Homofobie: La CEDO debutează un proces împotriva României

Tiberiu Căpudean s-a alăturat comitetului de conducere al Asociaţiei ACCEPT la 1 martie 2014. El este cunoscut pentru proiectele sale fotografice şi narative. Tiberiu Căpudean a avut expoziţii la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, la Paris, Bruxelles şi Madrid, unde s-a stabilit cu partenerul lui, la finalul anului 2019. Tiberiu Căpudean este laureatul Premiului European pentru Toleranţă 2018. 

DW: Comisia Europeană propune un proiect legislativ care să ofere mai multă protecţie membrilor comunităţii LGBTIQ+. Care ar fi cele mai importante trei prevederi necesare pentru ca legea, în cazul adoptării ei, să aibă efect pe termen scurt?

Tiberiu Căpudean: Comisia Europeană a lansat în toamna anului trecut prima strategie pentru asigurarea egalității persoanelor LGBTI. Această strategie este un pas făcut de Uniunea Europeană pentru estomparea decalajelor privind egalitatea și nediscriminarea în statele membre UE în ceea ce privește acceptarea socială a persoanelor gay, lesbiene, bisexuale, transgender și intersex, dar mai ales în privința cooperării la nivel guvernamental pentru asigurarea unui exercițiu efectiv al drepturilor oamenilor din comunitate. Această strategie se referă mai ales la domeniile în care Uniunea Europeană are competențe pe care le împarte cu guvernele statelor membre, cum ar fi domeniul liberei circulații, mai ales pentru familiile bazate pe cupluri de același sex, sau în domeniul muncii, ambele esențiale pentru funcționarea Uniunii Europene ca uniune economică și monetară. De asemenea, strategia se referă și la schimbul de bune practici și cooperare între state pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor motivate de ură, pentru asigurarea unui acces real la servicii de sănătate pentru persoanele transgender și intersex, pentru încurajarea educației incluzive și minimizarea bullying-ului școlar. 

Un element esențial al acestei strategii, care este foarte important pentru Asociația ACCEPT și pentru comunitatea din România, se referă la recunoașterea familiilor bazate pe cupluri de același sex, odată ce ele au fost recunoscute de un stat membru, în vederea exercitării dreptului la liberă circulație în mod efectiv, prin recunoașterea statutului de soț / soție sau al aceluia de părinte, atunci când o familie se mută dintr-un stat în altul. 

Granițele statelor membre UE nu mai există pentru majoritatea cetățenilor lor. Nu mai există nici măcar pentru majoritatea companiilor sau antreprenorilor lor. Însă aceste granițe sunt o veritabilă cortină de fier pentru membrii comunității LGBTI. Încă ne luptăm cu o rămășiță tristă a prejudecăților împământenite și propagate în fostele state comuniste, ce diferențiază România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Lituania și Letonia de celelalte state ale Uniunii Europene și arată că mai avem mult de lucru până să înțelegem și să împărtășim întru totul valorile europene.

Cred însă că cel mai important semnal transmis de Comisia Europeană este acela că Europa va proteja drepturile persoanelor LGBTI și că valorile europene nu pot fi separate de respectarea drepturilor persoanelor gay ca drepturi ale omului. Acest mesaj e cu atât mai important în contextul post-electoral, în care cooptarea AUR într-o coaliție de guvernare ar însemna o distanțare clară a oricărui partid aflat la putere de Uniunea Europeană. 

În vara anului 2020, în Monitorul Oficial, a fost publicată o nouă iniţiativă legislativă prin care căsătoria era redefinită, în România, ca fiind "uniunea dintre un bărbat şi o femeie". Vorbim de anul 2020, după eşecul colosal al referendumului din 2018 pe această temă. Se mai face România bine? Dacă da, atunci care sunt terapiile eficiente?

Documentul publicat este o inițiativă care caută susținere. Probabil că nu va strânge necesarul de semnături ca să ajungă la CCR sau în Parlament, iar deocamdată nu există date că inițiatorii au capacitate de organizare.

