Multe întrebări fără răspuns

În jurul clădirii administrației portului din Kalamata nu a mai rămas nimeni. După naufragiul din largul coastei orașului aflat în sudul Greciei, din urmă cu o săptămână, sute de oameni din diverse țări europene veniseră aici să-și caute rudele sau prietenii. Chiar dacă operațiunile de salvare continuă, speranța de a găsi supraviețuitori a cam dispărut.

Într-o cafenea de lângă autoritatea portuară, un sirian în vârstă de patruzeci de ani scoate niște acte dintr-o servietă - copii ale cărții de identitate a nepotului său de 16 ani. Bărbatul spune, cu un ușor accent bavarez, că locuiește în Germania de mulți ani. Despre nepot „am avut ultima dată contact acum trei săptămâni. Am aflat de pe Facebook că se afla pe navă”.

A întrebat în fiecare zi la autoritatea portuară despre nepot și despre un prieten cu care acesta călătorea. Numele celor doi nu apar însă nici la spital, unde unii dintre cei 104 supraviețuitori primesc îngrijiri medicale, nici pe listele celor care au fost deja transferați într-o tabără de lângă Atena. De fapt, spitalul nu i-a dat nicio informație. „Au spus că este vorba despre protecția datelor", spune sirianul.

„Lumea doar se uită!”

În noaptea de marți (20 iunie 2023), paza de coastă a mai găsit trei cadavre în apă. În total, până acum a fost confirmată o cifră: 81 de persoane și-au pierdut viața. Aflarea identității acestora este încă în lucru. Autoritățile elene au început să preleveze probe de ADN de la rude.

Sirianul din cafeneaua de lângă autoritatea portuară nu știe dacă printre cei care au murit este și nepotul său. Nici astăzi nu va putea să-i trimită surorii sale din Siria nicio veste despre fiul ei. Între timp trebuie să zboare înapoi în Germania. nu mai poate lipsi de la muncă. Ar fi fost bucuros să-și ajute nepotul să înceapă o viață mai bună.

Chiar dacă presa din Occident de abia mai dă vreo importanță știrilor din Siria, situația de acolo este încă dificilă. „Oamenii s-au săturat de război și de haos politic. Tinerii vor să plece din țară pentru a se realiza în viață”. Întrebat cine ar fi putut purta vina pentru accident, sirianul crede că „toți suntem responsabili”. De atâția ani nu a fost găsită nicio soluție, nici pentru sirieni, nici pentru alți mulți oameni care speră să găsească protecție internațională în Europa și își riscă viața pentru asta: „Atâția morți și lumea doar se uită”.

Supraviețuitori în spatele sârmei ghimpate

La o jumătate de oră nord de Atena se află Malakasa 2, un centru de înregistrare și identificare a solicitanților de azil finanțat de Uniunea Europeană și gestionat deGrecia. Majoritatea supraviețuitorilor naufragiului și-au găsit adăpost aici, în dosul sârmei ghimpate și al turnichetelor electronice păzite cu vigilență de serviciul de securitate. Câțiva jurnaliști se înghesuie la gard să vorbească cu supraviețuitorii.

Potrivit Ministerului grec al Migrației, procesul de înregistrare evoluează rapid. Până miercuri seara (21.06.2023), 41 de bărbați ar fi putut fost deja înregistrați și ar fi putut părăsi tabăra, cu condiția să nu vrea să vorbească cu presa, explică Manos Logothetis, reprezentant al autorității. Sfatul dat refugiaților ar avea doar scopul de a-i proteja - dar, adaugă oficialul, decizia rămâne la latitudinea celor afectați. Din scurtele conversații pe care DW a putut să le aibă cu refugiații reiese că acestora li s-a interzis să părăsească tabăra; în plus, se tem că un eventual contact cu jurnaliştii s-ar putea răsfrânge asupra cererii lor de azil.

Mărturii care inflamează

Pe rețelele de socializare a circulat zilele trecute un videoclip în care doi bărbați pakistanezi aduc, prin gardul taberei, acuzații grave pazei de coastă grecești. Aceasta ar fi încercat să remorcheze barca și astfel s-ar fi produs naufragiul. Afirmațiile au inflamat opinia publică.

Un supraviețuitor sirian de origine kurdă aflat în lagăr, cu care DW a discutat telefonic prin intermediul unui translator, confirmă relatarea celor doi pakistanezi: „Am fost trași de o altă navă și atunci ne-au răsturnat”. Nu a știut să spună exact ce navă era aceea iar Garda elenă de Coastă respinge acuzațiile. Ar fi vrut doar să ajute și au încercat să securizeze barca cu o frânghie, pe care însă oamenii au aruncat-o în apă, conform versiunii oficiale. Ministerul Marinei, care este responsabil de Garda de Coastă, a respins o cerere de interviu din partea DW și s-a limitat să precizeze că tot ce are de transmis o face prin comunicate de presă.

Acuzații la adresa instituțiilor din Grecia și UE

Duminica trecută (18.06.2023) BBC a publicat o anchetă care ridică alte întrebări. Folosind date ale unui site web care urmărește mișcarea navelor, autorii raportului au tras concluzia că barca în care se aflau refugiații abia se mișcase în cele șapte ore dinaintea dezastrului. Această observație contravine informațiilor transmise de paza de coastă grecească, care relevă că barca se afla pe un curs constant spre Italia. Se pune și întrebarea de ce nu există o documentare video a incidentului, deși ambarcațiunea oficială este echipată cu camere.

Paza de coastă din Grecia a fost în mod repetat acuzată că întreprinde manevre care pun bărcile cu migranți în imposibilitatea de mai naviga, pentru a le ține departe de țărm și, implicit, de accesul la sistemul european de azil. Multe dintre aceste cazuri sunt documentate, inclusiv video. Cu toate acestea, Atena insistă că respectă legea – chiar și în cazul accidentului de săptămâna trecută.

Parchetul grec a demarat o anchetă în acest sens. Chloe Powers, de la Border Violence Monitoring Network, organizație neguvernamentală care a documentat de mulți ani încălcările drepturilor omului la frontierele externe ale UE din Grecia, avertizează însă că toate investigațiile anterioare s-au dovedit favorabile pazei elene de coastă. Powers crede că Guvernul de la Atena are prea puțin interes să facă lumină în acest caz și consideră greșită concentrarea autorităților elene asupra celor nouă egipteni ținuți în custodie la Kalamata sub suspiciunea de contrabandă de persoane. În acest fel, migrația în sine ar fi criminalizată când, este de părere oengista, accidentul este mai degrabă efectul unei politici de descurajare a UE față de solicitanții de azil.