1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Influenţează războiul şi schimbările climatice turismul?

Jonas Martiny
12 ianuarie 2023

Pandemia şi inflaţia se reflectă în turism. Sustenabilitatea în schimb nu preocupă mai pe nimeni, atunci când se fac rezervările pentru vacanţă.

https://p.dw.com/p/4Lr1d
Finlanda Helsinki | Panou la aeroport
Unde şi cum îşi vor petrece germanii concediile în 2023?Imagine: Micha Korb/pressefoto korb/picture alliance

În branşa turistică nesiguranţa este încă mare, fiindcă nimeni nu poate şti ce ne rezervă anul 2023. "Din pricina situaţiei generale este dificil să facem o prognoză în acest moment", arată Uniunea Turistică Germană DRV. "Războiul din Ucraina şi inflaţia care are legătură cu el, inclusiv scumpirea energiei, tulbură perspectiva", mai precizează organizaţia.

La acestea se adaugă faptul că de o bună bucată de vreme diverşi factori noi joacă un rol la alegerea destinaţiei turistice. Coronavirusul de exemplu a impus o schimbare fundamentală. "De la începutul pandemiei există tendinţa de a face rezervări în ultima clipă", subliniază DRV. Aceasta fiindcă restricţiile în continuă schimbare făceau imposibilă o planificare pe termen mai lung.

Spania Mallorca | Hoteluri la Playa de Palma
Playa de Palma, în Mallorca, pare în acest moment părăsită. Dar la vară va fi iarăşi aglomeraţie mare aici.Imagine: Juergen Augst/Eibner-Pressefoto/picture alliance

Condiţiile-cadru marchează călătoriile

Factorii care influenţează turismul sunt cercetaţi de profesorul Ulrich Reinhardt, director ştiinţific al Fundaţiei pentru Chestiunile Viitorului. "Desigur, turismul este marcat de condiţiile-cadru, fie că sunt actuale, cum este inflaţia, coronavirusul şi războiul din Ucraina, sau fundamentale, cum ar fi digitalizarea, globalizarea sau schimbările climatice." Fundaţia cercetează efectele acestor factori în analiza sa anuală vizând turismul.

"Vremea concediilor a fost şi rămâne pentru majoritatea germanilor cea mai frumoasă perioadă din an", afirmă Reinhardt. "Este sinonimă cu odihna, relaxarea şi şansa de a lăsa în urmă viaţa stresantă de zi cu zi." Profesorul este încredinţat că opţiunile de călătorii ale germanilor se vor orienta în continuare în funcţie de această idee fundamentală.

Campingul din nou la modă

În timpul pandemiei, din pricina restricţiilor în vigoare, a revenit la modă în Germania concediul petrecut la camping. Pentru mulţi, este sinonim cu siguranţa şi libertatea individuală. "Dar aceasta nu înseamnă că vom deveni cu toţii camperi", susţine Reinhardt. Acesta rămâne un produs de nişă, la fel ca turismul pe bicicletă, drumeţiile sau călătoriile cu autorulota. "Şi pe viitor marea majoritatea a oamenilor vor dori să-şi petreacă vacanţa pe plajă sau la marginea piscinei, să mănânce bine şi să se odihnească după efortul depus în viaţa cotidiană."

Germania Tegernsee | Prof. Dr. Ulrich Reinhardt
Prof. Dr. Ulrich Reinhardt crede că majoritatea germanilor îşi vor petrece iarăşi concediile pe plajă sau la marginea piscinelorImagine: Frank Hoermann/SVEN SIMON/picture alliance

Coronavirusul a readus pe lista priorităţii următoarea temă: "Siguranţa personală este o nouă precondiţie pentru călătorii, nu doar în privinţa atentatelor sau criminalităţii, ci referitor la propria sănătate", explică Reinhardt. "Din pricina pandemiei am fost nevoiţi să ne restrângem drastic activităţile din timpul liber, turismul şi interacţiunile cu ceilalţi. În parte ne-am obişnuit cu asta, dar comuniunea, comunicarea şi contactul cu ceilalţi rămân nevoi omeneşti fundamentale, pe care vrem să le satisfacem şi în concediu, sau poate tocmai în concediu", susţine profesorul.

Camping pe insula Usedom
Campingul a revenit la modă în Germania în timpul pandemieiImagine: Stefan Sauer/picture alliance/dpa

O altă temă, care este tot mai prezentă în spaţiul public, nu se reflectă încă simţitor în opţiunile turistice ale germanilor: schimbările climatice. Wolfgang Strasdas, director de cercetare în cadrul Centrului pentru Turism Sustenabil din cadrul Universităţii Eberswalde, afirmă: "Există deja de multă vreme o conştientizare a nevoii de sutenabilitate, şi această conştientizare ia în continuare proporţii. Dar ea nu se reflectă în opţiunile turistice ale germanilor." Când fac rezervări, oamenii plasează sustenabilitatea pe locul şase sau şapte între criterii.

Discrepanţă privind sustenabilitatea

Acelaşi lucru a constatat şi DRV. "În prezent există o anumită discrepanţă între dorinţa exprimată de a călători sustenabil şi rezervările propriu-zise ale clienţilor", arată organizaţia. Deşi există sondaje care atestă că pentru 68 la sută din oameni călătoria sustenabilă este importantă, doar patru la sută din ei şi fac ceea ce spun.

De aceea DRV pleacă de la premisa că şi în acest an mulţi îşi vor petrece concediile la mare depărare sau în croaziere, deşi bilanţul de climă al acestor forme de turism este chestionabil.

Olanda Rotterdam | Nava de croazieră MSC (Mediterranean Shipping Company) Virtuosa în port
Croazierele rămân la mare căutare, în ciuda bilanţului climatic nefavorabilImagine: Michael Bihlmayer/CHROMORANGE/picture alliance

De aceea alegerile oamenilor în privinţa turismului vor fi dominate în acest an de problema banilor. Henrike Beer, membră a Uniunii de Cercetare Concedii şi Călătorii (FUR), a constatat în baza analizei a ceea ce s-a întâmplat în 2022 o tendinţă spre economisire. "Dar varianta de a nu călători deloc este doar pentru puţini o opţiune." Ea a explicat că oamenii care vor să facă economii sunt mai ales atenţi la alegerea destinaţiei de vacanţă, în special la costuri.

Familiile preferă tot mai mult All-Inclusive

Şi DRV crede că oamenii vor fi atenţi la costuri în acest an, şi îşi vor alege în consecinţă destinaţiile de vacanţă. Există deja indcicii că Spania, Grecia şi Turcia vor fi destinaţiile de vacanţă cele mai căutate ale germanilor, la fel ca şi în vara anului trecut. Şi altceva a devenit evident: "Mai ales familiile vor să fie sigure că nu-şi vor depăşi bugetul şi rezervă oferte All-Inclusive. În 2023, acestea vor fi la mare căutare", arată DRV. Dacă le vor mai rămâne bani în portofel după achitarea costurilor vieţii de zi cu zi, care s-au scumpit masiv, germanii cu siguranţă vor călători şi în 2023, conchide DRV.