În 2018, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Constituțională a României au hotărât că statutul de soți obținut de un cuplu căsătorit într-un stat membru UE trebuie recunoscut de toate țările Uniunii, indiferent de prevederile naționale care interzic căsătoria între persoane de același sex. Statutul de soți trebuie recunoscut în vederea stabilirii reședinței, dar și pentru drepturile derivate obținute în baza directivei privind dreptul la liberă circulație pentru cetățenii europeni. Această decizie a CJUE a fost dată în cauza Coman Hamilton și Asociația ACCEPT împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări, Ministerului Afacerilor Interne și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În ciuda faptului că această decizie există încă din 2018, vedem că Adrian și Clai încă nu au posibilitatea să vină și să locuiască în România ca soți. Autoritățile române au ignorat decizia celei mai importante instanțe din Uniunea Europeană și au ignorat și decizia Curții Constituționale a României, care declară ferm în hotărârea sa în acest caz că persoanele gay au dreptul la protecția vieții lor de familie prin lege și în instanțele de judecată în aceeași măsură ca orice cuplu heterosexual.  

Noi, cei de la ACCEPT, am notificat Comisia Europeană de faptul că legislația UE nu este încă respectată, iar Comisia a declanșat încă din vara lui 2020 o procedură de pre-infringement. Prin această procedură, Comisia a reluat dialogul cu Guvernul României pentru a discuta carențele din legislație, pentru a asigura respectarea dreptului european și a tuturor reglementărilor care apără viața de familie a soților de același sex, în baza deciziei Coman. 

Evident, modificarea legii nu este suficientă pentru îmbunătățirea modului în care oamenii tratează persoanele LGBTI în familie, pe stradă sau la spital. 

Eu cred că românii sunt din ce în ce mai deschiși, cu toate că un partid ca AUR a ajuns în Parlament. Un “core” naționalist, xenofob și homofob există de foarte mulți ani, de la doctrina național-comunistă a lui Ceaușescu, urmată de diverșii extremiști din istoria României - Funar, Vadim, Becali, etc. Dar existența lor nu schimbă faptul că deschiderea față de minorități și acceptarea lor cresc de la un an la altul.

Acceptarea socială este însă mult mai ușoară atunci când guvernul, parlamentul, statul în general este de partea corectă a acestei dezbateri și nu validează prin legi discriminatorii homofobia. Ura față de persoanele gay este încurajată și validată atât timp cât România interzice căsătoria între persoanele de același sex, nu recunoaște căsătoriile și parteneriatele civile legal încheiate în afara țării de mii de cetățeni români și nici măcar nu adoptă o lege privind parteneriatul civil. Acest exercițiu de coerciție al statului nu are nicio șansă de succes pentru că oamenii sunt liberi și oricum își trăiesc viața așa cum își doresc. 

Firesc ar fi să și fim protejați de lege, la fel ca prietenii noștri heterosexuali.

Potrivit unui studiu publicat recent de Agenţia UE pentru Drepturile Omului (FRA), în 2019, în jur de 43% dintre membrii comunităţii minorităţilor sexuale recunoşteau că se simt discriminaţi. În 2012, ponderea acestora era de 37%. Vor reuşi schimbările legislative să aducă un plus de siguranţă în cadrul comunităţilor LGBTIQ+ din Europa?

Eu cred că da. Este foarte posibil ca ceea ce vedem în aceste procente să fie nu o creștere a discriminării “per se”, ci poate o mai bună înțelegere a discriminării de către oameni care-și cunosc drepturile. Sau pur și simplu că persoanele gay vizibile, mai multe decât acum 7 ani, sunt mai discriminate decât persoanele gay invizibile din 2012. Deci cifrele nu ne pot spune ceva tocmai clar. 

