1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Corona va deveni o viroză controlabilă"

Irene Anastassopoulou
28 octombrie 2021

Özlem Türeci și Ugur Sahin nu sunt dezamăgiți că nu au primit premiul Nobel pentru Medicină. "Primim zilnic multiple premii Nobel", spun fondatorii BioNTech, în dialog cu DW.

https://p.dw.com/p/42H2X
Berlin, Germania| Axel Springer Award pentru fondatorii Biontech
Ugur Sahin și Özlem Türeci, fondatorii concernului BioNtech din MainzImagine: Bernd von Jutrczenka/dpa/picture alliance

DW: Ce se va întâmpla mai departe? Când se va sfârși pandemia?

Türeci: Este o întrebare grea, pentru că în fiecare zi învățăm ceva nou despre virus, de exemplu cum reacționează la vaccinuri. Aceste cunoștințe sunt necesare pentru a putea estima când se va termina pandemia. Dar ceea ce putem afirma deja acum cu siguranță este că, treptat, se va instaura o nouă normalitate. Resimțim deja acum acest lucru. Învățăm să trăim cu virusul. Mulți dintre noi sunt deja vaccinați și se vor obține mai multe libertăți. Se va instaura o normalitate în care, pe baza imunității, noi părți din populație vor putea acționa mai liber. Vom avea de-a face cu virusul cu siguranță în anii următori, dar vom găsi și răspunsuri la chestiunile care sunt încă neclare. Viitorul va arăta, de exemplu, dacă vor apărea noi variante ale virusului, imune la vaccinurile de până acum, și dacă vaccinurile vor trebui adaptate. Virusul va căpăta în anii următori statutul deținut de virușii gripali, împotriva cărora unii oameni se vaccinează o dată sau de două ori pe an, iar alții nu. Corona va deveni o infecție virală controlabilă.

Lucrați la un nou vaccin, la o nouă variantă a vaccinului actual, împotriva mutațiilor suferite de coronavirus?

Sahin: Da, testăm în prezent variante de vaccin pe un număr relativ redus de voluntari. Un studiu pe marginea variantei sud-africane Beta este aproape finalizat, altul pentru varianta Delta este în curs, în principal pentru strângerea de date. Nu există pe moment necesitatea de a modifica vaccinul. Dar vrem să arătăm că putem produce și testa clinic și alte variante de vaccinuri și că și acestea sunt la fel de sigure precum cel utilizat în prezent. Dacă va apărea în anii următori o variantă nouă de virus, la care trebuie adaptate vaccinurile, vom putea să o facem rapid, pentru că stăpânim deja procesul necesar în acest sens. Ne vom pregăti în liniște pentru eventualitatea necesității de a adapta vaccinul la fiecare doi ani la noile variante ale virusului.

Salonic| premiul Teofana Rotonda
Șeful Pfizer Albert Burla (stânga) și Sahin Ugur (centru), la decernarea premiului Teofana la SalonicImagine: Irene Anastassopoulou/DW

Este necesară și vaccinarea copiilor împotriva coronavirusului?

Sahin: Nu putem spune noi dacă este necesară sau nu. Noi generăm date, pe care le trimitem apoi autorităților responsabile. Vaccinuri pentru cei cu vârste între 12 și 15 ani au fost deja aprobate de autorități.

Türeci: În urmă cu trei săptămâni am predat date cu privire la copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Autoritățile au acum aceste date, pe care trebuie să le evalueze în contextul general al sănătății publice. Fiecare țară, fiecare guvern ia aceste decizii separat, fără ca noi să avem vreo influență. Spre finalul anului vom prezenta date și pentru copii și mai mici, cu vârste între șase luni și patru ani. Studiile pentru acest segment sunt în curs de desfășurare.

Sahin: Este foarte important să existe o ofertă. După ce vaccinurile vor fi aprobate, fiecare persoană poate decide singură dacă acceptă sau nu oferta.

Sunteți dezamăgiți că, în pofida cercetărilor extinse, există încă atât de multe persoane care resping vaccinarea? Sau aveți înțelegere față de acești oameni?

Sahin: Îi putem înțelege pe cei care văd lucrurile astfel și nu suntem deloc dezamăgiți. Noi pregătim și prezentăm în mod transparent informații. Cred că este bine că experții din domeniu sunt prezenți în mass-media. În acest fel, fiecare are posibilitatea de a înțelege ce se petrece. Singura recomandare pe care pot să o fac este ca oamenii să nu se informeze dintr-o singură sursă, ci din mai multe, pentru a putea lua o decizie personală bună.

Aveți înțelegere și atunci când unii oameni spun că vaccinul este obținut printr-o tehnologie nouă și că încă nu se cunosc eventuale efecte adverse întârziate?

Sahin: Înțelegem asta. Pe de altă parte, vaccinurile sunt foarte bine suportate în principiu - vaccinurile sunt unele din cele mai mari realizări ale omenirii. Fără vaccinuri, societatea noastră nu ar fi atins gradul de dezvoltare din ziua de azi. Iar vaccinul nostru se bazează pe o tehnologie nouă, dar una pe care noi o stăpânim bine, pentru că ea există deja de 30 de ani.

Vaccinul nostru nu a apărut așa pur și simplu, ci se bazează pe o biomoleculă care se află în fiecare celulă din corpul nostru. Nu introducem nimic străin în organism și ne bazăm pe un cadru științific foarte solid, după ce s-a investit mai bine de 30 de ani în cercetarea aferentă. De aceea am putut dezvolta atât de rapid acest vaccin.

Multă lume credea că veți primi anul acesta Nobelul pentru Medicină. Sunteți dezamăgiți că nu l-ați primit?

Sahin: Cred că nimeni nu poate fi dezamăgit că nu a primit un premiu care se acordă atât de rar precum premiul Nobel.

Türeci: Marele premiu pe care l-am primit este că sute de milioane de oameni au fost vaccinați cu un ser la care noi am lucrat mult timp. Primim numeroase e-mailuri cu mulțumiri, cu poze cu bunica care poate fi acum din nou vizitată. Acestea sunt multiple premii Nobel zilnice, care au o mare valoare pentru noi.

În lumea întreagă, autoritățile vor să-i convingă pe oameni să se vaccineze. Ați putea face mai mult în acest sens?

Türeci: Toate guvernele se străduiesc și au venit cu modalități deștepte și interesante de a stimula disponibilitatea oamenilor de a se vaccina. Poate că ar putea să se inspire unii de la ceilalți. Primărița din Köln ne-a povestit că merge uneori cu echipele medicale pe teren atunci când în diferite părți ale orașului au loc campanii de vaccinare. Este un exemplu pe care l-ar putea adopta și alți factori de decizie.

Dr. Özlem Türeci și Dr. Ugur Sahin sunt fondatorii firmei din Mainz BioNTech. Ei au fost distinși la Salonic, pe 13.10.2021, de președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, cu premiul Împărătesei Teofana pe 2021, pentru crearea vaccinului anti-coronavirus.