Discriminarea femeii și misoginismul autohton

Pe de altă parte, tot mai multe metrese au primit cadou funcții de conducere la vârful politicii.

Ideea conform căreia femeile și bărbații nu pot ajunge la egalitate, în special la locul de muncă, s-a perpetuat în societate, devenind deja un clișeu. Deși discriminarea femeilor s-a diminuat substanțial, întâietatea bărbatului rămâne de actualitate.  

Articolul 16 din Constituția României prevede că „statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice, civile sau militare“.

Cazurile în care femeile însărcinate sunt discriminate la locul de muncă sunt numeroase. Pentru a fi angajate, trebuie să ascundă angajatorilor, atât celor privați, cât și celor de stat, că sunt însărcinate. Statisticile arată că puține femei depun plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) sau apelează direct la instanțele de judecată. Unele sunt hărțuite la locul de muncă de către superiori, li se dau sarcini tot mai greu de îndeplinit, li se cere să muncească peste program, nu li se acordă învoiri pentru consultații, nu li se respectă programul redus de lucru așa cum prevăd legile în vigoare, astfel că sunt practic nevoite să-și dea demisia.

Nu puține sunt cazurile când colegii de muncă ai unei femei însărcinate consideră că drepturile acesteia sunt o formă de discriminare pozitivă.

Articolul 8 al Tratatului funcționării Uniunii Europene  prevede că „În toate activitățile sale, Uniunea urmărește să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei“. În prezent, puțin peste 30% dintre membrii parlamentelor naționale sunt femei. Obiectivul Comisiei Europene este acela de a aplica o serie de strategii prin care, până în 2025, să se ajungă la reprezentarea femeilor în Parlamentul European într-un procentaj de 50%. Sigur că statele membre nu pot fi obligate să asigure această paritate, dar se anticipează că politicile naționale vor folosi o serie de pârghii prin care să reducă inegalitatea dintre bărbați și femei la nivelul reprezentării politice.

Mai multe țări europene își asumă în momentul de față obligativitatea de a respecta anumite cote de reprezentare a femeilor în politică, începând cu includerea acestora pe listele electorale pentru alegerile parlamentare.

Misoginism și cumetrii politice

România se situează pe ultimele locuri între țările UE în ceea ce privește reprezentarea femeilor în parlament, în guvern sau în administrațiile locale. În primul parlament postcomunist, femeile au reprezentat sub un procent în Senat și în Camera Deputaților. Prezența acestora în spațiul deciziilor politice a crescut lent, pentru ca la alegerile generale din 2020 să ajungă abia la 19%. Cauzele sunt multiple și nu țin de faptul că femeia care vrea să aibă o carieră politică ar avea o statură intelectuală și morală inferioară bărbatului.

Prima cauză este misoginismul autohton, care derivă și din faptul că primele generații de țărani strămutați la oraș în timpul comunismului au răstălmăcit chipul femeii devenite orășeancă într-un tovarăș de la sculărie. La țară, femeia avea un statut bine definit, avea locul ei și nu ieșea din cutumele acestuia. Odată intrată pe poarta uzinei, în salopeta albastră, fosta țărancă și-a pierdut identitatea în fața bărbatului, făcând aceleași lucruri ca și el.

Puterea banilor de a deschide cele mai blindate uși prin sistemul clientelar este preponderent atribuită bărbaților. În România, cele mai mari averi licite, dar mai ales ilicite, le au „oamenii de afaceri“, iar nu „femeile de afaceri“. Ei sunt cei care împreună cu liderii partidelor fac și desfac listele electorale pe cu totul alte criterii decât acela al competențelor. De-a lungul anilor, tot mai multe metrese au primit cadou funcții de conducere la vârful politicii. Aici nu mai e vorba de discriminare de gen, ci de discriminare de caracter.

Un proiect legislativ privind reprezentarea femeilor și a bărbaților pe listele electorale, propus de un grup de parlamentari ai coaliției la guvernare și ai USR, a fost votat de Senat la mijlocul lunii mai. În esență, textul de lege prevede că listele electorale ale partidelor trebuie să conțină cel puțin 33% femei: „Listele de candidaţi pentru Senat/Camera Deputaţilor, cu excepţia celor care conţin mai puţin de trei candidaţi, trebuie întocmite astfel încât să respecte cota minimă de reprezentare de 33% atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, din totalul candidaturilor propuse“. 

Au apărut deja în spațiul public reacții virulente, și nu doar din partea bărbaților, cum că legea respectivă nu va face decât să scoată pe bandă rulantă „parlamentari în fustă“. Și mai departe miniștri. Nu se înțelege însă sau nu se vrea să se înțeleagă că legea impune egalitatea de șanse dintre femei și bărbați, așa cum prevede și Art. 16 din Constituție, iar nu asigurarea obligatorie a unei cote-parte de 33% de femei în legislativ.

E treaba partidelor să coopteze pentru confruntarea electorală femei de succes, cu vizibilitate, femei care sunt capabile să convingă electoratul să le voteze, iar nu femei din categoria cumetriilor politice.