Ce putem înțelege însă, este că mesajul clar pro-LGBTI asumat de comunitatea europeană nu poate fi ignorat de statele membre UE și că obiectivele comune stabilite prin strategie vor duce, într-un final, la armonizarea legislației UE în aceste domenii. Poate nu în 5 ani, însă direcția e clară și e de fapt dată de majoritatea statelor europene care și-au asumat colectiv aceste valori. Nu putem fi europeni doar când ne convine, când suntem beneficiari ai fondurilor europene și ai libertății de circulație. Locul nostru în Europa vine la pachet și cu un set de angajamente și responsabilități, nu doar cu beneficii și oportunități.

Fac parte dintr-o generație de persoane gay din România care și-au părăsit țara din multe motive. Și persoanele gay, ca mulți alți români, au plecat masiv din România în căutarea unui trai mai bun, a unei societăți mai corecte, a unui sistem de educație sau sănătate funcțional. Însă foarte mulți am plecat din țară pentru că ne săturasem să fim priviți ca și cum nu suntem oameni, ca și cum nu merităm să fim tratați cu respect de către autorități, ca și cum noi nu avem demnitate. Mă săturasem să tot aud că vrem drepturi speciale, când tot ce am cerut dintotdeauna au fost drepturi egale. 

Persoanele gay, indiferent dacă sunt încă în România sau au decis să plece, își trăiesc viețile firesc. Își construiesc o familie pentru bunăstarea căreia se luptă, o familie care are nevoie de protecția legii, dar care există și rezistă și în absența ei. Deci, reglementarea căsătoriei sau a parteneriatului civil în România nu ar face decât să recunoască zecile de mii de familii care există deja și care acum suferă pentru că țara noastră ne aruncă într-un ghetou social și ne tratează de parcă nu suntem cetățenii ei.

Partenerul meu este cetățean britanic. Suntem împreună de aproape 16 ani și anul acesta se împlinesc 10 ani de când am semnat un parteneriat civil. Cu toate astea, politicienii români ne consideră doar colegi de apartament. Eventual doar buni prieteni. Parteneriatul nostru nu este recunoscut în România. Familia noastră - pentru că asta formăm - nu a fost niciodată recunoscută în țara mea. Nici protejată. Așa că după mai bine de 14 ani trăiți împreună la București, mi-am vândut apartamentul, ne-am făcut bagajele și ne-am mutat la Madrid. 

Așadar lipsa de protecție socială și lipsa de respect pentru comunitatea din care fac parte au fost factori decisivi în plecarea mea.

Mă săturasem să fim respectați numai în timpul vacanțelor petrecute în afara țării, mă săturasem să-mi cenzurez în permanență gesturile față de bărbatul pe care îl iubesc, mă săturasem să fiu umilit de autoritățile din țara mea, care mă obligau să bifez căsuța “necăsătorit” ori de câte ori trebuia să completez documente oficiale. Așa că am decis la aproape 45 de ani să ne mutăm într-o țară  în care a fi gay este la fel de banal cu a fi șaten. Într-o țară în care funcționarii nu-și dau coate atunci când fac referire la partenerul meu. 

Chiar astăzi (1 Martie 2021), Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a anunțat debutul procesului în cauza Coman Hamilton și Asociația ACCEPT împotriva României. Acest caz ajunge și la CEDO din cauza tupeului unor judecători care au refuzat să își facă treaba și să respecte deciziile CCR și CJUE. La 9 ani după debutul procedurilor administrative și judiciare în cauza Coman, cei doi soți Adrian și Clai încă nu au carte de reședință și nu pot locui în România. Mai grav, acum Clai nici măcar nu poate intra în România alături de Adrian, întrucât accesul persoanelor care nu sunt membri de familie ai cetățenilor români este interzis de restricțiile impuse de pandemie. 

Așadar, CEDO va obliga România să explice dacă dreptul la căsătorie pentru cei doi este încălcat, pentru că nu au cum să transcrie căsătoria lor încheiată în Belgia în registrele de stare civilă românești - o condiție esențială în obținerea permisului de rezidență.  

România nu are niciun argument prin care să explice că acest drept nu este încălcat și am încredere că CEDO va reglementa pentru prima dată extrem de clar că există un drept la căsătorie în Europa și pentru persoanele gay.