Transporturile vor fi paralizate de grevă în Germania
26 martie 2023Milioane de oameni care fac naveta la muncă şi călătorii trebuie să se aştepte luni la o paralizare a transporturilor în Germania. Atât traficul feroviar, cel cu mijloacele de transport în comun cât şi aeroporturile vor fi în mare parte în grevă la nivel federal, au anunţat atât sindicatul prestatorilor de servicii, Verdi, cât şi sindicatul căilor ferate şi transporturilor EVG.
Greva de avertisment va avea loc de duminică, de la miezul nopţii, până luni, la miezul nopţii. Ea va afecta şi transportul naval (ecluzele), autostrăzile (tunelurile) şi transportul în comun de persoane din mai multe landuri federale. Sindicatele vor astfel să sporească presiunile fiindcă negocierile în vederea măririi salariilor nu au dat rezultate până acum.
"Grevă pe spinarea călătorilor"
Compania feroviară germană Deutsche Bahn a anunţat că din cauza grevei de avertisment se vede nevoită să suspende luni în totalitate traficul feroviar pe distanţe lungi, fiindcă nu există posibilitatea organizării unui plan de avarie. "Nu ajută la nimic să efectuăm o legătură pe distanţe scurte cu un tren Intercity sau ICE fiindcă avem la dispoziţie un conductor de tren, pentru ca trenul să rămână apoi blocat cine ştie pe unde, deoarece impiegaţii sunt în grevă", a declarat vineri un purtător de cuvânt al concernului la Berlin. De aceea, e mai bine ca trenurile să rămână luni în depouri, a mai adăugat el.
"Pentru o astfel de zi nu este posibil să întocmim un mers al trenurilor alternativ, fiindcă sunt chemate la grevă foarte multe grupe profesionale", a mai explicat purtătorul de cuvânt al Deutsche Bahn. Şi în traficul feroviar regional şi urban "trenurile nu vor circula decât prin excepţie", a comunicat concernul. Branşa transporturilor aeriene şi administraţiile aeroporturilor au criticat greva, calificând-o drept "disproporţionată". Lupta pentru majorarea salariilor se poartă pe spinarea călătorilor, apreciază ele.
Şeful sindicatului EVG, Martin Burkert, a declarat în context: "Trebuie să constatăm că angajatorii închid în continuare ochii în faţa nevoilor angajaţilor. Nu dorim o escaladare, dorim o ofertă acceptabilă pentru a putea începe negocierile tarifare."
Patronatul şi sindicatele se acuză reciproc
Verdi poartă aceste negocieri în numele a aproximativ 2,5 milioane de angajaţi ai serviciilor publice, inclusiv angajaţi ai transportului în comun şi ai aeroporturilor. Sindicatul cere majorarea salariilor cu 10,5 la sută, minimum cu 500 de euro lunar. EVG negociază la rândul său cu patronatul în numele a 230.000 de angajaţi în cadrul a 50 de companii feroviare şi firme de transport în comun, şi insistă asupra creşterii cu 12 la sută a salariilor, minimum cu 650 de euro în plus pe lună.
Ofertele făcute de Deutsche Bahn şi de ceilalţi angajatori se rezumă la o creştere cu cinci procente a salariilor şi de plăţi unice de maximum 2500 de euro. Partenerii sociali se acuză reciproc de eşuarea negocierilor salariale desfăşurate în lunile februarie şi martie.
ia/ maw (rtr, afp, dpa)