Anestezistă ucraineană din Dnipro: "E ca un film de groază"
8 martie 2024
"Vă rog să mă credeți că este ca și cum am fi fost catapultați într-un film de groază din hățișurile căruia nu ne mai putem elibera. Acest film a devenit însăși viața noastră. Astfel de lucruri nu pot fi descrise în cuvinte, ci trebuie să le vezi cu ochii tăi", relatează Valentina Lisnicha. Ea are grijă de unii dintre cei mai grav bolnavi pacienți pe care i-a produs războiul din Ucraina.
Lisnicha conduce secția de traumatisme la Spitalul Mechnikov din Dnipro, unde ajung pacienții cu răni infectate. Cei mai mulți sunt soldați de pe câmpurile de luptă din apropiere, din sudul și estul Ucrainei. Însă atacurile frecvente cu rachete ale rușilor produc în mod frecvent și victime civile.
Este dimineața devreme în salon. Chirurgii și anesteziștii se înghesuie în jurul pacienților lor. Aceștia din urmă sunt, în marea lor majoritate, soldați cu răni provocate de gloanțe, obuze și de căderile de materiale contondente. Conectați la perfuzii și monitoare, cei mai mulți dintre acești bărbați abia se pot mișca.
Un medic se oprește pentru a ține mâna unui soldat pentru câteva momente. Omul îi răspunde schițând un zâmbet chinuit. Lângă un alt pat, o asistentă încearcă să deslușească ce fel de dulciuri ar dori pacientul ei. Femeia promite că îi va îndeplini dorința și se grăbește să își termine sarcinile de serviciu. Rudele pacienților sunt deja la secție și așteaptă afară să înceapă orele de vizită.
"Fabrica de supraviețuire”
Paisprezece operații sunt programate pentru această zi, fără a pune la socoteală eventualele urgențe care pot apărea în orice moment. Medicii de aici își numesc spitalul "fabrică de supraviețuire". Soldații răniți vin la Mechnikov după ce sunt tratați inițial la așa-numitele puncte de stabilizare, chiar în spatele liniilor de front. Aici, la Dnipro, pacienții sunt supuși unei intervenții chirurgicale înainte de a fi transferați pentru a face loc următorului val de pacienți.
Astăzi este rândul lui Andri să părăsească Mechnikov. În timp ce echipajul de pe ambulanță îl depune cu grijă pe targă, bietul om nici măcar nu întreabă încotro va fi dus. "A venit la noi inconștient", explică Valentina. "Acum, cel puțin, vorbește din nou". Însă Andri continuă să aibă probleme grave cu auzul și doar cu mare greutate poate să vorbească. "Speranța mea este să mă întorc acasă la soția și copiii mei", reușește el să șoptească.
Zile și nopți lungi în sala de operație
Este timpul ca Valentina să se îndrepte spre sala de operație, din care nu va mai ieși până seara târziu. Următorul ei pacient este Nikita, un soldat de infanterie. El este pe cale să fie supus primei din mai multe intervenții pe cutia toracică. "Rușii au tras direct în plămânii mei, iar glonțul a trecut direct prin vesta de protecție”, ne spune Nikita de pe masa de operație.
La câțiva metri distanță, Vitali așteaptă și el să fie operat. "Mai întâi vin obuzele, apoi dronele aruncă grenade pe tine și în cele din urmă îți trimit dronele kamikaze”, spune el. Acestea sunt doar câteva dintre armele rusești de care Vitali a trebuit să se ascundă în tranșeele înguste de pe front. El își amintește de momentul în care a auzit o dronă kamikaze zburând spre el. Nu a mai avut timp decât să se ghemuiască înainte ca aceasta să explodeze, rănindu-l la spate. Astăzi, chirurgii vor încerca să îi reconstruiască mușchii.
Pacientul numărul 24.356
Deși operațiile de astăzi au decurs bine, tura Valentinei este departe de a se încheia. Ea va fi de gardă toată noaptea și, dacă va fi nevoie, se va întoarce în sala de operație. Seara au loc numeroase noi internări. O ambulanță se oprește în fața spitalului. Paramedicii scot din ea un bărbat în uniformă pe o targă. Omul este inconștient și plin de arsuri.
La scurtă vreme mai intră un soldat. Personalul spitalului a scris un număr pe dosul mâinii sale: 24.356. Angajații au început să țină contabilitatea răniților încă din prima zi a invaziei rusești. Și să nu uităm că acesta este doar unul dintre cele câteva spitale mari care tratează victimele de pe câmpul de luptă.
Medici la capătul puterilor
"Cu toții suntem epuizați, dar știm prea bine că semenii noștri se află într-o și mai mare suferință". În pofida dificultăților imense de zi cu zi, puțini dintre medicii de aici au ales să plece din spital după ce Rusia a atacat Ucraina. Aproape toți dintre ei au rude apropiate care luptă pe front.
"Am încetat să ne mai întrebăm pacienții cum au fost răniți", recunoaște Valentina. "Motivul pentru care nu le mai adresăm această întrebare nu este nepăsarea, ci nevoia de a menține o anumită distanță de siguranță față de toate aceste grozăvii. Nu este vorba de cinism, ci de autoprotecție", spune anestezista.