Cum se raportează România la istoria sa

Reporterul DW Florian Schmitz a stat de vorbă cu regizorul Radu Jude la Festivalul Internațional de Film de la Salonic despre antisemitism în România, despre construirea identității și despre cenzura modernă.

DW: În filmul dvs abordați dificila chestiune a antisemitismului în România. De ce ați crezut că este important să faceți un film de două ore pe această temă?

Radu Jude: Poate că este ceva psihanalitic, pentru că numele meu de familie este Jude, ceea ce în germană înseamnă evreu (râde). Eu nu sunt evreu de fapt deloc. Cred că am auzit pentru prima oară cuvântul evreu la liceu, când un profesor mi-a văzut numele și m-a întrebat dacă sunt evreu. Și nici măcar nu știam ce înseamnă. Motivul pentru care am făcut filmul nu are legătură deci cu familia mea, dar este vorba de o motivație personală de altă factură. Faptul că pe toată durata școlii nu am vorbit deloc despre aceste lucruri. Am citit despre masacre și despre implicarea României în Holocaust când eram de 18 sau 19 ani. Am fost șocat. Mi-a luat ceva vreme ca să pot aborda această istorie dureroasă.

DW: La sfârșitul filmului dvs, o mulțime de oameni salută armata română și Wehrmacht-ul și îi huiduie pe ruși. Cât de vizibile sunt antisemitismul și naționalismul în România anului 2018?

R.J.: Depinde. Anumite persoane din România m-au atacat pentru modul în care am prezentat această scenă de final. Au spus că am vrut să fac un spectacol din genul acesta de comportament, care nu ar mai exista în prezent. M-au acuzat că nu aș fi la curent cu anumite studii sociologice care analizează acest fenomen. De fapt, s-a făcut o astfel de cercetare în rândul profesorilor. Aceștia au răspuns unui sondaj sociologic. Una din întrebări era: ce părere aveți despre Ion Antonescu? Jumătate dintre cei chestionați au refuzat să discute despre acest subiect, în timp ce majoritatea din rândul celorlalți care au răspuns s-au declarat în favoarea lui Antonescu și a regimului său. La nivel oficial, lucrurile arată bine în prezent în România. Țara a recunoscut că a participat la Holocaust, recunoaștere necesară admiterii în NATO și UE. La nivel neoficial, situația este mai complexă. În experiența mea, antisemitismul nu este foarte pregnant, dar admirația pentru trecutul nazist al României este încă o mare problemă. 

DW: Protagoniștii dvs citesc cărți și au dezbateri unii cu ceilalți, cu referințe filosofice și științifice. De ce a fost important pentru dvs să le acordați atât de mult timp pentru dialog personajelor din film?

R.J.: De obicei, dialogurile din filme nu mă mulțumesc neapărat, pentru că nu sunt cu adevărat niște discuții de nivel intelectual ridicat. Am vrut să fac un film cu elemente care nu aparțin în mod tradițional de cinema. Am vrut fotografii, text, dezbateri și citate, așa ca într-o bibliografie. Am de asemenea clipuri de arhivă și scene din filme fictive. Am vrut să creez o imagine mai complexă, să-i dau celui care vizionează mai mult de gândit. 

DW: Un alt aspect cheie al filmului este modul în care discursul public este format prin percepția selectivă a istoriei. Cum afectează aceasta felul în care oamenii se definesc ca români? 

Radu Jude: Identitatea este ficțiune în ziua de azi, construită în principal în doze mari din ceea ce considerăm a fi istoria comunității noastre. Când cineva spune sunt român sau german sau australian sau britanic, persoana respectivă se referă la un construct narativ istoric asupra căruia există un acord mai larg. Și tocmai aici lucrurile se complică. Când cineva spune 'sunt român' se referă la o istorie despre care eu știu că este o minciună. Și asta mă enervează. Dacă vrem să rămânem cu acest construct istoric, atunci măcar să fie vorba despre povestea adevărată. Este oribil să remarci această dorință de amnezie. 

DW.: O parte din filmul dvs se preocupă de cenzura modernă. Cât de mari sunt problemele actuale cu libertatea de exprimare?

Radu Jude: Este un aspect interesant. Libertatea de exprimare devine tot mai importantă. Nu m-am confruntat cu cenzura la realizarea filmului meu. Dar cenzura de azi, cel puțin în România, nu se întâmplă în interacțiunea dintre două persoane, ci în cea dintre un artist și o instituție. De exemplu, anul acesta sărbătorim 100 de ani de la crearea națiunii române. Toate teatrele publice trebuie să facă spectacole pe tema aceasta. Multe dintre ele într-o manieră patriotică și naționalistă. Aceasta nu este o cenzură directă...

