Ascensiunea AfD: radicalizarea continuă
28 iulie 2023Congresele anterioare ale formațiunii AfD, un partid populist de dreapta cu anumite facțiuni extremiste, au fost mereu adevărate spectacole. La scenă deschisă, membrii partidului și-au atacat, huiduit sau ironizat conducerea, și-au fugărit liderii din partid. Ca o ceapă, Alternativa pentru Germania și-a înlăturat rând pe rând straturile de la suprafață, reprezentate de liderii cu poziții național-conservatoare mai degrabă moderate, dezvelindu-și treptat miezul radical extremist de dreapta, care și-a extins tot mai mult puterea.
În acest proces, AfD a reușit să rămână în atenția opiniei publice: ca partid radical al opoziției fundamentale, care se opune tuturor celorlalte partide germane. Și-a pus amprenta pe toate dezbaterile majore din societatea germană: de exemplu, prin respingerea aproape totală a oricărui tip de imigrație și prin cererea de expluzare în masă a solicitanților de azil.
"AfD - etnicistă, naționalistă, de extrema dreaptă"
Congresul din 2023 al AfD, care se desfășoară în acest weekend la Magdeburg, în estul Germaniei, are loc sub alte auspicii: nu se așteaptă lupte fulminante pentru putere, nici excluderi din partid. "Chestiunea orientării politice a AfD este reglată intern", spune pentru DW sociologul și expertul în extremism de dreapta David Begrich, de la Asociația 'Miteinander e.V.' din Magdeburg. "S-a impus aripa etnicistă, naționalistă și extremistă de dreapta."
Această aripă este mai plină de încredere de sine ca oricând: "Suntem în prezent cel mai atractiv partid de dreapta din Europa", a afirmat influentul eurodeputat AfD Maximilian Krah la o discuție la Schnellroda, în landul Saxonia-Anhalt. Motivul ar fi propriul radicalism al formațiunii: "Peste tot se practică metoda greșită: cine vrea să obțină procente la vot, crede că trebuie să-și adapteze conținuturile, să treacă la lingușeli. Noi la AfD arătăm însă că se pot obține rezultate și dacă ne menținem cursul nostru clar."
Afară din UE, zona Euro și NATO
Prin "curs clar", AfD înțelege respingerea radicală a tuturor evoluțiilor politice din ultimele decenii. Pentru congresul din Magdeburg, mesajul conducerii partidului în vederea alegerilor europene din 2024 sună astfel: Germania trebuie să părăsească UE, uniunea monetară și NATO. Măsurile de protecția climei și de sprijinire a sectorului energiilor regenerabile sunt negate. Partidul vrea o "fortăreață Europa" împotriva migranților și a Islamului. Lupta împotriva rasismului și discriminării este respinsă. La fel ca și clarificarea brutalei istorii coloniale germane. În declarația de deschidere a congresului se precizează: "Cultura vinovăției și rușinii, așa cum se vrea impusă în toată Europa de ideologia postcolonialistă, nu corespunde realităților istorice, motiv pentru care o respingem."
Mai mult, AfD se asociază tot mai des cu personaje și grupări extremiste de dreapta. Referiri pozitive la neonazism, la Adolf Hitler și la perioada crimelor național-socialismului nu au avut niciun fel de consecințe pentru fruntași ai AfD. "AfD se comportă în privința legăturilor sale cu asociații și persoane de extrema dreaptă după următorul motto: dacă suntem prinși cu mâna în borcanul cu dulciuri, vom spune pur și simplu că nu vrem deloc dulciuri", arată expertul în extremism de dreapta Begrich. "Și dacă nu suntem prinși, atunci ne îndesăm pe mai departe ciocolata în gură."
Simpatie deschisă pentru Putin
Chiar dacă formațiunea este tot mai unitară în radicalizarea ei, nu au dispărut cu totul divergențele interne. Lucru care se vede în politica față de Rusia, spune David Begrich de la asociația Miteinander e.V.: "În estul Germaniei, se găsesc în cadrul AfD simpatizanți, pe ascuns, dar și în public, ai politicii sociale a Rusiei și chiar a atacului lui Putin împotriva Ucrainei. În filialele AfD din vestul Germaniei, lucrurile stau cu totul altfel când vine vorba de Rusia."
Înaintea importantului an electoral 2024, AfD pare pe un curs de succes. În sondaje ar fi ajuns la 20% din voturi, mai mult decât ar obține în prezent social-democrații cancelarului Olaf Scholz și celelalte partide guvernamentale, ecologiștii și FDP. Begrich se așteaptă ca influența AfD să crească. "Cu siguranță, vom vedea că AfD își va consolida poziția la următoarele alegeri comunale. Ceea ce înseamnă că partidul crește acum de jos în sus."
Ideea unei societăți omogene
Este o provocare pentru sistemul politic german. Serviciul de securitate internă și experții în extremism de dreapta avertizează deja de ani buni cu privire la tendințele anti-democratice și mizantrope din AfD. Mai ales din cauza modului în care AfD definește ce înseamnă 'a fi german'. Pentru AfD, deținerea pașaportului german nu dovedește cine este german și cine nu. Partidul propagă o ideologie etnicistă. Și se referă la imigranți mereu în termeni rasiști și cu trimitere la fantezii privind expulzări în masă.
Formațiunea încalcă astfel unul din fundamentele Constituției germane și una din marile lecții ale istoriei pline de violență a Germaniei: și anume că niciun cetățean german nu are voie să fie discriminat din cauza originii, religiei sau culturii sale.
Concurența politică nu a găsit deocamdată o abordare consecventă a AfD. Mai ales creștin-democrații și șeful lor de partid Friedrich Merz au probleme cu definirea unei poziționări clare față de AfD. Pe de o parte, CDU vrea să recâștige alegătorii pierduți în favoarea AfD. La nivel comunal, există numeroase relaționări și suprapuneri. Pe de altă parte, Merz a promis ferm că nu va colabora cu AfD. Ezitările au un singur câștigător, crede David Begrich: AfD. "Discuția despre AfD în Germania decurge cât de prost se poate."