Lesbos și refugiații
14 septembrie 2020"În niciun caz nu vreau în noul adăpost. Vreau să plec de pe Lesbos," spune Reza. Tânărul afgan vorbește bine engleza. La fel ca mii de alți refugiați, el rămâne pe drumul de coastă dintre capitala insulei, Mytilini, și micul sat Panagiouda, așezat pitoresc într-un golf, în jurul căruia se află numeroase cafenele și restaurante. De cealaltă parte a golfului se vede o înșiruire de corturi. Pe fostul loc de antrenament al armatei, guvernul elen ridică de sâmbătă un nou adăpost temporar pentru migranți și refugiați, în colaborare cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați. 300 de persoane fără adăpost sunt deja cazate acolo. În curând ar urma să fie loc pentru toată lumea. "Mă simt mai sigur aici", spune un sirian, care a fost printre primii refugiați care a acceptat voluntar să se mute în noua tabără.
Reza însă nici nu vrea să audă. Este bine dispus. "Nu am mai mâncat de două zile", spune el și zâmbește. Speranța că va părăsi într-o zi Lesbos este mai mare decât foamea sau frica. Așa o duc mulți dintre cei care și-au stabilit singuri tabăra temporară pe strada principală. Aici, adăposturile provizorii nu sunt ordonate frumos ca în micul oraș de corturi ridicat de guvern. Aici domnește haosul.
Armata greacă, responsabilă în mod normal cu împărțirea alimentelor, le permite ONG-urilor neîndrăgite pe insulă să distribuie hrana și apa de băut. Se ajunge adesea la scene dramatice. Mici camionete circulă prin zonă. Ușile lor se deschid și oameni însetați, care stau de ore bune în căldură, văd apă în vehicule. Se reped spre ele toți deodată. Voluntarii depășiți de situație încearcă să-i potolească strigând la ei. Aruncă sticlele cu apă în mulțime. Oamenii se bat pe ele și cad la pământ. O femeie zace pe jos fără cunoștință. Un bărbat își rupe mâna.
Fără structură, fără securitate
ONG-urile din zonă nu sunt nici dotate, nici pregătite pentru astfel de situații de urgență. Dar sunt dispuse să învețe. Ziua următoare, se face un lanț uman și reușesc să împartă cât de cât organizat mâncarea. Duminică, pun pâinea și fructele în porții în pungi individuale, pentru a crea și mai multă structură. Numeroșii voluntari sunt supermotivați. Nu sunt plătiți pentru ceea ce fac, ba mai trebuie să achite singuri și propria cazare și transportul. Tineri din multe țări lucrează împreună pentru a răspunde cu puțină omenie la neregulile și disfuncționalitatea politicii europene de azil și la haosul pentru care sunt responsabile autoritățile elene.
"Primele zile după incendiu au fost grele. Peste tot era plin de oameni, străzile erau blocate. A fost greu să ajungem la ei", explică Henk Dinkelman, voluntar din partea organizației Euro Relief, responsabil și în tabăra Moria pentru aprovizionarea refugiaților și care se ocupă și după incendiu cu livrările de bază pentru aceștia. Lucrurile merg totuşi greu în afara taberei. "La Moria dispuneam de structurile necesare pentru a efectua organizat distribuirea alimentelor." În actualele condiții, este nevoie de timp pentru a reorganiza totul. "Acum folosim mașini, dar desigur că ar fi nevoie de anumite structuri pentru a organiza lucrurile mai bine."
Voluntarii ar avea nevoie de ajutor profesionist. După cinci zile, executivul elen a reușit să construiască aici corturi cu paturi de dormit în spatele unor garduri din sârmă ghimpată. A fost angajat un serviciu de catering. Dar nu s-au putut instala deocamdată toalete provizorii și nici crea condițiile pentru organizarea unei aprovizionări de bază eficiente. Nici măcar cu ajutorul armatei, care este gata să intervină la comandă și care are chiar puterea de decizie, după instaurarea stării de urgență.
Control prin izolare
De duminică, accesul jurnaliștilor pe strada pe care staționează o mare parte a migranților și refugiaților a fost interzis. Deja din zilele precedente echipele de filmare nu mai puteau veni cu mașinile direct la fața locului, ci trebuiau să parcheze mai departe. Autovehiculele cu numere de înmatriculare locale sunt lăsate să treacă.
Și în noua tabără temporară, libertatea de mișcare a presei este restricționată. Unii ocolesc restricțiile și ajung în zonă peste o colină. Alții sunt deja de la primele ore ale dimineții alături de refugiați.
Oficial, pentru jurnaliști sunt disponibile doar tururi cu însoțitori ale noii tabere și luări de poziție ale miniștrilor responsabili. Ministrul grec al Migrației Notis Mitarakis explică: "Din prima zi, prioritatea noastră a fost siguranța tuturor celor implicați, a solicitanţilor de azil și a populației locale. După ce am asigurat aprovizionarea permanentă cu hrană, apă și îngrijire medicală, am reușit chiar să creăm deja câteva mii de locuri de dormit în acest centru de adăpost temporar."
Mai că se creează impresia că s-ar fi petrecut vreun miracol peste noapte. Dar relatările jurnaliștilor care au reușit să intre în zona restricționată arată că situația este la fel ca în ziua precedentă. Tot mereu tentative de revoltă din partea refugiaților. Unii îi provoacă intenționat pe responsabilii greci. Actele de violență ies cel mai puternic în evidență.
Lesbos plătește pentru Europa
După focul devastator de la Moria, Bruxelles-ul și Atena au anunțat construirea unei noi tabere pe insulă. Dar nimeni de pe Lesbos nu vrea așa ceva. Lucru care nu pare să intereseze deloc guvernele din vestul Europei. Nimeni nu vrea să preia migranți. Există temeri că și refugiații de pe alte insule s-ar putea inspira după modelul Moria, incendiind taberele, pentru a avea șansa de a fi preluați de alte țări, unde să li se ofere perspective de viață mai bune.
A expirat demult termenul până la care se putea găsi o soluție pentru a evita cu totul imagini precum cele de pe Lesbos. Datul din gură nu are nicio valoare practică. Grecia nu-și poate permite oricum un astfel de lux. Poziționarea sa geografică nu permite acestei țări să ignore pur și simplu problema. Un lucru este clar: refugiații vor continua să vină. Atunci nu va mai fi de ajuns o singură tabără nouă de preluare și de scoatere a acestora din câmpul vizual european.