Iohannis: România și Moldova nu sunt în pericol
24 martie 2022"Nu avem, în acest moment, nici un fel de date că ar exista amenințări militare la adresa Republicii Moldova. Singurele îngrijorări legate de o eventuală acțiune armată a Rusiei care ar privi Moldova sunt generate de speculațiile din media", a comentat președintele Klaus Iohannis, înaintea deschiderii summitului NATO de la Bruxelles. Este prima din cele trei reuniuni la vârf care se desfășoară astăzi în capitala Europei. După ședința Alianței Nord-Atlantice mai urmează una a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană și, apoi, una la vârf a Grupului celor șapte state puternic industrializate.
"Problemele Moldovei vin din numărul mare de refugiați, din slăbiciunea economică și din situația energetică. Moldova este stat captiv, primește energie doar din două surse, din Rusia și din Transnistria. Aici putem să ajutăm cu finanțări, cu transfer de energie și cu sprijin pentru economia Moldovei", a precizat șeful statului român.
Nici România nu este în pericol, a dat asigurări oficialul de la Palatul Cotroceni. Pe de o parte, securitatea națională este întărită odată cu aprobarea grupului de luptă care va fi staționat în România și coordonat de Franța. Urmează negocieri cu privire la țările care vor mai trimite aici trupe. "Voi insista că flancul estic al NATO trebuie consolidat mai bine. Întărirea flancului estic înseamnă prezenţă permanentă dar, sigur, pe lângă această prezenţă permanentă ne ajută foarte mult şi prezenţa rotaţională, care face ca în România să fie prezente tot timpul un număr destul de mare de forţe americane", a adăugat Iohannis, care a mai precizat că "securitatea începe de acasă. De aceea, vrem să avem propria apărare solidă". Pe lângă suplimentarea bugetului apărării, se lucrează la un plan de modernizare a dotărilor armatei. "Cu un camion şi un tanc nu se mai poate câştiga mare lucru în ziua de astăzi. Este nevoie de armament modern, sofisticat, care, evident, este şi destul de scump", a precizat șeful statului.
Situația din Transnistria, a depozitului de muniție de la Cobasna al fostei Armate a 14-a a Federației Ruse, nu se va discuta, a mai spus Klaus Iohannis.