Miraculoasa armă a Ucrainei și nevoia contraofensivei

S-au adunat nori foarte negri pe cerul Ucrainei. Rușii înaintează. Lent, dar inexorabil. Cu pierderi zilnice enorme, care lasă cu atât mai rece regimul Putin cu cât par a fi mai mici decât ale ucrainenilor. Dar oricum, înaintează. Cel puțin în Donbas, regiunea pe care încă n-o controlează total, dar în care au cucerit 95% din teritoriul regiunii Lugansk, inclusiv orașul strategic Severodonețk. Pentru ca apoi să izbucnească lupte crâncene, de stradă, în Lisiciansk, iar luni dimineață trupele invadatoare, respinse după primul asalt, să-l bombardeze fără întrerupere, în timp ce încercau să-l izoleze, înaintând din sud.

Sunt cuceriri indiscutabil extrem de valoroase pentru invadatori. Strategic și nu doar. Ci și psihologic.

De ce trebuie opriți rușii rapid?

Ce ar însemna victoria fie și doar parțială, fie și numai în Donbas, a Rusiei? Ar fi o izbândă a fascismului. O cădere în hău a ordinii mondiale, bazate pe justiție, drept internațional, interdicția războiului de agresiune, a raptului teritorial, a crimelor de război, a epurărilor etnice.

Ar însemna genocid, dispariția unui culturi, a unui stat, a unui popor și, totodată, amenințarea altora. Periclitarea acută a Europei. Ar degrada înspăimântător poziția și statutul democrațiilor. I-ar descuraja radical apărătorii. Ar triumfa tirania, antiamericanismul, antisemitismul, antioccidentalismul. Libertatea, bătută și pusă în cămașă de forță, s-ar vedea zilnic scuipată în față și călcată în picioare de barbarie.

Dacă liderii statelor democratice nu reacționează semnificativ și adecvat, ci dau în continuare, în vechiul lor stil, semne să-i lase pe ruși să avanseze fără să le ofere ucrainenilor armamentul necesar să oprească invazia și să întoarcă situația militară, sunt în pericol major și democrațiile.

De ce n-ajunge să fie opriți?

Așa gândesc ucrainenii și covârșitoarea majoritate a esteuropenilor. Din punctul de vedere al Ucrainei, al Moldovei, al românilor, al estului și centrului Europei cândva comunizat și eliberat de cizma de pe grumaz a Rusiei și de rusificări forțate sau de pericolul lor abia cu trei decenii și ceva în urmă, fiecare palmă de pământ capturată de cotropitorii asasinului Putin e o tragedie.

În consecință, Ucraina are nevoie urgentă de contraofensive. Și-anume de succes durabil. Nu doar pentru a-i pedepsi pe invadatori, convingându-i că au mizat pe cartea greșită, când au optat neprovocați pentru recursul la forță și violență, astfel încât să-i descurajeze și pe alți agresori potențiali. Ci și pentru că situația actuală ar putea fi mortală pentru moralul ucrainenilor, cel masiv atacat nu doar de succesul militar al regimului Putin și de lipsa armelor care zac, în parte, nefolosite în Vest, dar și de indiferența, lașitatea, neghiobia și lipsa de prevedere a puterilor occidentale.

Pentru ridicarea acestui moral e imperativă o schimbare dublă, răsunătoare, pe teren, în contra trupelor invadatoare. Și alta, clară, pozitivă, în deciziile Vestului, ale G7 și ale summitului NATO. Care să implice înarmarea amplă, suficientă, sistematică a Ucrainei cu arme ultramoderne.

De ce-i e greu Vestului să se trezească și să intre în acțiune eficient?

Dar în cancelariile din Vest domnesc, imperturbabile, flegma și nepăsarea. La urma urmei, dacă facem abstracție de Marea Britanie, le controlează în mare parte aceleași elite incompetente care au fost la lucru și în 2008, când a început rostogolul cu invadarea Georgiei. Ele conduceau și când s-a intensificat degringolada, prin refuzul lui Obama de a se ține de cuvânt și de a pedepsi atacurile chimice ale dictatorului sirian Assad. Ori când prăvălirea a început să ia viteză, în 2014, pentru că s-a tolerat, practic, anexarea Crimeii. Așa că rușii vor profita și vor continua să înainteze.

Nu numai fiindcă sunt de o cruzime monumentală în maniera în care procedează făcând zob orașele atacate înainte de a le ocupa. Ci și pentru că nu li se opun forțe adecvat înarmate. Iar sancțiunile (chiar dacă se va adopta, cum propun statele anglofone și Japonia, o interdicție a importului de aur rusesc) sunt oricum insuficiente în fața unei țări cu resursele Moscovei și cu capacitățile ei, dezvoltate în decenii de export de comunism, de a evita embargourile.

Mai ales în condițiile în care elitele apusene cedează inerției sau ispitei profiturilor și nu se scutură din somnul lor dulce, în care și-au aranjat voluptuos și sinucigaș culcușul de la războiul Crimeii, deci de 170 de ani încoace, de când Occidentul tot lasă Rusia să fie în spațiul euroasiatic gaura neagră, colonialistă și imperialistă, care înghite în proximitatea ei orice urmă de stat și neam independent.

Moralul ucrainenilor și importanța lui

Are incontestabil dreptate Zelenski, să afirme că țara sa trece printr-un moment psihologic dificil. În fapt, moralul ridicat al Ucrainei a fost arma secretă care i-a bătut pe ruși în prima fază a războiului. În timp ce Vestul se codește să le dea arme, ucrainenilor moralul li se îndreaptă spre subsol, epuizându-le muniția miraculoasă care i-a împuternicit în februarie și martie, dăruindu-le minunea victoriei de la Kiev. Care a fost nu doar izbânda armelor lor antitanc și a rachetelor antiaeriene profitabile primite de la americani ci, în mare măsură, rezultatul dârzeniei, a tenacității, a curajului lor. Ce n-ar fi fost posibile fără credința că vor învinge, fără un moral ridicat.

Are dreptate și Ursula von der Leyen să sublinieze că un dialog cu Rusia e imposibil. Are dreptate și Boris Johnson să releve că va încerca să-și convingă partenerii din G7 să ajute militar mai consistent Ucraina. E bine să se opună periodic relansatelor tentative franco-germane de a împinge Kievul să accepte o pace oneroasă, (iluzorie, pentru că ar stimula noi agresiuni) care să ”nu umilească Rusia”, oferindu-i pe tavă triumful din Donbas, din Crimeea și poate cuceririle din sud.

Dar una e a avea dreptate și a vorbi frumos. Cu totul alta, trecutul la fapte. Și succesul lor. La patru luni de la invazia rusă și de la debutul războiului de exterminare pe care-l poartă regimul Putin în Ucraina, e nevoie de fapte de succes. Și de grabnice recuceriri. Ca și de o schimbare strategică de macaz în vest, unde o frică irațională, masiv autopăgubitoare, de a nu ”provoca” o Rusie care nu mai are de mult nevoie să fie provocată, ca să intre în acțiune contondent împotriva Occidentului (dacă va avea succes în țara vecină), a împiedicat America și Vestul să ajute cum trebuie Ucraina.