Homosexualii, condamnați să fie „tolerați“

În timpul regimului comunist, homosexualii erau persecutați, arestați și trimiși în închisoare în baza odiosului Articol 200, care a fost abrogat abia în 2001 la insistențele organizațiilor internaționale. Până atunci abuzurile au continuat, persoanele aparținând comunității LGBT fiind în continuare condamnate după ce în unele cazuri au fost bătute și batjocurite chiar în secțiile de poliție.

Potrivit unui studiu efectuat de asociația ACCEPT, care promovează și apără drepturile persoanelor LGBT în România, două treimi din comunitatea acestora își ascund orientarea sexuală pentru a evita discriminarea și actele de violență, de la violența psihică, la acte de violență fizică, uneori foarte grave, pentru care ajung la spital.

Un sondaj AVANGARDE realizat pentru G4Media.ro și dat publicității în 13 februarie a.c. relevă că doar 12% dintre români sunt favorabili acordării drepturilor persoanelor LGBT, pe când 62% consideră că „trebuie întărit prin lege rolul familiei tradiționale“.

La inițiativa Coaliției pentru Familie, care a strâns peste 3 milioane de semnături, Parlamentul a votat în 2017 un proiect de lege pentru redefinirea familiei în Constituție, mai exact pentru modificarea art. 48 din legea fundamentală care stipulează că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi“. Textul propus de susținătorii familiei tradiționale și adoptat de Parlament prevedea că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie“. Dar referendumul care a urmat, desfășurat timp de două zile, a eșuat lamentabil din cauză că prezența la vot a fost sub pragul de 30% prevăzut de lege.

Este o realitate greu de explicat, în situația în care, conform sondajului citat, 62% dintre români consideră că trebuie întărit rolul familiei tradiționale iar referendumul a indicat o minoritate deplorabilă a adepților schimbării textului din Constituție. Dar datele sondajului, ca și în multe alte cazuri, sunt departe de realitate. În chestionare individul este doar un număr, pe când în relitate el poartă un nume.

Un studiu realizat anul trecut de asociația ACCEPT indică faptul că peste o jumătate dintre tinerii între 18 și 34 de ani consideră că familiile de același sex au nevoie de o formă de protecție legală, fie prin căsătorie (42%), fie prin parteneriat civil (14%). Deși se știe că tinerii sunt mai deschiși către persoanele care fac parte din comunitatea LGBT, este greu de imaginat că susținătorii căsătoriei între persoanele de același sex sunt de trei ori mai mulți decât susținătorii unui parteneriat civil. Susțin din nou afirmația că în chestionare individul este doar un număr, pe când în relitate el poartă un nume.

Comunitatea LGBT este „tolerată“, iar nu asimilată

Sondajele de opinie, studiile sociologice, presa, elitele vorbesc despre „toleranța“ românilor față de minoritățile etnice, religioase sau sexuale. Așadar, toate aceste minorități sunt „tolerate“, într-o măsură mai mică sau mai mare de către majoritate, nu asimilate acesteia. De aceea studiile sociologice care măsoară atitudinea românilor față de persoanele LGBT dau rezultate optimiste. De aceea, la polul opus, românii sunt intransigenți, adică nu „tolerează“ persoanele homosexuale. Dar cine le dă dreptul și unora, și celorlalți să tolereze sau să nu tolereze o minoritate? Din ce rațiuni natura este amendată când majoritarii se referă la orientarea sexuală diferită a unor semeni de-ai lor?

În sensul acesta, toleranța și intoleranța față de comunitatea LGBT exprimă, în esență, același rău. O persoană gay se simte aproape la fel de batjocorită la școală, la facultate, la locul de muncă și dacă este tolerată, și dacă nu este tolerată. În esență, diferența este că, în cel de-al doilea caz, este sau poate fi supusă agresiunii fizice sau, mai grav, agresiunii psihice.

Așa cum arată studiile sociologice, o parte însemnată a românilor nu sunt împotriva persoanelor LGBT. Mai mult, sunt de acord să li se recunoască drepturi egale cu cele ale heterosexualilor.

Din păcate, în multe cazuri asta se întâmplă doar în teorie. Când într-o familie mama și tatăl află că băiatul lor este gay, teoria nu mai face doi bani. În unele cazuri băiatul este renegat, adică dat afară din casă. În alte cazuri este supus violențelor fizice, mai ales de către tată, obligându-l practic să-și ia lumea-n cap. Alți părinți îl duc la psihiatru, cu cinica speranță că băiatul lor suferă de o boală psihică. Într-un cuvânt, nu pot accepta „să li se întâmple lor așa ceva.“ Trebuie că e vorba de un blestem care s-a abătut pe capul lor. Își fac o agendă a păcatelor săvârșite și promit celui de sus că nu le vor repeta dacă băiatul lor „se face bine“.

Dar băiatul lor „nu se face bine“. Se simte în pielea lui, în natura lui, dar renegat de familie, de colegi, de societate. Când nu mai poate suporta să fie în centrul atenției de animal de pradă a celor din jur, se aruncă de la ultimul etaj al blocului. Sau își pune ștreangul de gât. Sau ia o supradoză de medicamente. Sau își taie venele cu lama.

Curtea Europeană a Drepturilor omului a decis că toate persoanele, indiferent de orientarea sexuală, au dreptul la o formă de uniune, fie căsătorie, fie parteneriat civil. Practic, CEDO a hotărât că lipsa protecției prin legislație pentru cuplurile de același sex reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului.