Femeia e de vină: capcana prejudecăților tradiționale

Uneori polițiștii vin să vadă ce se întâmplă, dar pleacă repede și le conving pe femei că ar fi vorba doar despre o ceartă în familie. Cristina Unteanu povestește în paginile DOR cum a fost sechestrată și violată de un vecin, cum s-a chinuit luni de zile să-i convingă pe polițiștii care anchetau cazul că ea e victima, cum au încercat să o convingă, inclusiv o polițistă, să lase lucrurile așa cum sunt, și cum nimeni nu o credea că ea e victima. Aproape că nici raportul medicului legist nu i-a convins. Doi ani a stat cazul la Poliție, înainte de a fi trimis la Parchet, perioadă în care agresorul o suna și o amenința. Chiar și procuroarea care a preluat cazul și care s-a dovedit mai umană decât polițiștii i-a spus totuși franc în față „nu vă faceți prea mari speranțe, este cuvântul dumneavoastră împotriva cuvântului lui”. Apoi a început procesul și a fost confruntată cu agresorul, a repetat iarăși și iarăși drama prin care a trecut, retrăindu-și trauma. Primul verdict a fost șase ani și patru luni, iar după apel violatorul a primit patru ani și zece luni. Cristina Unteanu și-a publicat povestea după ce, verificând portalul de justiție, a descoperit că agresorul ei va fi eliberat înainte să-și fi terminat pedeapsa.  

De la faptă până la condamnare s-au scurs trei ani în care victima a trebuit să lupte pentru fiecare pas pentru a-i convinge pe polițiști să o ia în serios. La un moment dat, printr-un concurs de împrejurări a ajuns chiar la comandantul poliției de sector, care a sfătuit-o doar să uite și să treacă peste. A fost situația unei persoane educate, cu un venit suficient care să-i asigure trei ședințe săptămânale cu un terapeut de înaltă clasă, cu prieteni care au fost în jurul ei și cu voința de a-și demonstra dreptatea și de a-l trimite pe agresor acolo unde îi era locul.

O femeie de condiție modestă, într-o situație similară, abia are bani să plătească un raport al medicului legist și poate fi ușor convinsă de polițiști să nu depună plângere. Cele mai multe femei, mai ales când e vorba despre abuzuri în familie sau când sunt brutalizate de un fost partener, nici nu se gândesc să apeleze la poliție, de teamă că nu sunt ajutate, și în cele din urmă ajung tot pe mâna agresorului lor.

În prima jumătate a acestui an s-a înregistrat o creștere a numărul cazurilor de violență în familie raportate autorităților: 31 de femei omorâte, 25 de tentative de omor, 16.272 de femei bătute, 136 violuri, 114 de acte sexuale cu un minor, 193 de fapte de hărțuire. Raportul Grupului independent GREVIO al Consiliului Europei consideră însă că violențele sexuale sunt mult subraportate, iar mecanismele judiciare penale pentru combaterea acestora au neajunsuri grave. Specialiștii GREVIO insistă că definiţia violului în Codul Penal nu este conformă cu Convenţia de la Istanbul şi trebuie modificată pentru a include pe deplin noţiunea de lipsă de consimţământ. De asemenea, în România nu sunt distribuite corespunzător din punct de vedere geografic centre complet funcţionale de raportare a crizelor legate de violuri sau violenţe sexuale și conform Raportului GREVIO pe 2022 ar fi necesare eforturi mai mari pentru colectarea datelor despre violenţa împotriva femeilor, pentru instruirea sistematică a profesioniştilor care acordă asistenţă victimelor şi pentru ameliorarea reacţiei autorităţilor poliţieneşti şi judiciare la toate formele de violenţă împotriva femeilor: „Ar fi necesară ca prioritate instruirea cu sensibilitate la gen a judecătorilor, procurorilor şi a forţelor de ordine, pentru a garanta că sunt anchetate, urmărite penal şi pedepsite ca viol toate cazurile de sex fără consimţământ”.

Dintr-o statistică a Parchetului General despre violența în familie rezultă că anul trecut au fost trimise în judecată 176 de persoane pentru omoruri, aproape 650 pentru loviri și alte violențe, alte 20 pentru lovituri cauzatoare de moarte, 30 pentru lipsire de libertate, peste 80 pentru viol, 175 pentru acte sexuale cu minori.

Tabloul real e mult mai mare și mai trist decât statisticile. Adesea violența din casă e un secret de grup, pe care tind să-l respecte nu doar cei dinăuntru, ci și cei din afară, în cazul în care apare o disidență. Așa că și polițiștii preferă să respecte perceptul autohton că rufele murdare se spală în familie și nu vor să se complice.

Mentalitatea autorităților a rămas în capcana prejudecăților tradiționale: femeia e de vină, ea îi instigă pe bărbați și de fapt atunci când spune nu, e un fel de a accepta, dar mai timid. La toate nivelurile, probabil că doar educația poate schimba percepțiile greșite și stereotipurile dobândite.