G7, NATO și războiul Rusiei cu lumea

Inițial, liderii occidentali au nimerit tonul. Până când Rusia s-a răzbunat pe summitul G7 comițând noi crime de război prin atacarea cu rachete a unui mall din Kremenciuk și a altor obiective civile.

Asasinii teroriști ai lui Putin au omorât cu acest prilej zeci de civili ucraineni, între care și copii. S-a vădit, odată în plus, că Ucraina are urgentă nevoie de un scut antirachetă. Nu e clar deloc de ce nu i s-a furnizat un astfel de sistem de apărare până acum. Liderii G7 ar fi trebuit să reacționeze ferm, pe loc, la baia de sânge săvârșită de Putin și să anunțe livrarea fără zăbavă a unui astfel de scut.

Zelenski i-a implorat să i-l dea. Apoi s-a auzit că americanii vor să le ofere ucrainenilor Nasams, un scut produs cu norvegienii. Unde au fost, până acum? Dar israelienii? A salva o viață e a salva o lume întreagă, reliefează, pe drept cuvânt, Talmudul. Pare, din nefericire, că nu l-ar mai învăța multă lume. De patru luni, și Statele Unite, și statul evreu, și restul lumii civilizate ratează ocazii peste ocazii să salveze lumea de mii, poate de zeci de mii de ori.

Angajamente care sună minunat. Dar câtă rezistență avem în noi?

Altfel, liderii G7 au zis bine. Au promis la Elmau, în Bavaria, că vor ajuta Ucraina ”cât va fi nevoie”. Deci, nelimitat. Cu bani și cu arme. E foarte bine spus, într-adevăr. Bravo. Dar cum vor ajuta? Cât de convingătoare sunt promisiunile lor, după patru luni de tergiversări permanente, în care au ajutat militar cel mult cu țârâita, fără vreo tragere de inimă, parcă și fără prea mare nădejde?

Cât va mai susține populația occidentală sancțiuni tot mai impopulare cu cât crizele, greutățile economice, stagnarea și inflația lovesc din greu în intersele și bunăstarea cetățenilor occidentali?

Câți din cei care realizează acum că provocarea rusă e cea mai înfricoșătoare la adresa păcii și libertății lumii de multă vreme încoace, vor accepta sacrificiile inerente luptei îndelungi și grele pe care o va presupune confruntarea cu Rusia? Care, în mod evident, va lua amploare dacă Rusia nu va fi înfrântă în Ucraina și va continua un război de uzură în ideea că va triumfa automat, dacă așteaptă îndeajuns să se instaleze oboseala de război în Vest. N-a jucat ea feste americanilor și lumii libere în Indochina și în Afganistan, dând câștig de cauză unor mișcări comuniste și islamiste?

E bine că Alianța a hotărât să-și întărească masiv flancul răsăritean. Dar ajunge? Vor avea americanii forțe suficiente în zonă? Arme destule? Inclusiv nucleare? Nu au. Și oficialii nici nu manifestă, pe față, clar, vizibil și ca atare credibil fermitatea necesară. Și omit și să rostească declarațiile tranșante aferente, menite să descurajeze în fine Rusia credibil, eficient și suficient.

Rateuri, reușite și problema Chinei

E rău că liderii statelor puternic industrializate au convenit doar ”să exploreze” sancționarea transportului de petrol rusesc în conjuncție cu reducerea prețului țițeiului tranzacționat. Era enorm de important ca țări ca Germania să revină la bun simț și să prelungească funcționarea centralelor ei nucleare, iar SUA să relanseze producția proprie sugrumată de Biden din rațiuni ideologice progresist-ecologiste, după ce a ajuns la putere. Așa a explodat prețul energiei. Din exces de ecologism, cuplat cu relansarea bruscă de după restricțiile excesive ale epidemiei, iar apoi și cu nefăcutele războiului de agresiune și genocidar declanșat și purtat de Rusia în Ucraina.

E bine că G7 a hotărât investiții globale ca să facă față Chinei comuniste. Ar fi vorba de 600 de miliarde menite să combată provocarea reprezentată de China și Drumul Mătăsii.

Dar nu bani aruncați în regimuri corupte și pe fereastră, din rațiuni ideologice, ecologiste, ci o politică deșteaptă, neideologizată e răspunsul corect la pariurile actuale.

Esențial ar fi ca G7 să ralieze de partea lor statele lumii și regimurile unor puteri emergente, precum India, Brazilia și Africa de Sud care se arată foarte dispuse, acum, să joace cu fundul în două luntri. G7 trebuie să găsească soluții să le atragă de partea lor și să pedepsească usturător orice formă de cooperare cu Rusia sau, în măsura în care Beijingul nu colaborează, ci se pune de-a curmezișul tentativelor occidentale de refacere a ordinii mondiale, China comunistă.

Inubliabil rămâne actualul viceșef al NATO, Geoană care, în 2013, în calitate de politician pesedist, acorda Adevărului un interviu în care ridica în slăvi ideea apropierii României de China comunistă și ralierea românească la proiectul ei al ”Drumului Mătăsii”. Aceiași politicieni azi, cu alte politici?

Unii occidentali încearcă să ajute subtil Rusia, tot atrăgând Vestului atenția să nu cumva să scape din vedere China. Și să aloce mai mult combaterii ei decât altor pericole majore actuale.

Cu siguranță că nu trebuie subapreciată amenințarea Beijingului. Sau chiar ignorată. Dimpotrivă. China trebuie credibil descurajată și contracarată. Dar disuasiunea e involuntar torpilată dacă nu e pusă Rusia la punct.

Dacă îi merge Moscovei cu schimbarea prin forță a frontierelor, pentru că Vestul se dovedește incapabil să i se pună eficient Kremlinului de-a curmezișul, de ce n-ar încerca și Beijingul să înghită prin violență Taiwanul? Iată prin urmare cui trebuie să i se aloce prioritatea zero. Lui Putin, câtă vreme Xi și regimul de la Beijing nu dau semne să ajute Moscova intens.

Șantierele cele mai complexe

Nu mult mai puțin importantă ar fi recalibrarea relațiilor cu sudul global, amenințat de inaniție din pricina blocării porturilor ucrainene de către marina de război a Rusiei. Dacă Vestul nu e în stare să impună deblocarea lor și exportul maritim al grânelor ucrainene, devenite subiect de șantaj rusesc, ar fi o demență să cedeze acum și șantajului, moral, african, precum cel încercat de liderul Senegalului, care acuză nu Moscova, ci Occidentul și sancțiunile apusene pentru riscul crescut al foametei.

E ok să se făgăduiască și să se aloce statelor amenințate ajutoare, dar nu să se accepte ca ele să scuipe mâna care li se întinde și să pupe inelul celui care încearcă să le omoare.

Dar mai important decât orice, în afară de a pune economiile și industriile militare occidentale pe picior de război, este să se combată mefiența crescândă a națiunilor occidentale în conducerile statelor lor și în elitele lor culturale profund ideologizate, dedate îndoctrinărilor sistematice ale cetățenilor și parțial grav duse cu pluta.

Cum se restabilește masiv zdruncinata încredere a popoarelor din Vest? Prin revenirea la valori, adoptarea de hotărâri consistente cu ele și cu bunul simț, renunțarea la spectacole extrem de costisitoare în epoci de penurie, precum cel de la palatul Elmau, ca și prin asumarea curajoasă, convingător explicată, a unor decizii la rigoare impopulare, dar necesare.