DW: ...dar trebuie să găsești și banii necesari pentru finanțarea unui proiect.

Radu Jude: Exact. Aceste fonduri nu merg la alte proiecte, ceea ce este o formă de cenzură. 

DW: Cum a fost perceput filmul dvs în România? Ați primit amenințări personale?

Radu Jude: De la anumite persoane de dreapta. Dar un prieten de-al meu din Japonia a spus: fasciștii din România latră, dar nu mușcă. Am primit niște amenințări pe Facebook și anumite email-uri, dar nimic serios. Naționaliștii, inclusiv fostul parlamentar Gheorge Funar, au cerut interzicerea filmului. Mulți oameni au atacat filmul meu, dar mulți au vorbit și în favoarea lui.

DW: Spuneți că fasciștii din România latră, dar nu mușcă. Dar în prezent, în Europa, ei latră tot mai tare. Cum vedeți aceste evoluții?

Radu Jude: În România cel puțin, această ideologie nu mai aparține în exclusivitate mișcărilor de extrema dreaptă. Apare cumva și la alte partide politice. Mai ales la principalul partid din țară, care nu este fascist, dar este foarte naționalist și legat de politicile Bisericii Ortodoxe, care este extrem de conservatoare. Deci, pe de o parte am putea spune că situația este critică. Exact în urmă cu o lună a avut loc în România un referendum foarte rușinos, organizat de guvern și sprijinit de biserică...

DW.... privind căsătoriile între persoane de același sex.

R.J.: Da. Chiar dacă persoanele homosexuale nu au oricum în prezent dreptul la căsătorie în România, organizatorii referendumului au dorit să se asigure că acestea nu vor avea niciodată acest drept. Dar au pierdut. Mulți oameni au boicotat referendumul iar la final a fost invalidat. Dar în timpul dezbaterilor care au precedat votul, susținătorii referendumului au depășit cu mult argumentele tipice privind apărarea valorilor tradiționale precum familia. Au folosit o retorică extrem de naționalistă și anti-europeană.

DW: În filmul dvs, ați fost destul de critic la adresa Bisericii Ortodoxe. În ce măsură este implicată aceasta în sprijinirea aspectelor naționaliste, antisemite, homofobice ca parte din identitatea națională? 

Radu Jude: 150 %. Problema cu Biserica nu este că sprijină doar aceste tipuri de politici. Dar și că Biserica a fost parte din Holocaust în România. A fost mereu de partea Gărzii de Fier, a mișcării fasciste și a lui Antonescu. Ei erau antisemiți. Există o carte minunată de Ion Popa numită Biserica Ortodoxă Română și Holocaustul. Nu a fost tradusă în românește, deși a fost publicată deja în urmă cu doi ani în SUA. Această carte dezvăluie cât de implicată a fost Biserica.

DW: Trăim într-o epocă în care accesul la informații este facil. De ce credeți că anumiți oameni aleg să rămână ignoranți în privința acestor probleme?

Radu Jude: Atunci când te confrunți brusc cu realități istorice întunecate, începi să ai probleme cu tine însuți. Când toată viața ai crezut că faci parte dintr-o nație pașnică și deodată descoperi că nu este așa, atunci este greu. Am avut eu însumi această problemă atunci când am citit pentru prima oară pe această temă. Am trăit și eu cu acest construct narativ potrivit căruia suntem români și nu am făcut niciodată vreun rău cuiva.

DW: Dacă ați putea interveni activ în instituțiile publice pentru a facilita un mod mai deschis de abordare a istoriei, unde ați interveni și ce ați face?

Radu Jude: Cred că locul cel mai important ar fi școlile. Când eram eu la școală, toate aceste lucruri erau pur și simplu ignorate, nediscutate. Când mă gândesc la al Doilea Război Mondial, de exemplu, mă gândesc la România ca țară care a luptat împotriva Germaniei naziste. Dar acest lucru s-a întâmplat abia la sfârșitul războiului, despre perioada de dinaintea întoarcerii armelor nu s-a vorbit prea mult. Ne-au fost inculcate aceste imagini și chiar și după ce am făcut acest film, ele tot continuă să existe în mintea mea. Cred cu adevărat că ar fi crucial să începem să învățăm istoria într-un mod cu totul diferit.