Greva feroviarilor germani adâncește criza transporturilor
10 ianuarie 2024Uniunea Germană a Mecanicilor de Locomotivă (GDL) a declanșat o grevă de trei zile, începând cu ora 2 a nopții de miercuri, 10 ianuarie 2024. Sindicatul a cerut reducerea timpului de lucru săptămânal pentru lucrătorii în schimburi, de la 38 la 35 de ore, cu o compensație salarială completă. Compania federală de cale ferată Deutsche Bahn (DB) respinge categoric acest lucru, astfel că negocierile au eșuat iar șeful GDL, Claus Weselsky, a criticat faptul că nu s-au găsit compromisuri cu patronatul.
Protestul feroviarilor se întâmplă în vreme ce fermierii ies din nou în stradă împotriva politicii coaliției semafor care guvernează la Berlin și plănuiesc noi blocaje rutiere. Agricultorii sunt în stradă de mai multe zile și contestă două decizii oricum deja anulate ale Guvernului federal, care intenționase să elimine subvențiile pentru motorină și scutirea de taxe pentru atelaje. Plănuită este, din nou, pentru luni, o defilare a tractoarelor prin centrul Berlinului.
În ce privește transportul pe șine, orarul de urgență conține ”doar o gamă foarte limitată de trenuri în traficul pe distanțe lungi, regionale și locale”, a transmis DB. Pentru marile tronsoane naționale, acoperirea a fost redusă la 20%, în privința legăturilor regionale, folosite mai ales de navetiști, se circulă din oră în oră. Conform presei locale germane, nici acest plan de criză nu este întru totul respectat. Iar calea ferată face apel la pasageri ”să se abțină de la călătorii inutile” și să le amâne pentru altă dată.
„Nu se pune problema de a scurta protestul. Dacă până vineri nu primim nicio ofertă favorabilă, facem o pauză scurtă și reluăm lupta sindicală”, a declarat în această dimineață Weselsky, la postul public de televiziune ZDF.
Efecte internaționale
Deutsche Bahn a încercat - fără succes - să împiedice în instanță mișcarea de protest a GDL. Justiția a respins cererea companiei în a doua instanță, astfel că DB nu mai are alte mijloace legale de a se împotrivi grevei. Mecanicii locomotivelor care tractează vagoane de marfă nici măcar nu au mai așteptat pronunțarea sentinței și au oprit lucrul, așa cum avertizaseră, încă de marți seară (9 ianuarie 2024).
GDL și-a chemat membrii să întrerupă transportul de persoane și marfă până vineri, la ora locală 18. Acest lucru nu afectează doar Deutsche Bahn ci multe companii care își transportă materiile prime sau mărfurile cu trenul. În plus, vor avea de suferit și vecinii Germaniei, deoarece aproape 60% din serviciile de transport de marfă ale Deutsche Bahn sunt furnizate în afara țării, în Europa. Șase dintre cele unsprezece coridoare de transport de marfă din Europa traversează Germania, potrivit Ministerului federal al Transporturilor. ”Germania este inima logistică a Europei”, spune Thomas Puls de la Institutul Economic German (IW).
Transportul de marfă pe calea ferată este redus dar vital
Volumul de mărfuri transportate efectiv pe calea ferată oferă o estimare despre amploarea grevei feroviare. Pentru două treimi din livrări se folosește logistica rutieră. Puțin sub o cincime se expediază cu trenul dar, explică expertul în transport Puls pentru DW, ”chiar dacă nu este atât de clar când te uiți la cotele de piață, multe dintre livrări nu pot fi gestionate în alt mod sau pot fi gestionate doar cu dificultate folosind alte rute”.
Marile industrii, cum ar fi sectoarele siderurgie sau chimie, se bazează pe trenuri. Fără cărbunele livrat de căile ferate, nici furnalele din industria siderurgică, nici termocentralele care asigură producția de energie electrică nu pot funcționa. Unele mărfuri periculoase din industria chimică nu au voie să fie transportate altfel decât pe calea ferată, datorită riscului mai mic de accidente.
Produsele pentru industria auto și vehiculele finite sunt, de asemenea, încărcate în trenuri. Toate mașinile germane exportate sunt duse cu trenul la Bremerhaven, pentru a fi încărcate pe vapoare, punctează Puls, și subliniază că dacă trenurile sunt anulate nu există în piață atât de mulți transportatori rutieri care să transporte aceste mașini pe șosea.
