea departe ca să auzim ecoul vaietelor victimelor lui Putin? 

Nu ne asurzesc dezmințirile prea puțin convingătoare ale regimului rus, pretinzând că l-ar trata corect pe deținut, omul care a supraviețuit în Rusia unui atentat cu arma de distrugere în masă Noviciok? N-am obosit prea rău după un an de pandemie, după monumentale nerozii și inadecvări, cu efecte catastrofale greu de estimat, cum ar fi birocrația care a întârziat procurarea de vaccinuri, cum e închiderea prea îndelungată a școlilor, cum e punerea pe butuci a unor branșe economice întregi în lockdownuri prost gestionate și mult mai prost gândite? 

Nu ne mută mințile din loc revărsările de ură violentă din shitstorm-urile din rețelele de socializare? Nu ne-a smintit oare, definitiv, corectitudinea politică, determinându-ne să tragem cu toate armele din dotare în false ținte, toate maximum de ”progresiste”?

Reacția vestului și prețul ei

Ar fi util să ne dezmeticim și să-nțelegem că represiunea exercitată de tiraniile răsăritene nu se petrece undeva departe, astfel încât nu prea are treabă cu noi. Are loc pe un glob care a devenit un sat. Ne privește deci îndeaproape, atât personal cât și colectiv, atât direct cât și indirect. Libertatea e indivizibilă. 

E imperativ, deci, să ne asumăm nu doar răspunderea de a vedea și auzi ce se petrece în realitate, într-un cătun în care, dacă ne tot astupăm urechile, riscăm să suportăm prigoana și noi, ci și să reacționăm eficient la crime, astfel încât să nu mai fie răsplătite, ci să li se poată pune capăt. 

E salutar, prin urmare, că Departamentul de Stat american a admis, cel puțin, prin vocea purtătorului său de cuvânt, realitatea faptului că ”Navalnîi”, după cum a spus textual Ned Price, reluat de BBC, e ”deținut politic”. Și că ”Statele Unite vor căuta să ceară socoteală responsabililor ruși vinovați pentru atentatul asupra vieții lui și pentru represiunea la care sunt supuși susținătorii lui pașnici care au ieșit în stradă”. 

E bine, totodată, că diplomația americană mai promite ”să continue să-l sprijine pe Navalnîi și să ceară eliberarea lui”. Dar după 21 de ani de tiranie și crime putiniste, observatorii lucizi ar avea motive să fie sătui până peste cap de vorbe meșteșugite. Și să vrea să vadă și de la americani și de la europeni fapte. De pildă, o înăsprire și extindere sensibilă a sancțiunilor impuse țarului și mafiotei oligarhii ruse, în frunte cu nașul kaghebist. De pildă, sancțiuni de amploare în contra dictaturii militare birmane. 

Nu de alta, dar apeluri incandescente la conștiința lumii libere au lansat în van, de mai bine de un deceniu, dacă nu de două, prea mulți credibili analiști locali ai fenomenului rusesc, victimizați și morți, ca Nemțov, sau încă vii, fiindcă au plecat, ca Gary Kasparov și Mihail Hodorkovski. 

În ciuda lor, Germania a continuat, iresponsabil, să urmărească transpunerea proiectului Nord Stream II, iar SUA să fie ispitită să continue să adopte, ca sub Barack Obama, poziția echer față de tiranicii dușmani ai Americii. 

Fie că realizăm consecința nepăsării și inadecvării noastre față de dictaturi, fie că nu, ar trebui să fie clar că nescultarea avertismentelor lor a avut, are și ar mai putea avea un preț piperat. Unul, de a cărui natură aparține să crească necontenit.