Trimiteţi feriboturi în Mediterană!

S-a întâmplat din nou. În dreptul coastei libiene s-au înecat, după toate probabilităţile, 200 de refugiaţi, în momentul în care ambarcaţiunea supraîncărcată în care se aflau a naufragiat. În aprilie, pe aceeaşi cale, şi-au pierdut viaţa în jur de 800 de oameni. Cu patru luni în urmă, Uniunea Europeană a organizat un summit special, prilej cu care şefii de stat şi de guvern au adoptat un pachet de măsuri menite a pune capăt acestor tragedii. Astfel au fost triplate mijloacele financiare destinate salvării refugiaţilor naufragiaţi. Misiunea "Triton" a agenţiei de supraveghere a graniţelor Frontex, sub conducerea pazei de coastă italiene, urma să împiedice astfel de situaţii dramatice. Dar n-a reuşit. Dramele s-au repetat.

Marea Mediterană este ruta mai mai periculoasă la nivel mondial pentru refugiaţi. În primele şapte luni ale anului, aproximativ 2000 de oameni au plătit cu viaţa această călătorie extrem de riscantă. Nu a sosit, aşadar, timpul pentru o nouă reuniune la vârf a UE? Europenii reacţionează foarte lent în vacanţa de vară. Apoi, ne-am putea întreba, ce ar aduce nou un asemenea summit? O suplimentare a fondurilor destinate salvării din apele Mediteranei a refugiaţilor n-ar rezolva problema. Mai mult chiar, e posibil ca persoanele care încearcă cu disperare să ajungă în Europa să pornească în număr şi mai mare la drum, în ambarcaţiunile şubrede şi arhipline ale traficanţilor de oameni, considerând că există o şansă în plus de a fi salvaţi de la înec.

Căi legale de acces

Europenii ar trebui să intervină ceva mai devreme, pentru ca refugiaţii să nici nu pornească la o astfel de călătorie ilegală. Ar fi posibil doar dacă UE ar crea căi legale de ajungere în Europa şi le-ar oferi refugiaţilor posibilitatea de a depune o cerere de azil. În anumite porturi din Italia, Spania, Franţa şi Grecia ar trebui înfiinţate tabere pentru refugiaţii sosiţi, în care ar trebui să se decidă, într-un timp relativ scurt, dacă cei în cauză pot rămâne sau nu în Europa. Solicitanţii a căror cere de azil a fost soluţionată pozitiv, ar trebui să fie repartizaţi echitabil la nivelul UE. Cei respinşi ar trebui să se întoarcă în ţările de origine. Acceptarea tuturor refugiaţilor n-ar avea susţinere politică. Iar ideea miniştrilor de Interne ai UE, de a înfiinţa tabere pentru refugiaţi în nordul Africii, a rămas doar teoretic o alternativă. UE nu găseşte ţări partenere în acest sens şi în plus autorităţile s-ar lovi de o serie de dificultăţi practice şi juridice.

Pericolul înecării refugiaţilor în apele Mediteranei nu ar putea fi evitat decât dacă UE ar crea un fel de cursă umanitară de feribot între Libia şi Sicilia. În prezent sosesc zilnic între 500 şi 1000 de oameni în mod ilegal pe această rută. Un feribot al UE ar putea transporta acelaşi număr de refugiaţi, fără să existe pericolul ca aceştia să-şi piardă viaţa. Refugiaţii oricum pornesc la drum, legal sau ilegal. Apoi, printr-un astfel de feribot s-ar combate şi traficanţii de oameni. Dacă refugiaţii pot călători legal, atunci nu se vor mai adresa acestor bande criminale. Un astfel de feribot n-ar trebui să pornească neapărat din Libia, ci şi din Tunisia sau Egipt. O utopie? Dar atunci care-i alternativa? Dacă continuăm ca până acum, catastrofele se vor ţine lanţ.

Nici blocada totală nu-i o soluţie

Ar mai fi şi posibilitatea preluării "modelului australian": să nu se ofere azil şi să fie complet închise frontierele maritime cu UE. Printr-o blocadă militară, UE ar putea împiedica prin forţă părăsirea apelor teritoriale libiene de către ambarcaţiunile cu refugiaţi. Dar aceasta ar fi o soluţie inumană, care s-ar solda, poate, cu şi mai mulţi morţi. Tentativa UE de a lansa cel puţin o operaţiune militară contra traficanţilor de oameni, aşa cum s-a decis la summitul din aprilie, a eşuat din start, nedispunând de un mandat al ONU.

Sigur, cea mai bună soluţie ar fi ca refugiaţii să nu mai aibă motive - fie de natură religioasă, politică sau economică - de a-şi părăsi ţările de origine. Să credem că situaţia s-ar putea schimba în timp previzibil ar fi o iluzie. Ar trebui să înceteze războiul din Siria, Eritreea să devină un stat democratic iar vestul Africii să cunoască un avânt economic. Puterea de influenţă a UE asupra acestor factori e limitată. Cooperarea de care s-a tot vorbit, cu ţările de origine, n-a rămas, până acum, decât un simplu deziderat. Aceasta pentru că statele din care provin refugiaţii nu au niciun interes să preia răspundere, nu se sinchisesc de cetăţenii lor şi preferă să-i lase în cârca europenilor.

UE a recunoscut că o politică de azil comună nu e suficientă pentru rezolvarea problemei. Comisia Europeană a lansat un apel neobişnuit tuturor statelor şi cetăţenilor să nu mai verse lacrimi de crocodil atunci când e vorba de soarta tragică a refugiaţilor, ci să acţioneze. Soluţii simple nu există, de aceea trebuie avut acum curajul pentru a adopta măsuri drastice, neconvenţionale.

Altfel, dramele se vor repeta. Tot mai mulţi refugiaţi îşi vor peirde viaţa în drumul lor spre Europa.