Cât de mulțumită pleacă România de la summit-ul NATO
11 iulie 2024Aflată la periferia estică a spațiului euro-atlantic, cu o graniță de 650 de kilometri cu Ucraina, România este alături de statele baltice și Polonia, expusă avansului Moscovei spre Vest. Urgența apărării zonei tampon dintre Rusia și NATO, zonă formată din Ucraina și Republica Moldova, se regăsește în cele 38 de puncte ale Declarației finale a summit-ului NATO, care se încheie astăzi în capitala americană. Astfel, Rusia e menționată de 40 de ori în document, iar chestiunea ucraineană de 64.
România a primit asigurări suplimentare pentru frontiera sa maritimă subliniate de Punctul 31 al Declarației Finale NATO: „Reafirmăm sprijinul nostru continuu pentru eforturile regionale ale aliaţilor care vizează menţinerea securităţii, siguranţei, stabilităţii şi libertăţii de navigaţie în regiunea Mării Negre, inclusiv, după caz, prin Convenţia de la Montreux din 1936”. Textul mai promite continuarea monitorizărilor și evaluărilor permanente în regiune, ținerea sub lupă a amenințărilor și „sprijină aspirațiile euroatlantice” ale Ucrainei și Georgiei.
Republica Moldova este lăudată pentru drumul ei democratic și NATO îi cere Rusiei „să îşi retragă toate forţele din Republica Moldova şi Georgia, staţionate acolo fără acordul acestora”. Aceste mențiuni făcute de NATO la finele summit-ului de la Washington răspund amenințărilor Moscovei, după ce Rusia a cerut de mai multe ori în ultimele luni respectarea „suveranității Republicii Moldovenești Nistrene”, iar liderul de la Tiraspol, Leonid Manakov a pretins, ultima dată săptămâna trecută, creșterea numărului militarilor din așa numitele trupe de menținere a păcii insistând că „pacificatorii reprezintă principalul factor de securitate pe Nistru” și că „atâta timp cât continuă misiunea rusă de menținere a păcii, Moldova nu va face planuri militare sau pregătiri împotriva Transnistriei”. Numărul militarilor ruși a scăzut în ultimii 25 de ani de la 9000 la 1500.
România primește, deci, în mod indirect asigurări că Republica Moldova rămâne importantă pentru NATO, că Ucraina va primi 40 de miliarde de euro în 2025, sprijin militar în fața invaziei ruse, negociază încă înlocuirea sistemului Patriot donat ucrainenilor cu ceva similar sau mai sofisticat. În plus, scutul antirachetă de la Deveselu din sudul României a devenit, în sfârșit, complet operațional, după ce sistemul similar Aegis Ashore de la Redzikowo, Polonia a fost dat în folosință. Aceste arme defensive le completează pe cele din Spania și Turcia. Documentul final al summit-ului NATO notează totuși că „apărarea împotriva rachetelor balistice poate completa rolul armelor nucleare în descurajare, dar nu le poate substitui".
România se află complet sub umbrela acestor scuturi, Marea Neagră e supravegheată de radare și avioane NATO, dar nu s-a discutat nimic despre necesitatea unei Flote Aliate în această mare care tinde să fie din nou acaparată de Moscova. Republica Moldova, deși e menționată în Declarația finală a summit-ului nu primește niciun fel de asigurări clare, iar Ucrainei i se garantează bani doar pentru anul viitor. Nimic nu e sigur, însă, pe fondul schimbărilor politice accentuate care au loc în statele NATO și a divizărilor care se fac simțite. Alegerile din Franța și suspansul din SUA ridică multe semne de întrebare. Un raport făcut de Globalsec înaintea summit-ului NATO argumentează, spre exemplu, că Bulgaria, Ungaria și Slovacia sunt „puncte de inflexiune naturale pentru influența dăunătoare a Rusiei asupra Alianței”. Președintele bulgar Rumen Radev a calificat poziția Sofiei față de Ucraina drept „inadecvată și lipsită de coloană vertebrală” și a refuzat să meargă la summitul NATO de la Washington, iar insinuările de partidul său cum că Alianța ar putea trimite trupe în Ucraina, l-au determinat pe premierul bulgar, Dimităr Glavcev, să repete în parlament că un astfel de demers nu este pe ordinea de zi. Ungaria este vocea Moscovei în Alianță, iar întâlnirile fulger ale premierului ungar Viktor Orban cu liderii ucrainean, rus și chinez, după ce țara sa a preluat președinția rotativă a UE, au demonstrat odată în plus cum își joacă Ungaria propria poziție, în opoziție cu flancul pro-Ucraina.
România și-a dovedit atașamentul atlantist prin gesturile sale de sprijinire necondiționată a Kievului, dar la acest summit nu a primit nimic în plus, față de anii trecuți. Poate nu a cerut destul sau nu a negociat destul. Obiectivele publice declarate înainte de summit n-au enumerat în clar interesele naționale ale țării, deci nu se poate face un exercițiu matematic pentru a sublinia rezultatul. Asupra unor sisteme defensive încă se mai duc tratative, dar nu știm dacă și cum va crește numărul militarilor NATO de pe teritoriul României, ce alte arme de descurajare a Rusiei au mai fost discutate, care e cel mai mare pericol care poate veni din Marea Neagră, cum ar reacționa Alianța în fața unui scenariu grav, cum poate fi apărată R. Moldova? Dar Georgia? Și nu în ultimul rând care va fi contribuția netă a Bucureștiului în sprijinul Ucrainei în 2024 și în 2025?