Și concurența DB are de suferit
În sectorul transportului feroviar de marfă, Deutsche Bahn este cel mai mare furnizor, cu o cotă de aproape jumătate din piață. Există și mulți furnizori privați care își împart cealaltă jumătate a serviciului. Și chiar dacă nu sunt direct implicați în grevă, vor resimți consecințele protestului sindical.
Martin Henke, directorul general al Asociației Companiilor Germane de Transport (VDV), presupune că multe segmente din rețeaua feroviară nu vor putea fi folosite pentru că la grevă au fost chemați și angajații DB Netz (managerul rețelei de infrastructură feroviară) și personalul instalațiilor de semnalizare. Dacă aceștia vor da curs apelului, ”nimic nu va mai funcționa și nu vor mai fi nici călătorii de urgență", spune expertul în trafic Puls. ”Niciun tren nu circulă fără controlul central al traficului”. La precedentele proteste sindicale, însă, un astfel de scenariu nu a avut loc.
Efect de domino în multe porturi ale Europei
Nu doar companiile de pe piața feroviară sunt atinse de grevă ci și alte părți ale lanțului logistic, cum ar fi porturile. ”Dacă nu mai au spațiu pentru containere, situația devine cu adevărat problematică”, apreciază Puls. Din portul Hamburg, cea mai mare parte a containerelor pleacă pe calea ferată. A muta totul în stradă până se pun tenurile în mișcare nu este o soluție realistă, completează expertul german. ”Probabil nici nu avem atât de multe camioane. Și chiar dacă le-am avea, nu am putea trimite atât de multe la Hamburg pentru a scoate din port cantitatea de containere pe care o pot scoate trenurile”.
Alte porturi europene vor fi, de asemenea, afectate, deoarece o vreme după încheierea grevei nu va putea fi respectat orarul de circulație al navelor întârziate, consideră Frank Huster, directorul general al Asociației Federale de Expediție și Logistică, într-un interviu pentru DW.
Avantajul unei economii gripate
Situația economică actuală ajută însă la atenuarea consecințelor grevei. Când producția industrială este mult mai lentă, este mai ușor să o amâni și să nu livrezi la timp mărfurile, consideră Puls. Desigur, asta implică anumite costuri pentru replanificarea lanțurilor de producție și logistică.
Specialistul de la IW bănuiește că pierderile substanțiale ar putea să apară doar în cazul unor greve mai lungi. Marile companii nu s-au trezit în fața protestului sindical complet nepregătite și asta ar trebui să atenueze și mai mult consecințele grevei. În general, lanțurile de aprovizionare s-au reorganizat după pandemia corona, spune Huster, care amintește că, și atunci când nu este grevă, nu mai este deloc neobișnuit ca un tren de marfă să sosească cu o zi întârziere. Industriile și-au creat anumite tampoane și au înființat depozite pentru situații de urgență.
La fel, este puțin probabil ca situația din porturi să intre în zone critice atât de repede - tot din cauza situației economice. ”În condiții economice mai bune, pragul de la care se resimte absența trenurilor este atins la aproximativ cinci zile de staționare”, estimează Puls.
Costuri greu de cuantificat
Rămân, însă, dificil de estimat costurile actualei greve de trei zile. Dacă nu ar exista pierderi de producție, costurile nu ar fi vizibile în nicio statistică, spune Puls. Cu toate acestea, vor fi pierderi semnificative, crede Huster. În plus, după cele trei zile de protest programate, traficul nu va reveni la normal imediat, fără alte probleme. După ultima grevă a transportatorilor de mărfuri, care a durat doar o zi, a fost nevoie de câteva zile pentru ca ambuteiajele să fie înlăturate.
O altă consecință va fi scăderea încrederii firmelor de logistică în transportul feroviar de marfă, spune Huster. Reputația suferă oricum deja masiv, din cauza repetatelor întreruperi tehnice, a rețelei feroviare extrem de degradate și a deficiențelor persistente în infrastructură. Or, aceasta se întâmplă în condițiile în care planurile politice vizează obiectivul de a transfera mai mult trafic de marfă pe calea ferată. Conform acordului de guvernare al coaliției aflate la putere la Berlin din 2021, ponderea transportului feroviar în Germania ar trebui să crească la 25% până în 2030. În prezent este la 19 la sută.